O descoperire uluitoare! Pământul este înconjurat de un eficient scut invizibil

 

Un grup de cercetători de la Universitatea Colorado Boulder, din Statele Unite ale Americii, a descoperit că în jurul Pământului se află un scut invizibil, care blochează pătrunderea electronilor periculoși emiși în timpul furtunilor solare, relatează greatnews.ro.

Potrivit Phys.org, scutul s-ar afla în centura de radiații Van Allen și se „întinde” până la 11.000 de kilometri altitudine. Câmpul de protecție a fost detectat cu ajutorul a două sonde folosite pentru a studia centurile de radiații din jurul planetei noastre. Începe de la aproximativ 1.000 de kilometri de Pământ și este format din gaze încărcate electric.

Citat de greatnews.ro, directorul Laboratorului pentru fizică atmosferică și spațială din cadrul Universității Colorado Boulder, profesorul Daniel Baker, unul dintre conducătorii cercetării, spune că electronii se lovesc practic de un fel de geam de sticlă atunci când vor să intre în câmpul de protecţie.

Cercetătorii compară acest scut cu cel folosit pe nava spaţială din Star Trek, pentru a respinge focurile lansate de armele extratereştrilor. Experții nu au reușit să descopere cum s-a format acest scut, iar până acum se credea că electronii se deplasează cu viteze extreme, pătrund în atmosferă, dar sunt distruși treptat de interacțiunea cu moleculele de aer.


Citiți și:

Pământul pare a fi înconjurat de particule de materie întunecată

Neb-Heru (Nibiru) – în căutarea celei de-a zecea planete care a început deja să influenţeze planeta Pământ

 

yogaesoteric
1 martie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More