O iniţiere spirituală autentică este o impulsionare pe calea revelării Sinelui

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Deoarece în întregul Macrocosmos, în toate cele trei lumi, tot şi toate sunt doar nişte iluzii mai puţin frumoase, deloc frumoase, urâte, înfricoşătoare, foarte frumoase, extraordinar de frumoase sau perfect frumoase, nici nu este de mirare că foarte puţini oameni aspiră să-şi reveleze Sinele suprem, nemuritor (Atman), care este în veşnicie unica realitate. În afara rarelor ființe umane care se angrenează pline de fervoare şi fac eforturi adecvate şi perseverente pentru a reuşi să-şi reveleze Sinele suprem, nemuritor (Atman), imensa majoritate a oamenilor caută în fel şi chip toată viaţa felurite iluzii mai puţin frumoase, destul de frumoase, frumoase, foarte frumoase, extraordinar de frumoase. Apoi, obişnuindu-se să le considere drept tot ce poate fi mai frumos în această lume, ei le privesc adesea nu ca mijloace de transformare lăuntrică ce fac în mod gradat cu putinţă cunoaşterea autentică de Sine, ci se bucură de ele de dragul plăcerilor inferioare pe care le oferă. Astfel, mulţi oameni devin vânători conştienţi sau inconştienţi ai anumitor iluzii.

Unele ființe umane îşi încep călătoria pe poteca sfinţeniei şi caută suprema iluzie dumnezeiască.

Alchimiştii şi-au cristalizat cea mai frumoasă iluzie în misterioasa piatră filosofală.

Filosoful Platon a vorbit adeseori despre cea mai frumoasă iluzie a sa, pe care a numit-o „lumea ideilor pure”. Dincolo de această etichetă, este evident vorba de enigmaticul univers cauzal.

Adepţii budismului şi practicanţii plini de fervoare ai meditaţiei zen au considerat că cea mai frumoasă iluzie era starea cea mai înaltă de iluminare.

În cadrul curentelor artistice, suprarealiştii au venerat iubirea fără măsură.

Materialiştii iubesc numai materia, pentru că, în viziunea lor limitată, numai materia există şi nimic altceva în afara ei. Când eventual sunt întrebaţi cum a apărut materia, ei rămân perplecşi şi spun că materia a existat dintotdeauna. Nu pot să ofere nicio explicaţie cu privire la ce înseamnă acest „întotdeauna” şi nu vor fi niciodată capabili să răspundă la întrebarea: „De ce există materia?”. În viziunea lor schematică, tragică, superficială şi aberantă, viaţa nu are niciun sens. Când o fiinţă umană moare, ea trece în neant, căci, pentru materialişti, nu există viaţă după moarte. Însă atunci când părăsesc definitiv această lume şi descoperă cu stupoare că nu este deloc aşa, şocul lor este imens. Dar deja este prea târziu; nu se mai poate face nimic.

Dincolo de toate acestea, imensa majoritate a fiinţelor umane aspiră, fiecare după posibilităţi şi în strânsă legătură cu gradul de transformare lăuntrică, să descopere fericirea. În viziunea majorităţii oamenilor, ţelul ultim al vieţii este atingerea fericirii.

Cel mai adesea însă această stare de fericire este superficială, fugitivă şi efemeră. Ea scapă printre degete şi, de aceea, oamenii reîncep din nou şi din nou vânătoarea fericirii. Oamenii caută să fie fericiţi chiar şi câteva secunde. Dacă fericirea durează ceva mai mult, ei sunt cu atât mai încântaţi şi dispuşi să facă eforturi pentru a o atinge iar şi iar.

Dincolo de aparenţe, toate religiile, toate sistemele filosofice, chiar şi politica în felul ei, precum şi fiecare ştiinţă urmăresc să descopere iluzia cea mai frumoasă.

Din acest punct de vedere (conform căruia ceea ce numim realitate este, de fapt, o iluzie), putem defini iniţierea spirituală ca o activitate aleasă, sublimă, în care ni se oferă posibilitatea efectivă a unui început; ni se pun la dispoziţie două opţiuni: cea de a rămâne în aceeaşi stare de ignoranţă, de inerţie ca mai înainte şi cea de a începe, prin intermediul iniţierii spirituale, o activitate spirituală sublimă.

Avem întotdeauna posibilitatea să alegem iluzia cea mai frumoasă la care avem acces prin intermediul proceselor de rezonanţă ocultă ce se declanşează atunci când începem şi continuăm ulterior activitatea spirituală sublimă în care am fost iniţiaţi, oferindu-ni-se un început efectiv şi rodnic.

De aceea, o iniţiere spirituală este cu adevărat autentică numai în măsura în care la capătul ei, foarte sus, devine la un moment dat cu putinţă să ne revelăm Sinele suprem, nemuritor (Atman) şi să aprofundăm apoi aşa cum se cuvine procesul de revelare, până când ne vom scufunda aproape în totalitate în realitatea ultimă, dumnezeiască, mântuitoare, eliberatoare a Sinelui suprem, nemuritor (Atman). Prin revelarea în fiinţa noastră a acestei scântei din Sinele suprem al lui Dumnezeu Tatăl, devine astfel cu putinţă să atingem treapta cea mai înaltă a îndumnezeirii, revărsându-ne, în ipostaza de picătură, în oceanul misterios şi infinit al Spiritului absolut şi veşnic al lui Dumnezeu (când Atman se contopeşte într-un mod indisolubil cu realitatea enigmatică şi eternă a lui Paramatman).

Abia atunci, pentru noi, iluzia încetează să mai aibă asupra noastră chiar şi cea mai infimă putere. Atunci încetează pentru noi efemeritatea şi ia sfârşit pentru totdeauna orice transformare şi orice modificare. Abia atunci se poate spune că am atins şi ne-am fixat pentru totdeauna în starea supremă de eliberare spirituală, stare de culme dobândită de cel numit, în tradiţia hindusă, jivanmukta.

În concluzie, atunci când cunoaştem realitatea, reușim de fapt să avem revelaţia profundă şi copleşitoare a Sinelui suprem, nemuritor (Atman) deschizătorul drumului către realitatea dumnezeiască.

Realitate și rezonanță

Din punct de vedere semantic, noțiunea de realitate este un concept ce cuprinde mai multe niveluri, având diferite înţelesuri în strânsă legătură cu nivelul la care ne referim. Fiecare asemenea nivel implică întotdeauna, fără excepție, procese de rezonanță ocultă distincte. Este ca atunci când accesăm la aparatul nostru de radio o anumită frecvență de vibrație. Conectând aparatul pe lungimea de undă specifică unui anumit post, recepționarea acelei emisii devine posibilă.

Această analogie plastică ne permite să înțelegem ce se petrece în universul nostru lăuntric atunci când accesăm o anumită realitate făcând astfel să se declanşeze în noi procese de rezonanță ocultă care, dacă persistă, ne vor face să avem întotdeauna acces la acea realitate.

Referitor la acest aspect, merită să avem în vedere că realitatea pe care o percepe o fiinţă umană care funcționează predominant la nivelul centrului subtil de forţă Swadhisthana chakra este diferită de realitatea pe care o percepe o fiinţă umană care funcționează predominant la nivelul centrului subtil de forță Anahata chakra.

Să presupunem că aceste două fiinţe umane observă în același moment un acelaşi copac sau o aceeaşi floare într-o grădină. Dacă le vom ruga apoi să descrie cu lux de amănunte ce au văzut, ce au simțit, vom constata cu uimire că cele două relatări nu sunt identice. Ele prezintă diferenţe considerabile ce indică faptul că cele două fiinţe umane receptează altfel aceeaşi realitate.

De ce? Simplu: pentru că, în universul lor lăuntric, conştiinţa lor funcționează predominant la nivelul unui centru subtil de forţă diferit. Cel mai banal exemplu de acest gen este când rugăm un pesimist înveterat să descrie un răsărit de Soare, şi apoi rugăm un optimist incurabil să descrie acelaşi răsărit de Soare.

Cei inițiați au spus cu mii de ani în urmă că noi nu percepem într-un mod obiectiv realitatea înconjurătoare; întotdeauna, fără excepţie, o filtrăm în felurite moduri, în strânsă legătură cu felul în care noi suntem preponderent. Aceasta evidenţiază de fiecare dată procese de rezonanță ocultă care nu sunt identice.

Chiar şi în situaţia în care două fiinţe umane ce se află împreună au acelaşi centru subtil de forţă dinamizat preponderent, ceea ce face ca ele să aibă un nivel comun de conştiinţă, constatăm că, deşi viziunea lor asupra aceleaşi realități conține unele aspecte asemănătoare, ea nu este niciodată identică. Prin urmare, chiar şi când două fiinţe umane prezintă, spre exemplu, o dinamizare preponderentă a centrului subtil de forţă Anahata chakra, fiecare dintre ele receptează aceeaşi realitate pe care o privesc în acelaşi moment cu nuanțări distincte, specifice.

Pe nivelurile cele mai reduse de abstractizare, definirea unei realităţi se referă la consecvenţa senzorială imediată, ce evidenţiază întotdeauna declanşarea în universul lăuntric al privitorului a unor procese de rezonanță ocultă.

La o întrebare de genul: „Pe scaunul acela tapițat cu pânză roz chiar se află un pelican?”, se poate obţine un răspuns prin consensul unanim exprimat în cadrul unui grup ce priveşte către respectivul scaun.

În cazul în care toţi membrii acelui grup se află sub influenţa unei anumite ciuperci halucinogene, atât percepția scaunului, cât şi a pelicanului care se află pe acel scaun vor fi surprinzător de mult modificate. Atunci va fi nevoie de observatori obiectivi care nu au ingurgitat ciuperci halucinogene sau de anumite instrumente obiective, cum ar fi, de exemplu, o cameră de luat vederi ce filmează respectivul scaun pe care se află un pelican.

La cel mai ridicat grad de abstractizare, ceea ce numim realitate se referă la o stare de consecvență logică a unui segment de date şi teorii ştiinţifice deja demonstrate. Spre exemplu, la întrebarea clasică: „Entropia este reală?”, se poate răspunde prin consultarea unui manual de termodinamică demn de încredere.

Este necesar însă să luăm aminte că între nivelul realității ce face cu putinţă perceperea pelicanului ce se află pe scaun şi cel ce evidenţiază realitatea entropiei există multe alte niveluri de abstractizare. Se poate spune că, de fapt, există numeroase genuri de realitate, care implică fiecare o gamă distinctă de procese de rezonanță ocultă ce se declanşează la unison.

În măsura în care suntem din plin acordaţi, în sfera universului nostru lăuntric, pe o anume frecvență de vibrație, putem să îi descoperim realitatea corespondentă.

Nu trebuie, de aceea, să ne mire că toţi materialiştii obtuzi şi îndârjiţi ce există pe această planetă sunt în permanenţă acordaţi pe frecventa de vibraţie a unei realități ce este, în cazul lor comună şi îi face să aibă un punct de vedere asemănător.

Marii inițiați au afirmat că „toți materialiştii au o lume comună şi, la rândul lor, toţi înţelepţii au o lume comună”.

Se poate spune astfel că yoghinii avansaţi au o lume comună, optimiştii incurabili au o lume comună, pesimiştii îndârjiţi au o lume comună, demoniacii au o lume comună, misticii plini de fervoare au o lume comună. Fiecare astfel de lume comună este, de fapt, o anumită realitate la care un număr considerabil de fiinţe umane se branşează, în strânsă legătură cu viziunea lor predominantă asupra lumii, rămânând apoi sclavii acelei realități (cum este cazul pesimiştilor sau a masochiştilor), până când în universul lor lăuntric are loc fie o schimbare în şi mai rău, fie o transformare în mai bine.

Devine cu putinţă să avem acces la o altă realitate, atunci când se produce în noi fie schimbarea în rău, fie transformarea în bine a punctului nostru de vedere, a viziunii noastre lăuntrice asupra realității. Punctul nostru de vedere este expresia unor anumite obişnuinţe de a gândi, de a simţi şi de a recepta într-un anume fel realitatea. Aceste obişnuinţe fie bune, fie rele se formează prin repetarea proceselor de rezonanță ocultă ce se declanşează în ființa noastră.

În măsura în care avem deja trezită atenţia necesară, precum şi o anumită luciditate şi detaşare, devine cu uşurinţă posibil să ne dam seama în ce realitate trăieşte nu contează ce fiinţă umană cu care venim în contact. Uneori doar câteva cuvinte, alteori chiar şi un singur gest sunt suficiente pentru a descoperi care este realitatea predominantă în care acea fiinţă umană a ales să trăiască. Această realitate este evidențiată, pentru cel atent şi lucid, şi de tonalitatea glasului, forma trupului, trăsăturile feței, privirea acelei fiinţe umane.

În strânsă legătură cu aceste aspecte, putem înţelege de ce o anumită fiinţă umană suferă de o anumită boală, de ce o alta este afectată de o anumită tulburare psihică etc. Întotdeauna, fără excepție, tot ceea ce se petrece în universul lăuntric al omului nu este întâmplare, ci evidenţiază, dincolo de aparențe, o tainică şi inexorabilă necesitate.

evine cu putinţă să înțelegem că atunci când avem la dispoziție o energie imensă (cum este cea acumulată în aură în urma unei fuziuni amoroase bazată pe continență perfectă, pe consacrarea roadelor şi pe transfigurare), pe care, printr-un proces ferm şi consecvent de sublimare, o direcționăm într-un etaj superior al ființei, declanşăm astfel un proces rapid de transformare lăuntrică. Ne modificăm în felul acesta nivelul de conştiință. Dacă funcţionam în mod predominant la nivelul centrului subtil de forţă Swadhisthana chakra, atunci când sublimăm această energie uriaşă la nivelul centrului subtil de forţă esențial Sahasrara, ne transformăm radical atât viziunea asupra realității, cât şi punctul de vedere. Dacă apoi susținem în continuare acest proces de transformare lăuntrică, este posibil să facem un salt calitativ definitiv, tocmai datorită faptului că vom accede la realitatea cea tainică a înţelepţilor şi a yoghinilor avansaţi.

Putem descoperi astfel prin experiență directă că întotdeauna, fără excepție, acumulările energetice uriaşe ce sunt direcţionate în sens ascendent declanşează, la scurt timp, salturi calitative uimitoare. Suntem siguri că mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri au descoperit deja aceasta pentru anumite perioade de timp sau pentru totdeauna, iar cei care nu, au acum posibilitatea să o facă.

Toate aceste revelații se bazează pe adevăruri experimentabile şi obiective care ne sunt la dispoziție.

Să luăm însă aminte la cazul cel grav și chiar tragic al celor care cad, rând pe rând, la anumite teste spirituale majore. În situația lor, după ce este atinsă şi depăşită o anumită limită inferioară, apare regresul şi lunecarea în starea demoniacă, ce atrage după sine scufundarea în chinuitoare îndoieli şi ulterior certitudini demoniace.

Sub privirea atentă şi lucidă a celorlalţi, fiinţele umane aflate în această funestă ipostază se schimbă în rău din ce în ce mai mult, pe zi ce trece. Ele alunecă în cumplite stări demoniace, care le fac să respingă cu îndârjire, cu ură, cu sarcasm tot ceea ce înainte era pentru ele o evidentă realitate.

Toate acestea se petrec deoarece atunci când o fiinţă umană cade rând pe rând la anumite probe spirituale majore şi regresează, frecvența ei dominantă de vibraţie se schimbă în rău.

La un moment dat, acea sărmană fiinţă umană se branşează şi rămâne pentru lungi perioade de timp sau pentru totdeauna pe frecvența predominantă de vibrație a realităţii demoniace.

Dacă privim cu atenţie şi luciditate fiinţele umane aflate în această funestă ipostază, descoperim că ele au, în mod bizar, o lume comună, comportamente comune, atitudini pline de încăpățânare, de rea voinţă, de duşmănie care le sunt comune. Mai mult decât atât, constatăm că ele fac apoi eforturi disperate, încăpățânate pentru a atrage cât mai mulți oameni în realitatea lor înfricoşătoare.

În felul acesta, ele vor să se convingă, convingându-i pe cât mai mulți dintre cei cu care vin în contact, că punctul lor bizar de vedere este ceva ce trebuie să devină o realitate comună pentru cât mai mulți oameni. Au chiar un fel de feeling în a-şi alege victimele dintre fiinţele umane naive, superficiale, ignorante, lipsite de maturitate, pe care le atrag din aproape în aproape în realitatea lor tenebroasă, cumplită.

Este evident că ele manifestă un masochism exacerbat în a suferi, în a alege chinul, frustrările, golul interior şi o existență seacă, penibilă şi inutilă în locul căii spirituale pe care anterior s-au aflat şi pe care, până în momentul prăbuşirii lor, obțineau, direct proporţional cu eforturile pe care le făceau, rezultate lăuntrice benefice încurajatoare.

Astfel de sărmane fiinţe umane manifestă o evidentă respingere, în fond cretină, irațională a oricărei tehnici spirituale care le-ar putea ajuta să iasă din realitatea cumplită în care se scufundă din ce în ce mai mult, mergând de la rău la mai rău. Ele refuză în mod aberant, cu o evidentă îndârjire, să-și facă chiar şi o autobinecuvântare, să realizeze zilnic o anumită asana care le-ar putea scoate din acea stare înfricoşătoare, refuză să înceapă şi să ducă la bun sfârşit un tapas care, în trecut, a dat roade uimitoare în cazul lor.

Alunecarea în realitatea demoniacă este însoţită de apariţia şi exacerbarea unei cumplite orbiri spirituale. Sărmanii smintiți care lunecă în starea demoniacă şi se complac în ea datorită orbirii spirituale susţin în mod cretin că yoga nu este calea lor, că această şcoală nu poate să le ofere direcţia spirituală de care au nevoie.

Uneori, ei compensează, în viziunea lor răsturnată în care binele devine rău şi răul devine bine, orientarea spirituală pe care o aveau anterior, prin fel şi fel de surogate absurde, în mod evident lipsite de eficienţă şi de valoare spirituală. De exemplu, aderă la nu ştiu ce pseudomaestru al liniei budiste, frecventează un obscur călugărel care le pune la dispoziţie o icoană, zice-se, făcătoare de minuni, îmbrăţişează anumite practici sectante sau devin practicanți zeloşi ai şamanismului. Astfel ele se auto-păcălesc şi hrănesc convingerea neghioabă că, în sfârşit, şi-au găsit calea cea adevărată de care aveau nevoie pentru a se transforma. Dacă le observăm însă cu atenţie, constatăm că întotdeauna, fără excepție, ele se complac, ani şi ani de zile, să bată pasul pe loc. În unele situaţii, ele merg de la rău la mai rău, dar cu toate acestea manifestă un orgoliu exacerbat. Nu vor fi niciodată dispuse să recunoască, fie chiar şi în proporţie de 1%, că s-au înşelat amarnic atunci când au făcut această alegere evident neghioabă.

În lumina acestor revelații, ne putem da seama că atunci când realizăm meditaţii la unison, prin care urmărim să transformăm în bine ambianța acestei planete şi chiar întreaga umanitate, ne branşăm pe o anumită frecvență de vibraţie şi declanşăm în universul nostru lăuntric anumite procese de rezonanță ocultă benefice, creatoare, înălţătoare, sublime. Beneficiem atunci de câmpul colectiv ce apare în acel interval de timp. Astfel, ne va fi mult mai uşor să accesăm acea realitate net superioară de care avem şi noi nevoie şi să ne menținem în ea, pentru a ne transforma şi a ne accelera evoluţia spirituală.

Fragment din cartea Vindecarea și regenerarea psihică, mentală și spirituală a omenirii și a planetei Pământ prin meditație realizată la unison, apărută la editura LuxSublima, tipărită la Ganesha Publishing House.

Citiți și:
O metodă simplă şi eficientă de revelare a Sinelui Suprem
Sacrul se ascunde în inima realităţii profane
Unde-s mulţi, puterea creşte (I)

 

 

yogaesoteric
22 aprilie 2021