O mărturisire. Și-o cutremurare de lumea asta răsturnată, urâțită și înnebunită. Despre cazul familiei Pașca, arestate pentru că îngrijea 400 de bătrâni

Să ai grijă zi de zi de un om bătrân și bolnav e greu.
În unele zile e cumplit de greu.
Mai ales dacă acel om bătrân nu se poate ține pe picioarele lui.
Și nu-și poate face singur nevoile, ori igiena trupului.
Sunt zile-n care simți că nu mai ai nici gând, darmite putere
Să fii om milos, responsabil și grijuliu.
Pentru că acel om nu-i doar bătrân, bolnav și neputincios.

E și încăpățânat, rigid și temător.
Să ai grijă zi de zi, ani de zile, de un bătrân bolnav și neputincios e o muncă, o trăire și-o simțire care de foarte multe ori te secătuiește.
Și fizic. Și psihic. Și sufletește.
Pentru că zi de zi te lupți cu moartea.
Și cu tine.
Mai ales te lupți cu tine.
Să nu abandonezi. Să nu te împietrești. Și să nu cedezi.

Ținându-te cu ultima pâlpâire de Lumină de firele subțiri ca paiul ale amintirilor.
Ca să nu te cufunzi în comoditate. În nepăsare! Și-n cinism.
Să ai grijă zi de zi, ani de zile, de un bătrân bolnav și neputincios e una dintre cele mai grele testări pe care ți le poate dicta viața.
Și Dumnezeu!
Ca să te vadă dacă ești doar o făptură cu limbă.
Ori ești un om și cu mâini.
E atât de greu să ai grijă de UN SINGUR om bătrân și neputincios.
Știu asta pe pielea mea. Pe nervii mei. Pe sufletul meu și pe conștiința mea.
Dar, mai ales, simte asta soția mea.
Și fetele mele.

Întrucât, de cinci ani, zi de zi, avem grijă de mama.
Pe care am adus-o aici, la Cluj.
Să stea cu noi. Să fie printre noi.
După ce o boală rea, pe care mi-a ascuns-o, ca să nu mă îngrijoreze, i-a secat mușchii și puterile. Și a dus-o până în pragul morții.
Să am grijă de mama mea, bătrână, bolnavă și neputincioasă, e o datorie tare grea.
Din care – mărturisesc! – sunt zile în care aș vrea să fiu grațiat.

Să ai grijă de sute de bătrâni bolnavi, slăbănogi și abandonați e o misiune pe care n-am capacitatea să mi-o imaginez măcar.
Darmite să o cuprind în toată amploarea, densitatea, greutatea, intensitatea și particularitatea ei.
Mi-e cu neputință să înțeleg, din prisma testării mele, că ar fi un om sau o mână de oameni în stare să-și ia pe cap sute de bătrâni și amărâți abandonați de alții. Ori ai nimănui.
Și să facă așa ceva. Zi de zi. Vreme de 20 de ani.
Să primești un amărât aruncat de alți ca un sac de gunoi
Și să-i dai un blid cu mâncare și un pat, măcar o zi.
E o faptă pe care o poate face doar un suflet care se gândește că poate, astfel, s-a deghizat Dumnezeu.

Să ai în grijă o zi, sute de bătrâni e o FAPTĂ pe care n-am putere și suflet s-o definesc.
Mărturisesc că nu-l cunosc pe omul Pașca și nici pe ai lui.
Însă știrile explozive mi l-au adus în fața inimii și-a conștiinței.
Și mă uit la dânsul cu ochii omului ce are zi de zi o îndatorire măruntă.
Rostirea mea nu e o pledoarie.
Ci o mărturisire.
Și-o cutremurare de lumea asta răsturnată, urâțită și înnebunită.
În care-i anchetat, blamat și defăimat doar cel care l-a primit pe un om bătrân și necăjit.
Nu și cel care l-a aruncat. L-a abandonat. Ori l-a ignorat.

Închei, gândindu-mă că misterioase-s căile lui Dumnezeu.
Cel care ELIBEREAZĂ prin condamnare, blamare și defăimare.
Aleluia, Doamne! În veci, amin!

Opinie de Ion Novăcescu în apărarea lui Viorel Pașca

Citiți și:
„Tratați ca niște criminali”: Fiul lui Viorel Pașca rupe tăcerea despre abuzurile suferite de familia sa în arestul Poliției
Compasiunea este totodată iubirea atotmilostivă a lui DUMNEZEU

yogaesoteric
15 iulie 2026