O femeie care s-a întors din cealaltă lume mărturisește: «diavolii alergau în jurul meu și îmi arătau, rând pe rând, păcatele»

Redăm în continuare o povestire tulburătoare a unei femei din fosta Uniune Sovietică care s-a confruntat cu moartea clinică și căreia Dumnezeu i-a permis să se reîntoarcă în trup:

„Eram atee și Îl huleam groaznic și deseori pe Dumnezeu. Trăiam în nerușinare și în preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre El. În anul 1962 m-am îmbolnăvit grav de cancer și am rămas bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă în pat, lucram mult și mergeam la doctori, nădăjduind aiurea că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem atât de mult, încât nici apă nu mai puteam să beau. De îndată ce o beam, o și vomitam. Atunci m-am dus la spital și, pentru că eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova și au hotărât să-mi facă operație. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieșit din trup și stătea între doi medici și eu, cu frică și groază, priveam tot ce mi se petrecea. Întregul stomac și intestinele îmi erau mâncate de cancer. În același timp mă gândeam de ce eram două? Nici nu-mi trecea cumva prin conștiință că există suflet. Comuniștii ne-au îndopat cu ateism și ne-au învățat că nu există suflet și Dumnezeu, spunând că acestea sunt doar născocirile preoților, ca să înșele poporul și să-l facă să-i fie frică de ceva ce nu există. M-am văzut că stăteam în picioare și totodată m-am văzut tot pe mine pe masa de operație. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele și căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, pentru că aproape toate erau distruse și stricate, mai nimic nu mai era sănătos. Atunci medicii au zis: «Această femeie nu mai avea cum să trăiască».

Le vedeam pe toate acestea cu frică și groază și iarăși mă gândeam: «Cum și de unde suntem noi două? Stau în picioare și totodată sunt întinsă acolo pe masă!» Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele și stomacul și apoi au spus că trupul meu este necesar să fie dat medicilor tineri pentru practică. L-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei și mă gândeam în continuare cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă, fiind dezbrăcată, acoperită până la piept cu un cearceaf. După aceea am văzut că venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic, care avea 6 ani, pe nume Andrei. A început să plângă și să zică: «Mamă, mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc acum fără tine? N-am nici tată și acum ai murit și tu!». Eu atunci l-am îmbrățișat și l-am sărutat, dar el nu a simțit și nu a văzut aceasta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea în continuare trupul meu mort. Vedeam de asemenea, că și fratele meu plângea.

După aceea, am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie și sora mea. Pe primul meu soț îl părăsisem pentru că el credea în Dumnezeu. Începuse deja împărțeala bunurilor mele. Trăisem în bogăție și lux și toate acestea le dobândisem pe nedrept și mai ales prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai frumoase dintre obiectele mele, iar soacra cerea să-i lase ceva și fiului meu. Sora mea nu lăsa nimic și, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând: «Acest copil nu este al fiului tău și nu ți-e rudă». După aceea au ieșit și au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin cu bunuri ale mele. În vreme ce ele se certau pentru obiectele mele, am văzut în jurul meu diavoli care se jucau și erau plini de satisfacție.

Deodată, m-am trezit că sunt în văzduh și vedeam cum zbor întocmai ca un avion. Am simțit că cineva mă ține și mă înalță din ce în ce mai mult. Mă aflam deasupra orașului Barnaul. Apoi am văzut că orașul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină și în final s-a făcut lumină deplină, așa de puternică, încât nu puteam să văd. M-am așezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru și jumătate. Vedeam copaci cu tulpini foarte groase și frunziș bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele. În valea aceasta am văzut iarbă verde și deasă și m-am gândit: unde mă aflu acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri și mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni și cine trăiește aici? Puțin mai încolo am văzut că se plimba o femeie frumoasă și înaltă, îmbrăcată în veșminte împărătești, pe sub care i se vedeau degetele picioarelor. Pășea atât de ușor încât iarba nu se apleca sub pașii ei. Alături de ea mergea un tânăr care îi ajungea până la umeri. Își ascundea fața cu mâinile și plângea cu amar și se ruga, dar nu știu din ce motiv. Mă gândeam că este fiul ei și m-am revoltat în mine pentru că nu-i e milă de el și nu-l ascultă. (Notă: Se pare că acest tânăr era îngerul păzitor al femeii moarte. De asemenea apare evident cât de mult le pasă îngerilor de noi și de sufletele noastre, deși noi nu pricepem cel mai adesea asta. După cum se vede, rugăciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găsește în păcate și fără o mare credință în Dumnezeu.)

Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei și a început să o roage fierbinte și îndurerat, cerându-i ceva. Aceea i-a răspuns dar nu am putut înțelege ce anume. Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb: «Unde mă aflu?». În clipa aceea, femeia și-a încrucișat mâinile la piept, și-a înălțat privirea spre cer și a zis:
«Doamne, unde va merge această femeie în starea în care se află acum?» Eu m-am înfricoșat și abia atunci am înțeles că murisem și că sufletul meu se află în Cer și că trupul mi-a rămas pe Pământ. Atunci am început să plâng și să mă îndurerez, și am auzit o voce care a spus: «Întoarce-o acum pe Pământ pentru faptele bune ale tatălui ei».
O altă voce a zis însă: «M-am săturat de viața ei păcătoasă și mizerabilă. Am vrut s-o șterg de pe fața pământului fără să se întoarcă la Dumnezeu, dar s-a rugat pentru ea tatăl său. Arătați-i acum locul pe care îl merita!»

Îndată am ajuns în Iad. Atunci au început să se târască spre mine niște șerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau flăcări și alte murdării cumplite. Duhoarea de acolo era insuportabilă. Acești șerpi s-au înfășurat apoi împrejurul meu și totodată au apărut de undeva niște viermi groși ca degetul, cu cozi care se terminau în ace și spini. Aceștia s-au urcat pe trupul meu, pe mâinile mele, mi-au intrat în toate deschizăturile trupului, în urechi, în ochi, peste tot, și în felul acesta mă chinuiam, iar eu țipam de durere cu glas cumplit de fiară sălbatică. Dar acolo nu exista nimeni care să mă ajute sau căruia să-i fie milă de mine. Am văzut însă acolo o femeie care făcuse avort și a început să se roage la Domnul să aibă milă de ea. Acesta i-a răspuns: «Tu n-ai vrut să Mă recunoști niciodată pe Pământ, ți-ai omorât copii în pântece. Pentru Mine nu există nimic care să fie de prisos. Pentru Mine toate își au rostul lor.» Către Mine, Domnul a zis: «Eu ți-am dat boala ca să te întorci la Mine, dar tu M-ai hulit până la sfârșitul vieții și n-ai vrut niciodată să Mă cunoști, și de aceea nici Eu nu te cunosc acum. Precum ai trăit pe Pământ fără Dumnezeu, vei trăi în continuare și aici!»

Deodată, totul în jurul meu s-a modificat și eu zburam undeva. Duhoarea s-a pierdut, a pierit și durerea îngrozitoare și, pe neașteptate am văzut biserica din locurile mele natale. Ușile s-au deschis și a ieșit preotul îmbrăcat în veșminte albe. Stătea cu capul plecat și o voce m-a întrebat:
– Cine este acesta?
– Preotul nostru.
– Tu ziceai că e un pomanagiu dar el este păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, fiind un preot obișnuit, el Mă slujește pe Mine. Dacă nu ai să crezi în Mine, Eu nu te voi ierta!
Atunci am început să mă rog:
– Doamne, întoarce-mă Te implor pe Pământ, căci am un copil mic.
Domnul a răspuns:
– Știu că ai un fiu și îmi pare rău pentru el.
– Îmi pare și mie foarte rău pentru el, am repetat eu.
Atunci Acela a răspuns:
– Mie îmi pare rău pentru voi toți, Mie de trei ori îmi pare mai rău. De la toți aștept să vă treziți din somnul păcatului, să vă întoarceți la Mine și să vă reveniți.
Aici a apărut Maica lui Dumnezeu, pe care mai devreme am numit-o «femeie», și atunci am îndrăznit să o întreb:
– Aici la voi există Rai?

Drept răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în Iad. Acum era chiar mai rău ca prima dată. Diavolii alergau în jurul meu și îmi arătau păcatele strigând: «Iată că tu ne-ai slujit nouă cât ai fost pe Pământ». Au început să-mi citească păcatele: toate erau scrise cu litere mari și am simțit o frică groaznică. Din gură le ieșeau limbi de foc. Unii diavoli mă loveau în cap. Alții cădeau peste mine și mă ardeau cu limbile lor de foc. În jurul meu se auzea jale mare și plânsetele multor oameni.

Când focul s-a întețit, vedeam totul în jur. Sufletele aveau acolo chipuri înfiorătoare: erau schilodite cu gâturile întinse și cu ochii scoși: mă întrebau dacă sunt «tovarășă» a lor (se pare că erau comuniste) și îmi spuneau dacă voi trăi împreună cu ele. «La fel ca tine am făcut și noi, ziceau, când eram pe Pământ, nu am vrut să-L cunoaștem pe Dumnezeu. Îl huleam și săvârșeam toate relele, adeseori păcătuiam și eram mândre și nu ne-am gândit la Dumnezeu niciodată. Cei care au păcătuit, dar mai târziu s-au întors la Dumnezeu, iar apoi au mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu i-au miluit pe săraci și i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo sus» (adică în Rai, cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească). Eu m-am înfricoșat tare de aceste cuvinte și mi se părea că mă aflu aici în Iad de o viață întreagă, iar acele ființe îmi spuneau că voi trăi împreună cu ele acolo.

După aceea a apărut din nou Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și s-a făcut o mare lumină. Diavolii au luat-o la fugă și sufletele care se chinuiau în iad au început să strige și să implore milă:
«Împărăteasă Cerească, nu ne lăsa aici»; sau alte suflete ziceau: «Ardem, Născătoare de Dumnezeu, și aici nu există picătură de apă».
Ea plângea și spunea printre lacrimi: «Cât ați trăit pe Pământ n-ați vrut să mă cunoașteți și nu v-ați dat seama de păcate înaintea Fiului meu și a Dumnezeului vostru, și nici eu nu vă pot ajuta acum, nu pot trece peste voia Fiului meu și nici Acesta nu poate călca voia Tatălui Său. Îi ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor la Bunul Dumnezeu.»
Apoi noi am început să urcăm, și de jos se auzeau țipete puternice: «Născătoare de Dumnezeu, nu ne lăsa aici!»

S-a făcut iarăși întuneric și eu mă aflam pe aceeași lespede. Încrucișându-și mâinile la piept, Maica Domnului și-a înălțat privirea către Cer și a început să se roage zicând: «Ce să fac cu această femeie, unde să o duc?» Atunci, o voce a răspuns: «Întoarce-o acum pe Pământ prin părul ei!» Atunci Preacurata Fecioară a plecat în tăcere și i s-a deschis o ușă, dar eu nu vedeam nimic în spatele ușii. După aceea s-a întors ținând în mâini părul meu și de undeva au apărut 12 trăsuri fără roți; se mișcau încet și eu le urmam. Preasfânta Născatoare de Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-a atins. Am auzit-o doar spunând că cea de-a douăsprezecea trăsură nu are podea. Mi-era frică să stau în ea dar Maica Domnului m-a împins și m-a trimis pe Pământ.

După toate acestea mi-am revenit, devenind conștientă și priveam în jur. Era ora unu și jumătate după amiază. După lumina foarte frumoasă din lumea de dincolo, toate mi se păreau acum urâte pe Pământ. Atunci mi-am zis sufletului meu: «intră în trup!». Imediat m-am trezit din nou la spital și am văzut că mă deplasam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era închis, dar eu am intrat înăuntru fără nicio piedică și am văzut trupul meu mort. Capul îmi era puțin într-o parte, iar mijlocul îmi era deja presat de alte cadavre.

Îndată ce sufletul mi-a intrat în trup am simțit un frig puternic. În clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om și, când au aprins lumina m-au văzut ghemuită, ori ei așază de obicei cadavrele cu fața în sus. Văzându-mă așa, infirmierii s-au înspăimântat și de frică au fugit și s-au împrăștiat. S-au întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe tot trupul meu existau 8 tăieturi (făcuseră practică pe trupul meu), trei pe piept și restul pe burtă. După două ore de la încălzirea capului am deschis ochii, dar abia cam după 12 zile am putut vorbi. A douăsprezecea zi dimineața mi-au adus micul dejun, pâine prăjită cu unt și cafea, dar nu am vrut să mănânc și le-am spus că pentru mine era zi de post. Infirmierii au plecat iarăși și toți cei din spital au început să mă privească foarte atent, cu interes. Au venit medicii și m-au întrebat de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns: «Stați să vă spun ce a văzut în lumea de dincolo sufletul meu: Cine nu postește în zilele de post va mânca apoi bucate împuțite și scârboase. De aceea eu nu voi mânca nimic astăzi și în niciun post nu voi mânca ceva de dulce». Medicii, când se înroșeau de furie, când păleau de uimire, iar unii pacienți mă ascultau cu multă atenție.

Mai târziu s-au adunat în jurul meu mulți medici și eu le-am spus că nu mă mai doare nimic. Atunci a început să vină la mine multă lume și eu le povesteam ce am văzut și le arătam rănile. Poliția s-a apucat să-i izgonească și pe mine m-au mutat în alt spital. M-am însănătoșit după aceea complet și i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai repede tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au așezat din nou pe masa de operație și când medicii mi-au deschis burta, au zis:
– De ce a fost operat un om ce era complet sănătos?
Eu i-am întrebat:
– Dar de ce boală mai sufăr?
Ei mi-au răspuns:
– Intestinele și stomacul la tine sunt acum curate întocmai precum ale unui copil.
Au venit apoi și medicii care m-au operat prima dată și când s-au apropiat au spus:
– Unde este boala ei? Măruntaiele îi erau toate distruse și mâncate de cancer și iată că acum această femeie e complet sănătoasă.
Le-am răspuns:
– Dumnezeu și-a arătat mila Lui către mine, cea păcătoasă, ca să mai trăiesc și să mărturisesc și celorlalți tot ce am văzut și să spun ce mi s-a petrecut. Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în mine și mi-a redat sănătatea; voi spune asta tuturor oamenilor până voi muri.
Apoi i-am zis medicului:
– Ați văzut că v-ați înșelat?
– Mai nimic nu mai era sănătos în tine, a răspuns el.
– Ce credeți acum?, i-am întrebat eu.
– Te-a renăscut prin miracol Atotputernicul.
Atunci i-am zis:
– Dacă credeți în Acesta, faceți-vă acum semnul crucii și mergeți la Biserică!
Medicul s-a înroșit revoltat căci era evreu. Am adăugat:
– Faceți-vă neîntârziat plăcut lui Dumnezeu!

După aceea am ieșit din spital și l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream și îl necăjeam, numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a petrecut și m-am spovedit și m-am împărtășit cu sfintele Taine ale lui Hristos. L-am chemat să-mi binecuvânteze casa, pentru că până atunci în ea domnise păcatul, răutatea, desfrâul, beția și batjocura.

În ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Împărătesei Cerești, trăiesc creștinește. Merg regulat la biserică și Domnul mă sprijină. Mă vizitează oameni din toate colțurile lumii și eu le povestesc tuturor toate câte mi s-au petrecut, toate câte am văzut și câte am auzit. Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc pe toți și le povestesc la toți cum eram eu înainte și din ce cauză sunt acum sănătoasă și credincioasă.

Slăvit să fie în vecii vecilor Dumnezeul nostru! Îi povățuiesc pe toți să aibă grijă cum trăiesc, pentru că după moarte există cu adevărat altă lume și altă viață, iar fiecare dintre noi va da socoteală pentru toate acțiunile lui pământești și după măsura acestora va avea răsplata sau pedeapsa cea dreaptă pe care o va merita.

Să trăiți de aceea cu toții creștinește și să vă faceți cât mai plăcuți lui Dumnezeu. Amin.ˮ

Citiţi şi:

O femeie are o experienţă la așa-zisa graniță dintre viaţă şi moarte în urma căreia se vindecă în mod miraculos de cancer

Realitatea tainică a experiențelor la granița dintre viață și moarte (I)

yogaesoteric
8 octombrie 2019