O istorie veridică a Noii Ordini Mondiale (II)

 

Citiți prima parte a articolului 

Martie 1942 – Un articol din revista Time are ca temă Consiliul Federal al Bisericilor (care ulterior a devenit Consiliul Naţional al Bisericilor, o parte a Consiliului Mondial al Bisericilor), care își îndreaptă eforturile spre a fonda o autoritate globală. În cadrul unei întâlniri a oficialilor de la vârf ai consiliului, aceștia s-au declarat în favoarea următoarelor aspecte:
– un guvern mondial de puteri delegate;
– limitări puternice imediate ale suveranităţilor naţionale;
– controlul internaţional al tuturor armatelor şi flotelor navale.
Reprezentanţii (375 dintre ei) ai peste 30 de culte au afirmat că „o nouă ordine a vieţii economice este iminentă şi imperativă” – o nouă ordine care este sigur că va veni fie „prin cooperare voluntară în cadrul democraţiei sau printr-o revoluţie explozivă”.

28 iunie 1945 – Preşedintele SUA, Harry Truman, susţine guvernul mondial într-un discurs: „Va fi tot atât de uşor pentru naţiuni să se înțeleagă într-o republică a lumii, aşa cum este pentru noi să ne înțelegem într-o republică a Statelor Unite”.

24 octombrie 1945 – Intră în vigoare Carta Naţiunilor Unite. În aceeași zi, senatorul Glen Taylor (senator democrat al statului Idaho) introduce Rezoluţia 183, cerând senatului SUA să fie în favoarea creării unei republici mondiale, care să includă o forţă poliţienească internaţională.

7 februarie 1950 – James Warburg, bancher internaţional şi membru al CFR, se adresează subcomitetului pentru relaţii externe al senatului american: „Vom avea un guvern mondial fie că vă place sau nu – prin cucerire sau consimţământ”.

9 februarie 1950 – Subcomitetul senatului american pentru relaţii externe introduce rezoluţia nr. 66 care începe astfel: „Cu scopul de a atinge pacea şi dreptatea universală, prezenta Cartă a Naţiunilor Unite va trebui modificată pentru a furniza o adevărată constituţie a guvernului mondial”.
 
1952 – Asociaţia Mondială a Parlamentarilor pentru Guvernul Mondial desenează o hartă menită să ilustreze cum trupele străine vor ocupa şi vor controla poliţienesc cele şase regiuni în care USA şi Canada vor fi împărţite ca parte a planului guvernului mondial.

1954 – Prinţul Bernhard al Olandei înființează grupul Bilderberg: politicieni şi bancheri din întreaga lume, care se vor întâlni în secret, în fiecare an de atunci înainte.

1961 – Departamentul de Stat al SUA emite documentul 7277, intitulat „Libertate de război: Programul SUA pentru dezarmare generală şi completă, într-o lume paşnică”. Acest document detaliază un plan în trei etape pentru dezarmarea tuturor naţiunilor şi înarmarea ONU, cu o etapă finală în care „niciun stat nu va mai avea puterea militară de a se opune Forţelor pentru Pace ale ONU a căror putere va creşte progresiv”.

1966 – Profesorul Carroll Quigley, mentorul lui Bill Clinton la Universitatea Georgetown, este autorul unui volum masiv intitulat „Tragedie şi speranţă”, în care afirmă: „Există cu adevărat şi a existat de o generaţie, o reţea internaţională care operează, într-o anumită măsură, în modul în care dreapta radicală consideră că acționează comuniștii. De fapt, această rețea, pe care o putem identifica ca Grupurile Mesei Rotunde, nu are nicio problemă în a coopera cu comuniştii sau cu alte grupuri, şi face frecvent aceasta. Cunosc din operaţiunile acestei reţele deoarece am studiat-o timp de 20 de ani şi mi-a fost permis timp de doi ani, în anii ʼ60, să examinez documentele şi înregistrările ei secrete. Nu am nicio aversiune faţă de ea sau faţă de majoritatea scopurilor sale şi, pentru o mare parte din viaţa mea, am fost aproape de ea şi de multe din instrumentele ei. Am obiectat, atât în trecut cât şi recent, faţă de câteva din politicile ei, dar în general diferenţa principală de opinie este asupra faptului că aceasta doreşte să rămână necunoscută, iar eu cred că rolul ei în istorie este suficient de important pentru ca ea să fie cunoscută”.

Aprilie 1972 – În tema principală adresată Asociaţiei Internaţionale pentru Educaţia Copiilor, Chester M. Pierce, profesor de educaţie şi psihiatrie la facultatea de medicină din cadrul universităţii Harvard, proclamă: „Fiecare copil din America care intră la şcoală la vârsta de 5 ani este bolnav mintal, deoarece vine la şcoală cu anumite atașamente faţă de țară, faţă de părinţii lui, față de o credinţă într-o fiinţă supranaturală. Depinde de voi, învăţători, să îi însănătoșiți pe aceşti copii, creând copilul internaţional al viitorului”.
 
Iulie 1973 – David Rockefeller, bancher internaţional şi membru marcant al grupului subversiv Consiliul pentru Relații Externe, fondează o nouă organizaţie numită Comisia Trilaterală, al cărui scop oficial este „să armonizeze relaţiile politice, economice, sociale şi culturale dintre cele trei regiuni economice majore ale lumii” (de aici denumirea de „Trilaterală”). El l-a invitat pe viitorul preşedinte Jimmy Carter să devină unul din membrii fondatori. Zbigniew Brzezinski a fost primul președinte al acestei organizaţii.

Există trei zone economice majore în lume: Europa, America de Nord şi Orientul îndepărtat (Japonia, Coreea de Sud, Taiwan etc). Dacă, sub pretextul necesităţii unirii forţelor pentru a face faţă competiţiei economice faţă de celelalte două regiuni economice, ţările membre ale fiecărei din aceste trei regiuni decid să fuzioneze într-o singură ţară, formând trei super-state, atunci guvernul unic mondial va fi aproape realizat. Ca şi socialiştii fabiani, membrii Comisiei Trilaterale își urmăresc țelul ultim – un guvern mondial unic – pas cu pas.

Acest scop a fost aproape atins în Europa prin tratatul de la Maastricht din 1993, prin care tuturor ţărilor membre ale Comunităţii Europene li s-a cerut să abolească barierele economice şi să înmâneze politicile lor fiscale şi monetare tehnocraţilor de la Bruxelles.

În ianuarie 2002, toate aceste ţări europene au abandonat monedele lor naţionale pentru a avea o monedă unică – euro. Mai mult, „frumosul” tratat a luat mai multe puteri de la ţările membre şi le-a transferat Comisiei Europene. Ceea ce a început într-un mod inocent în 1952 ca fiind Comisia Economică Europeană – European Economic Comission (EEC), o autoritate obişnuită care reglementa industria cărbunelui şi oţelului între naţiunile Europei, s-a transformat în final într-un super-stat european. Jean Monnet, economist socialist francez şi fondator al EEC, aceasta avea în minte când a spus: „Uniunea politică urmează inevitabil după uniunea economică”. El a mai afirmat în 1948: „Crearea unei Europe Unite trebuie privită ca un pas esenţial spre crearea unei Lumi Unite”.

În ceea ce priveşte zona Americii de Nord, fuziunea ţărilor membre este în curs de desfăşurare prin facilitarea comerţului liber între Canada şi SUA, şi apoi Mexic. În următorii ani, acest acord de comerţ liber se presupune că va include şi toată America de Sud şi Centrală, cu o singură monedă pentru toate ţările acestei regiuni. Preşedintele Mexicului, Vicente Fox, a spus pe 6 mai 2002 la Madrid: „Obiectivul nostru pe termen lung este de a stabili cu Statele Unite, şi de asemenea cu Canada, celălalt partener regional al nostru, un ansamblu de conexiuni şi instituţii similare celor create de Uniunea Europeană”.

1973 – Clubul de la Roma, organism operativ al ONU, emite un raport intitulat „Model adaptativ şi regionalizat al sistemului mondial global”. Acesta împarte lumea în 10 regiuni.

1979 – Agenţiei americane FEMA (Federal Emergency Management Agency – Agenţia Federală pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă) i se dau puteri imense. În caz de „urgenţă naţională”, aceasta poate să suspende legi, să mute grupuri mari de oameni, să aresteze fără mandat cetăţeni şi să-i bage a pușcărie fără proces. Poate confisca proprietăţi, rezerve de alimente, sisteme de transport şi poate suspenda Constituţia.

FEMA nu numai că este cea mai puternică entitate din SUA, dar nici măcar nu a fost creată printr-o lege constituţională, dată de congresul american. Această agenţie este un produs al unui Ordin Executiv Prezidenţial. Un ordin executiv prezidenţial american devine lege prin simpla semnătură a preşedintelui SUA; nu trebuie nici măcar să aibe aprobarea reprezentanţilor sau a senatorilor în congres.

O stare de „urgenţă naţională” poate fi un atac terorist, o calamitate naturală, o cădere dramatică a bursei, de exemplu. Mai jos sunt câteva Ordine Executive asociate cu FEMA care ar suspenda Constituţia şi Legea drepturilor omului. Aceste Ordine Executive există de aproape 30 de ani, şi pot fi puse în aplicare printr-o simplă mişcare a stiloului prezidenţial:

- 10995: dreptul de a prelua toate comunicaţiile media în SUA;
- 10997: dreptul de a prelua sistemele de electrificare, de combustibili şi minereuri, atât publice cât şi private;
- 10999: dreptul de a prelua orice sistem de transport, inclusiv maşinile personale de orice fel, şi controlul total al autostrăzilor, porturilor şi căilor navigabile;
- 11000: dreptul de a sechestra orice cetăţean sau pe toţi cetăţenii americani şi de a separa familiile cu scopul de a crea forţă de muncă care să fie transferată în orice loc pe care guvernul îl consideră adecvat;
- 11001: dreptul de a prelua orice sistem de sănătate, educaţie şi învăţământ, atât public cât şi privat;
- 11002: dreptul de a forţa înregistrarea oricărui bărbat, femeie şi copil din SUA;
- 11003: dreptul de a prelua toate sistemele de transport aerian, avioanele, aeroporturile, spaţiul aerian;
- 11004: dreptul de a prelua autoritățile pentru locuinţe şi finanţe cu scopul de a stabili „ariile desemnate pentru relocare”, şi de a forţa abandonarea zonelor clasificate ca „nesigure”;
- 11005: dreptul de a prelua toate căile ferate, căile navigabile din interiorul ţării şi sistemele de stocare, atât publice cât şi private;
- 11921: dreptul de a autoriza planuri pentru stabilirea controlului guvernamental asupra retribuțiilor, salariilor, creditelor şi fluxului monetar în instituţiile financiare ale SUA.

1991 – Preşedintele George Bush Sr. laudă Noua Ordine Mondială într-un mesaj adresat statelor americane: „Ceea ce este în joc este mai mult decât o ţară mică; este o idee mare – o nouă ordine a lumii… care să împlinească aspiraţiile universale ale omenirii, bazată pe principii comune şi domnia legii… Iluminarea a 1000 de puncte de lumină… Vântul schimbării este cu noi acum.”

Iunie 1991 – Liderii lumii se adună pentru o altă întâlnire cu uşile închise a grupului Bilderberg în Baden Baden, Germania. Cu această ocazie, David Rockefeller a afirmat: „Suntem recunoscători celor de la Washington Post, The New York Times, Time Magazine şi altor publicaţii de marcă ai căror directori au participat la întâlnirile noastre şi și-au respectat promisiunea de discreţie timp de aproape 40 de ani. Ne-ar fi fost imposibil să dezvoltăm planul nostru pentru întreaga lume dacă am fi fost în atenția publică, în toți acești ani. Dar, lumea este acum mult mai sofisticată şi mai pregătită să se îndrepte spre o guvernare globală. Suveranitatea supranaţională a unei elite intelectuale şi a unor bancheri internaţionali este, cu siguranţă, preferabilă autodeterminării naţionale practicată în secolele trecute.”

29 octombrie 1991 – David Funderburk, ambasador SUA în România între anii 1981 și 1985, spune unei audienţe din Carolina de Nord: „George Bush s-a înconjurat de oameni care cred într-o guvernare unică, globală. Ei cred că sistemul sovietic şi cel american converg.”

21 mai 1992 – Într-o cuvântare ținută la întâlnirea grupului Bilderberg de la Evian, Franţa, fostul secretar de stat Henry Kissinger declara: „Astăzi, americanii ar fi revoltați dacă trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea; mâine, ei vor fi recunoscători! Aceasta s-ar petrece mai ales dacă li s-ar spune că există o ameninţare din afară, fie reală fie fabricată, care le pune în pericol propria existenţă. Într-o asemenea situație, toţi oamenii din lume vor insista împreună cu liderii mondiali să fie protejaţi de acest rău. Singurul lucru de care se teme orice om este necunoscutul. Când li se va prezenta acest scenariu, oamenii vor renunța de bună voie la drepturile lor individuale în schimbul protecției garantate de guvernul unic mondial”.

20 iulie 1992 – Revista Time publică articolul „Naşterea naţiunii globale”, de Strobe Talbott, bursier Rhodes, coleg de cameră cu Bill Clinton la Universitatea Oxford, director al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR) precum şi membru al Comisiei Trilaterale, secretar de stat adjunct al preşedintelui Clinton. În articol, el scrie: „Ideea de naţiune aşa cum o înțelegem noi astăzi va fi depășită; toate statele vor recunoaşte o singură autoritate globală… Toate ţările sunt de fapt aranjamente sociale… Nu contează cât de permanente sau sacre ar părea la un moment dat, ele sunt toate artificiale şi temporare… Poate că suveranitatea naţională nu a fost o idee chiar aşa de bună… Dar evenimentele din secolul nostru minunat şi teribil au făcut să câștige ideea înființării unui guvernul mondial.”

1993 – Un al doilea Parlament al Religiilor Lumii este ţinut la Chicago, la 100 de ani după primul. Ca şi prima convenție, acesta urmăreşte să unească toate religiile lumii într-un „tot armonios”, dar doreşte să le facă „să fuzioneze printr-o întoarcere la elementul lor originar”. Credinţele tradiţionale ale religiilor monoteiste, cum ar fi creştinismul, sunt considerate incompatibile cu „iluminarea” individuală şi trebuie alterate drastic.

18 iulie 1992 – Membrul CFR şi al Comisiei Trilaterale, Henry Kissinger, scria în Los Angeles Times referitor la NAFTA (North American Free Trade Agreement): „Ceea ce congresul va avea în faţă nu este un acord obişnuit de comerţ ci arhitectura unui nou sistem internaţional… un prim pas către o nouă ordine mondială”.

1994 – În „Raportul pentru Dezvoltarea Umană”, publicat de Programul ONU pentru Dezvoltare, există o secţiune intitulată „Guvernarea globală pentru secolul 21”. Administratorul acestui program este James Gustave Speth și a fost numit de către Bill Clinton. Propoziţia de început a raportului sună astfel: „Problemele omenirii nu mai pot fi rezolvate de guvernele naţionale. Este nevoie de un guvern mondial. Aceasta se poate realiza cel mai bine prin întărirea sistemului Naţiunilor Unite”.

3 mai 1994 – Preşedintele Bill Clinton semnează Directiva Decizională Prezidenţială 25, şi apoi o declară secretă, astfel că poporul american nu poate vedea ce scrie în acel act. Dar din versiunea prescurtată, înmânată membrilor congresului, reiese că, în anumite situații, preşedintele SUA este autorizat să predea Națiunilor Unite controlul unităţilor armatei americane.
 
23 septembrie 1994 – Globaliştii își dau seama că din ce în ce mai mulţi oameni încep să se trezească și să realizeze ce se petrece, iar lor le-a mai rămas puțin timp la dispoziție pentru a-și implementa politicile. Luând cuvântul la dineul ambasadorilor ONU, David Rockefeller remarca: „Prezenta fereastră de oportunitate, în care poate fi construită o adevărată ordine mondială pacifistă şi interdependentă, nu va fi deschisă pentru mult timp… Suntem pe punctul unei schimbări globale. Tot ceea ce avem nevoie este o criză majoră adecvată și naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”.

Martie 1995 – Delegaţii ONU se întâlnesc la Copenhaga, Danemarca, pentru a discuta diferite metode de a impune impozite globale oamenilor lumii.

Septembrie 1995 – Revista Popular Science descrie o instalaţie top secret a marinei SUA, numită HAARP (High-Frequency Active Auroral Research Program), din statul Alaska. Acest proiect trimite unde radio de înaltă frecvență în straturile superioare ale atmosferei. Unul din scopurile programului era de a dezvolta capacitatea de a „manipula vremea locală”, folosind tehnici descoperite de Bernard Eastlund (programul funcţiona din 1990).

27 septembrie 1995 – Are loc Forumul Starea Lumii (State of the World) sponsorizat de Fundaţia Gorbaciov, în localitatea Presidio, San Francisco. Preşedintele fundaţiei, Jim Garisson a prezidat întâlnirea, la care au participat personalităţi de prim rang din lume: Margaret Thatcher, Maurice Strong, George Bush, Mihail Gorbaciov şi alţii. Discuțiile s-au axat în jurul ideii de unitate a omenirii și asupra viitoarei guvernări globale. Sintagma „guvernare globală” este acum utilizată în locul celei de „nouă ordine mondială”, întrucât ultima a devenit o responsabilitate politică, care aprinde spiritele celor care se opun guvernului global.

1996 – ONU publică raportul de 420 de pagini intitulat „Cartierul nostru global”. Documentul trasează un plan pentru „guvernarea globală” și propune organizarea unei conferinţe internaţionale pe această temă în 1998, dată până la care trebuie să fie pregătite tratatele şi acordurile necesare în acest sens, urmând a fi ratificate până în anul 2000.

2003… Lumea este în pragul declanșării unui nou război mondial, „starea de urgenţă” căutată de globalişti pentru a impune legea marţială şi implantarea microcipului universal sub piele. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, ei nu vor avea ultimul cuvânt!

Citiţi şi:

Adevărul zguduitor despre intențiile și mentalitatea celor aflați la putere pe această planetă, așa cum reiese din propriile lor declarații 

Oficialii europeni par decişi să nu ţină cont de voinţa locuitorilor Europei 
Planul secret, diabolic al așa-zișilor «Iluminaţi» ce a fost conceput pentru secolul XXI
 

 

yogaesoteric
8 februarie 2015