O propunere legislativă americană consideră internetul a fi o armă teroristă

de George Preda

După înscenarea din 11 septembrie 2001 au fost implementate o serie de legi care încalcă libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, sub pretextul protejării lor de terorişti. În SUA, pericolul terorist a fost mereu prezentat drept unul extern, având ca sursă grupări extremiste musulmane, precum Al Qaeda. Iată că o propunere legislativă din 2007 mută dintr-o dată pericolul terorist din afara graniţelor SUA, în interior şi îi transformă pe toţi cetăţenii americani, care îndrăznesc să gândească altfel decât le dictează guvernul, în potenţiali terorişti.  

Este vorba despre „Legea Prevenirii radicalismului violent şi a terorismului autohton” înaintată Congresului american în octombrie 2007. Legea a fost aprobată cu o majoritate surprinzătoare de Camera reprezentanţilor (404 de voturi pentru, şi 6 împotrivă), dar a rămas în discuţie la Senat, în urma numeroaselor proteste şi dispute pe care le-a iscat.

Autoarea acestei legi, Jane Harman, explică: „Studiem procesul prin care persoanele cu credinţe radicale se transformă în persoane care ar putea să utilizeze violenţa.” Doar că nu este vorba despre un simplu studiu academic pentru a verifica nişte ipoteze, ci despre o propunere legislativă în toată puterea cuvântului, înaintată Congresului american şi chiar aprobată cu o grabă suspectă de una din Camere. Totul pe baza unor considerente vagi.

În luna iunie 2007, Jane Harman declara: „terorismul autohton este principala ameninţare la adresa SUA şi a fost principala ameninţare în ultimele decenii”, contrazicând toate declaraţiile făcute de oficialii americani începând cu 2001. Trebuie spus că Jane Harman este membră a Congresului şi preşedinta „Subcomitetului pentru servicii secrete, informaţii şi măsurarea riscului terorist” a Camerei Reprezentanţilor.

Aceleaşi idei au fost promovate încă din 2005 de un think tank (RAND), cu care Jane Harman are strânse legături. Un raport al acestuia, intitulat „Tendinţe în terorism”, aduce însă un detaliu interesant cu privire la adevărata miză a acestei noi legi şi chiar a „războiului împotriva terorismului”. Un întreg capitol este dedicat „ameninţării reprezentate de terorismul autohtnon ne-musulman, identificat cu militanţii anti-globalizare.”

În viziunea autorilor acestei legi, radicalismul este reprezentat de ideile, comportamentele, principiile şi politicile neaprobate de guvern. Iar pentru a-i împiedica pe cei cu astfel de viziuni să ajungă la comportamente violente (deşi până în prezent nu s-a putut demonstra o legătură directă între cele două aspecte) legea oferă şi soluţia salutară: controlul internetului, privit nici mai mult nici mai puţin decât drept o armă teroristă.

Hope Marston, membru al Comitetului de apărare a drepturilor omului, avertizează asupra pericolului utilizării într-un cadru legislativ a unor termeni vagi, care lasă loc la interpretări şi care de-a lungul istoriei au deschis mereu calea spre abuzuri. 

Jules Boykoff, profesor universitar specializat în ştiinţe politice şi autor al mai multor lucrări, şi-a declarat îngrijorarea faţă de utilizarea unor definiţii circulare cum ar fi cea a „violenţei bazate pe ideologie”. Boykoff a  avertizat şi că se face o nepermisă confuzie între radicalism şi extremism. „Cei doi termeni nu sunt sinonimi. Radicalism provine din radical, rădăcină, a merge la rădăcina problemei. Astfel că, dacă guvernul vrea într-adevăr să meargă la rădăcina terorismului, atunci ar trebui să spună adevărul despre terorism, despre rădăcinile economice ale acestuia.”

Caroline Fredrickson, director al Biroului din Washington al Uniunii Americane pentru Libertăţi Civile (ACLU) se declară îngrijorată de această propunere legislativă, care încalcă flagrant regulile democraţiei: „Legile trebuie să fie date pentru a reglementa comportamente, nu idei sau credinţe. Ar trebui să se preocupe mai degrabă de cei care comit infracţiuni şi crime, nu de cei care gândesc anumite lucruri care nu convin guvernului.”

Citiţi şi :

Cum se face că lista teroriştilor periculoşi elaborată de guvernul american a ajuns la un milion de nume?

Dezvăluirile despre conspiraţii, considerate acte de terorism


yogaesoteric
18 martie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More