O faimoasă cântăreaţă americană a spus NU controlului mental din industria muzicală
Cariera ei muzicală a fost distrusă pentru că a demascat practicile oculte şi interesele ascunse ale industriei de divertisment
de Andreea Alba
Lauryn Hill este cântăreaţă, producătoare şi actriţă de origine afroamericană născută la 25 mai 1975 în New Jersey. La începutul carierei, ea a devenit celebră ca membră a formaţiei muzicale Fugees. În 1998 şi-a lansat primul şi singurul album de studio „The misseducation of Lauryn Hill” (în traducere, „Educaţia greşită a lui Lauryn Hill”). Acesta a câştigat cinci premii Grammy, incluzând Albumul anului şi Cel mai bun artist nou.
La numai doi ani după acest succes răsunător, în anul 2000, Lauryn s-a retras din vizorul publicului din cauza nemulţumirilor sale în legătură cu industria muzicii. Cântăreaţa şi-a concediat echipa managerială şi a început să participe cinci zile pe săptămână la cursuri unde se studia Biblia. În acea perioadă ea a încetat să mai acorde interviuri, să se uite la televizor sau să asculte muzică. Hill a afirmat în legătură cu criza sa emoţională: „Timp de doi sau trei ani am evitat orice gen de interacţiune socială.”
Mesajul lui Lauryn despre cumplita sectă satanică mondială a francmasoneriei „iluminate”, care controlează, din umbră, industria de divertisment
Pe data de 21 iulie 2001, Lauryn şi-a prezentat piesele noi unui public restrâns în cadrul unei filmări a MTV Unplugged. Albumul acestui concert intitulat MTV Unplugged No. 2 s-a focalizat mai mult asupra mesajului decât a muzicii. Cântăreaţa a spus cu această ocazie: „Oamenii îşi doresc fantezie, dar au nevoie de realitate. Eu tocmai am renunţat la partea cu fantezia.”
Două dintre piesele acestui album, I get out – Eu renunţ şi Motives and Thoughts – Motive şi gânduri dezvăluie, prin versuri sugestive, adevărul pe care cântăreaţa l-a descoperit (prin experienţă directă) în legătură cu Noua Ordine Mondială şi secta satanică a francmasoneriei „iluminate” care acţionează ascunsă prin intermediul industriei de divertisment.
Cariera lui Hill, cel puţin din punct de vedere al celebrităţii, s-a încheiat odată cu aceste declaraţii deoarece de atunci nu a mai fost lăsată să producă niciun album de studio.
În comparaţie cu laudele unanime primite din partea industriei muzicale la lansarea primului său album, de data aceasta criticile au fost aspre. Reviste precum Rolling Stones sau Slant Magazine au numit prestaţia cântăreţei: „prezentare neterminată a ideilor unei persoane”, „o cădere psihică publică”, „lipsă de siguranţă”. Deşi îndepărtată din lumea celebrităţilor, cântăreaţa a continuat să aibă un oarecare succes în lumea muzicii fiind invitată la mici festivaluri muzicale cum ar fi Rock The Bells sau Harmony Festival.
Declaraţii controversate
La data de 13 decembrie 2003, Lauryn Hill a ajuns pe prima pagină a ziarelor denunţând „corupţie, exploatare şi abuzuri” în legătură cu molestarea băieţilor de către preoţii catolici în SUA şi despre acoperirea acestor crime de către oficialii Bisericii Catolice. Cântăreaţa nu este prima persoană care face astfel de acuzaţii. Senatorul John De Camp în cartea sa „Operaţiunea Franklin”, fostul ofiţer FBI Ted Gunderson, Cathy O’brien şi Mark Phillips în cartea „Trance Formation Of America” (Trans-formarea Americii) demonstrează existenţa unei reţele satanice pedofile în SUA care s-a infiltrat până în rândurile clerului catolic.
Lauryn Hill a fost invitată la un concert de Crăciun la Vatican şi acolo ea a făcut următoarea declaraţie în faţa a 7500 de oameni: „Îmi cer scuze dacă o să îi insult pe unii dintre voi. Nu am acceptat invitaţia pentru a celebra alături de voi naşterea lui Christos. În loc de aceasta vă întreb de ce nu sunteţi în doliu pentru El în acest loc? Vreau să vă întreb ce aveţi de spus despre vieţile pe care le-aţi distrus? Cum rămâne cu familiile care îl aşteptau pe Dumnezeu şi au fost minţite de către diavol? Cui îi pare rău pentru copiii, femeile, bărbaţii care au fost afectaţi psihologic emoţional şi mental de perversiunile sexuale şi abuzul făcut chiar de cei cărora le-au dăruit încrederea lor? Sfântul Dumnezeu este martor al corupţiei liderilor voştri, al exploatării şi al abuzurilor. Nu există nicio scuză care să apere Biserica.”
Segmentul a fost tăiat de la difuzare de către televiziune. Atât Vaticanul, cât şi studioul de înregistrări Columbia Records au refuzat să facă vreo declaraţie. Monseniorul Fisichella (Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare) a spus reporterilor că Hill „a dat dovadă de prost gust şi lipsă de maniere, arătând o totală lipsă de respect pentru invitaţia făcută şi pentru locul în care a fost invitată să cânte.” Liga Catolică a numit-o pe Hill „patologic mizerabilă” şi au calificat cariera ei ca fiind în declin. Lauryn a răspuns: „Am spus adevărul. De ce este lipsit de bun simţ să spui adevărul? Am rugat Biserica să îi pară rău pentru ce a făcut.”
La şapte ani de la declaraţiile lui Lauryn Hill în cadrul Vaticanului, pe 12 ianuarie 2010, basistul formaţiei cântăreţei, Dewey Tucker, a fost găsit împuşcat în maşina sa. Avea numai 24 de ani. Mass-media nu a prezentat nicio ştire în legătură cu acest eveniment tragic. Nu se cunosc motivele pentru care Tucker a fost omorât. Oare această crimă a fost o răzbunare şi/sau un avertisment?
Citiţi şi:
MTV Video Music Awards 2009 – un megaritual masonic ocult închinat Satanei
Codul subliminal al „Iluminaţilor” ascuns în videoclipurile MTV
Operaţiunea Franklin – cercul politicienilor pedofili
yogaesoteric
28 martie 2011