O nouă „pandemie”: măștile, catastrofa ecologică

Măsura de impunere a purtării măştilor faciale pentru a încetini răspândirea pandemiei covid-19 a accelerat o altă problemă: poluarea cu plastic. Cel puțin 129 de miliarde de măști, confecţionate din polipropilenă, elastic și metal, sunt utilizate în fiecare lună în întreaga lume, potrivit American Chemical Society, sau mai mult de patru miliarde pe zi.

Rezultatul: măştile aruncate se acumulează în parcările supermarketurilor, de-a lungul râurilor, înfundă canalizările sau sufocă animale marine.

UNCTAD (Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare), citând firma Grand View Research, a estimat vânzările globale de măști la 166 miliarde de dolari în 2020, față de 800 de milioane în 2019.

Peste 40 de miliarde de dolari sunt necesari pentru a gestiona efectele nefaste ale sosirii acestor noi poluanți doar în apă.

Trei milioane de măști: un kilometru de drum

Amestecând măști zdrobite cu alte resturi provenite din demolări, o echipă de cercetători australieni de la Royal Melbourne Institute of Technology (RMIT) a obținut un cilindru dintr-un material flexibil, de înaltă rezistență, care poate fi folosit ca strat la construirea unui drum.

Pentru un kilometru de drum sunt necesare trei milioane de măști. „Căutăm parteneri pentru a trece la o aplicație reală și pentru a realiza un proiect pilot”, care se bazează pe calitățile de „rezistență la tracțiune” ale măștilor, a declarat pentru AFP Mohammad Saberian, cercetător la RMIT.

În Regatul Unit, mai multe spitale au investit într-o mașină de compactat produsă de Thermal Compaction Group cu sediul în Cardiff, care topește halatele și măștile chirurgicale într-o tabletă de plastic albăstrui, folosită apoi pentru a face scaune sau mese pentru grădină.

Spitalele din Paris și mai multe grupuri mari, precum gigantul materialelor de construcții Saint-Gobain, își colectează măștile în cutii de sortare. Componentele lor sunt separate pentru a păstra doar polipropilena, transformată în granule, refolosită ulterior în industria auto.

Citiți și:
Studiu Harvard: poluarea crește rata deceselor provocate de Covid-19
Măștile faciale au un scop: simbol al obedienței vizibile public

 

yogaesoteric
8 septembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More