O putere mare a adunat totul în palmă și instantaneu a strâns pumnul

Dacă vom compara lista tuturor acelor fenomene de criză mai semnificative care au apărut în lume chiar acum, rezultatul ne sugerează ceva.

O putere mare a adunat totul în palmă și instantaneu a strâns pumnul.

Este foarte interesant. Înainte de a ajunge la subiect, să fim conștienți de criză. Că e o criză globală care a cuprins întreaga planetă. Nu?

Și să lămurim ceva. Există regiuni pe Pământ care trăiesc într-o criză permanentă de sute de ani și, în același timp, nu suferă de-adevăratelea din cauza rolului lor discret pe care îl au în împărțirea plăcintei mondiale.

Dar, există și locuri care sunt foarte preocupate de plăcintă dar și de rolul lor în această piramidă alimentară. Nu este un secret pentru nimeni faptul că aceștia din urmă, periodic se luptă între ei. Și ca să nu ne abatem de la realitate, în ultimii 30 de ani dominația Occidentului colectiv este mai mult decât evidentă. E un fapt.

Deci despre ce vorbim?

Să ne uităm în ordine cronologică:

Agenda climatică

A fost prezentată la mijlocul anilor 1980.

Totul a început cu înșelătoria nebunească numită „protocolul de la Montreal”, special pentru a face lobby producătorilor anumitor tipuri de agenți frigorifici în detrimentul altora. În continuare, subiectul a continuat cu tot felul numeroase acorduri ciudate: „protocolul de la Kyoto”, „acordul de la Paris” etc., menite să reducă emisiile de CO2 în atmosferă, nu prin filtre și curățare (deși era cazul), cât prin respingerea totală a combustibililor fosili. S-au inventat niște cote odioase, care nu sunt de ajuns pentru țările cu cea mai rapidă dezvoltare. Doar pentru acelea din care a fost eliminată producția occidentală nu e de-ajuns.

Nebunia acestei agende climatice constă în faptul că CO2 este „combustibilul” pentru numeroase tipuri de vegetație care eliberează oxigen în atmosferă prin fotosinteză.

De la mijlocul anilor ’90 până în prezent, idei perverse au fost inoculate în ceea ce înseamnă libertăți.

Exploatarea surselor regenerabile de energie, în primul rând folosind vântul și soarele. De la începutul secolului XXI până în prezent.

Tehnologii absolut fără margini, dar cu o eficiență de aproximativ 15-20%, care duc la o creștere bruscă a costului energiei electrice. În special, în țările dezvoltate din Vest și provocând un prejudiciu indirect enorm pentru Ecologia Pământului, care, conform unor calcule, depășește semnificativ daunele ipotetice din emisiile de CO2.

După cum arată numeroase studii, turbinele eoliene uriașe, utilizate în număr mare în Occident, creează vibrații infrasonice la capetele palelor și distrug toate viețuitoarele care cad sub influența lor. De la insecte la târâtoare, zburătoare etc.

De asemenea, câmpurile uriașe de panouri solare nu numai că scot din circulație suprafețe mari cultivabile, ci creează și o umbră permanentă care lasă vegetația cu creștere scăzută fără lumina necesară a soarelui, ceea ce duce la o sărăcire ireversibilă a stratului fertil. Dar principala problemă a tuturor acestor inovații este eficiența scăzută (15-20%), care scade și mai mult în timpul funcționării, precum și lipsa unei tehnologii adecvate de reciclare, care aduce mari daune mediului.

Sancțiunile anti-rusești occidentale. Din 2014 și până în prezent.

Iată rezultatele. Încă de la începutul războiului sancțiunilor s-a văzut clar că au un efect cu două tăișuri și produc și cel mai mare prejudiciu, în primul rând inițiatorilor.

Încă o dată, Occidentul este cel mai afectat.

Între timp Rusia se îndreaptă în sfârșit (deși în mare măsură forțată) către „dedolarizarea” (ai citit bine) economiei și de la înlocuirea blocată a importurilor la industrializarea cu drepturi depline.

Pandemia. Din 2020 și până în prezent.

Rezultate:

Logistica globală a fost distrusă în mod semnificativ. Lovitura principală a fost dată țărilor occidentale, care sunt foarte dependente de aprovizionarea externă, deoarece partea leului din capacitățile de producție a fost mutată demult în alte regiuni cu forță de muncă mai ieftină. În Occident, există încă restricții care continuă să aibă un impact perturbator asupra proceselor de recuperare. În același timp, aceștia au fost printre cei mai afectați atât din punct de vedere al morbidității, cât și al mortalității. De asemenea, având în vedere mutațiile, există o căutare evidentă a unor noi boli virale care pot crește potențial la nivelul unei pandemii.

Nivelul intelectual îngrozitor de scăzut al elitelor occidentale care au intrat în perioada selecției negative.

Ultimul lider, mai mult sau mai puțin adecvat, este cancelarul german Merkel.

Fără comentarii.

Provocare constantă a Rusiei, care s-a soldat cu actuala operațiune militară specială.

Rezultatul „a depășit așteptările”.

Rusia și-a demonstrat capacitatea de a duce un război modern, distrugând masiv atât forța inamicului, cât și infrastructura militară, inclusiv proviziile masive de arme și muniții occidentale și, concomitent, cu pierderi minime atât de personal militar, cât și de civili.

Procesele din domeniul financiar și economic s-au accelerat brusc, tot mai multe țări scapă de dolari și euro din comerțul reciproc, subminând bazele hegemoniei occidentale, iar resursele energetice rusești (în primul rând gazele) sunt cu plata în ruble.

Respingerea contractelor energetice pe termen lung cu perspectiva interzicerii primirii acestora din Rusia a dus la o creștere uriașă a prețurilor și amenință Occidentul cu o criză energetică totală, care poate îngropa complet atât economia, cât și celebrele standarde de trai.

Împingerea Kosovo către o confruntare puternică cu Serbia. Din august, anul curent, până în prezent.

Kosovo în sine este o cutie a Pandorei creată de om, deschisă de Occident după distrugerea Iugoslaviei. Acum acest conflict mocnit este scos din dulap pentru a fi lansat din nou, cu scopul evident de a șicana cât mai mult Serbia, fiind statul cel mai apropiat de Rusia din Europa.

Pe 26 august, Ned Price de la departamentul de stat al SUA a spus: „Este timpul să uităm că Kosovo este Serbia”.

Dorința maniacală de a controla China provocând un război asupra Taiwanului.

Din august anul curent, până în prezent.

De la vizita memorabilă a lui Nancy Pelosi din 2 august, patru delegații americane la nivel înalt au vizitat Taiwanul. Asta amenință nu numai pacea din Asia de Sud-Est, dar poate prăbuși drastic producția mondială de microcipuri, fără de care nicio industrie nu mai poate face nimic, ceea ce va intensifica brusc criza economică globală.

Nu este departe ziua în care măștile vor fi în sfârșit aruncate, iar departamentul de stat SUA va spune: „Este timpul să uităm că Taiwan este China”.

Dar se petrece ceva, totuși…

Este foarte evident că undeva Sus, Sus de tot, Cineva este obosit de toți acești maniaci civilizați și pervertiți cu dungi pseudo-democratice și a decis să le amintească cum arată drumul cel drept de care ei s-au despărțit complet.

Dezastrele naturale din Occident. Ierni grele și secete dese, acum o secetă fără precedent în ultimii 500 de ani, iar prețul energiei crește în continuare.

Evident, situația explozivă actuală ar fi putut fi evitată dacă ar fi fost îndeplinite doar câteva condiții.

Oprirea experimentelor nebunești asupra naturii, inclusiv a naturii umane.

Să nu se mai extindă NATO spre est și să nu provoace Rusia, China, Serbia și multe alte state.

Să nu creeze biolaboratoare în întreaga lume cu scopuri dubioase și să nu împrăștie o psihoză mondială pe întreaga planetă, în locul măsurilor epidemiologice competente și realiste.

Evident, condițiile de mai sus sunt o utopie.

S-a atins punctul de fierbere.

De asemenea, este clar că propunerile privind securitatea reciprocă, înaintate de Rusia Occidentului în decembrie 2021, sunt tot o utopie.

Dar……. răbdarea s-a sfârșit și este gata răspunsul militar-tehnic promis.

Și nu numai militar-tehnic, pentru că, acum, este posibil să nu iubești Rusia, dar rubla ești obligat să o iubești!

Citiți și:
Despre control
Circul public și manipularea

 

yogaesoteric
16 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More