O nouă meditaţie în spirală a atras mii de yoghini în Bucureşti

 
de Oana Mihai
 

În fiecare an, la sfârşitul lunii septembrie, yoghini din întreaga ţară se întâlnesc în Bucureşti pentru a realiza împreună o meditaţie în spirală yang. Anul acesta, Zilele Francofoniei au impus măsuri neobişnuite de securitate în Capitală. De aceea, spirala yoghină s-a desfăşurat pe 14 octombrie.

 
Datorită faptului că această meditaţie este realizată la unison de mii de oameni, efectele benefice care apar sunt extrem de puternice, mult mai puternice decât dacă fiecare yoghin ar medita singur. Aceste  efecte benefice sunt în măsură să transforme şi să armonizeze câmpul subtil mental, atât al participanţilor, cât şi al fiinţelor care se află la mare depărtare  de punctul focar al acestei spirale.
 
Poate mulţi dintre voi se întreabă de ce vin yoghinii în număr atât de mare la aceste spirale? Iată câteva răspunsuri date chiar de participanţii la eveniment:
 
“ În primul rând eu merg la spirală pentru că acolo reuşesc foarte rapid să mă regenerez, pot asimila într-un mod conştient calităţile altor zodii…şi tot acolo simt vie prezenţa ghidului spiritual. Când realizez meditaţia de inducţie a stării de eliberare prin miracol divin, muzica mă ajută foarte mult să-mi trezesc o stare de solaritate şi totodată de raportare la Dumnezeu…Câteodată trăiesc stări de extaz pe VISHUDHHA CHAKRA şi o stare de deschidere sufletească faţă de toate persoanele care participă la spirală…îmi vine să îmbrăţişez pe toată lumea…şi îi simt ca pe un întreg.” – Claudia M. din Focşani, cursantă în anul 7 de yoga.
 
Un alt participant la spirală, Szabi G. din Bucureşti, ne spune că el simte, printre altele, şi o stare de zbor: “Parcă eram undeva deasupra norilor. Percepeam oamenii doar ca suflete… nu percepeam corpuri fizice. Am putut simţi o stare de deschidere sufletească şi de proiecţie în alte planuri.”.
 
Elena P, Câmpulung Moldovenesc, an 14 yoga ne mărturiseşte: “În timpul spiralei am simţit o stare de linişte sufletească care apoi s-a transformat într-o stare de fericire interioară fără obiect, dilatare, expansiune care m-a ajutat să simt că punctul de întâlnire al tuturor fiinţelor este la nivel de Sine divin. Aveam totodată conştiinţa că putem aceede cu uşurinţă la dimensiuni profunde ale sufletului.” 
 

Timea din Cluj a simţit că “stările sunt nuanţate de fiecare dată… dar mereu simt o stare de expansiune, ca şi cum îţi conştientizezi limitările şi atunci poţi trece peste ele. De multe ori am trăit stări de trezire a sufletului foarte frumoase… şi rafinare… se rafinează percepţiile, chiar am avut şi momente de clarviziune, vedeam aure. Sau trăiam stări spirituale pur şi simplu, când simţi că eşti foarte integrat, eşti exact acolo unde trebuie să fii, adică în braţele lui Dumnezeu. Apar inspiraţii în legătură cu anumite situaţii de viaţă…care este atitudinea cu care trebuie abordată o situaţie, ca şi cum lucrurile ajung la locul lor…se aranjează precum este divin integrat. Simt această meditaţie în spirală ca pe o şansă unică de a-mi eleva conştiinţa, de a intra în mod unic în comuniune cu ghidul spiritual.”
 
Astfel, datorită acestei ambianţe energetice şi spirituale cu totul speciale, orice fiinţă umană care dispune de un nivel minim de puritate şi deschidere lăuntrică poate trăi în această perioadă o veritabilă trezire a sufletului şi a aspiraţiei spirituale, o stare de raportare spontană, plină de dragoste şi credinţă, a sufletului uman, la Dumnezeu.
 
Fiecare participant trăieşte o experienţă unică, paranormală şi spirituală complexă, în care el resimte în mod inefabil o gamă de stări elevate, care îl îmbogăţeşte considerabil sufleteşte şi mental.
 
Starea plenară care este resimţită după spirală este copleşitoare, uneori indescriptibilă. Energia este atât de mare şi de bogată încât nu ai nici o şansă să nu simţi cel puţin o stare de entuziasm, fericire, iubire faţă de Dumnezeu.
 

yogaesoteric
21 octombrie 2006

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More