O timişeancă munceşte pe brânci şi are propria exploataţie zootehnică de la 19 ani

Are doar 21 de ani şi deja de câţiva ani conduce o exploataţie zootehnică de dimensiuni apreciabile, cu câteva sute de animale: oi, vaci, capre şi cai. Mai mult, este fată.

Diana Rafailă spune că îi place enorm lucrul cu animalele, chiar dacă adesea îi ocupă toată ziua, nu prea se poate bucura de sărbători şi uneori e nevoie să-şi sacrifice chiar şi nopţile.

Tânăra ciobăniţă este de mică obişnuită cu munca în ferma de animale a familiei, iar după ce a absolvit liceul cu profil agricol din Sânnicolau Mare, părinţii au fost de acord să-i cedeze o parte dintre animale, astfel că are propriul business. E ambiţioasă şi doreşte să-şi modernizeze exploataţia din Sânpetru Mare, aşa că a pus ochii pe o finanţare europeană pentru care va aplica îndată ce îşi va întocmi proiectul.

„Nu mi-am dorit altceva”

„Am făcut asta de mică. Mi-au plăcut întotdeauna animalele şi pur şi simplu nu mi-am dorit altceva decât această ocupaţie. Am terminat liceul anul trecut şi am obţinut calificarea de tehnician în agricultură şi zootehnie. Cunoştinţele pe care le-am dobândit în liceu mă ajută, chiar dacă ştiam destul de multe despre creşterea animalelor”, spunea Diana Rafailă în urmă cu doi ani. 

Familia sa a pornit aproape de la zero şi, cu multă trudă, a reuşit să mărească dimensiunile exploataţiei, care astăzi are cu totul 380 de oi, 38 de vaci, 40 de capre, şase cai, plus şapte hectare de pământ arabil, suprafaţă de pe care se obţine o parte din nutreţul necesar. 

Diana are o soră mai mare, deja măritată, şi alte două mai mici, una în clasa a cincea, alta într-a noua. Capul familiei, Ion Rafailă, a mărturisit că a fost un pic supărat că n-a putut avea un băiat, însă s-a liniştit pe deplin văzând cum fetele lui, în special Diana, se implică în munca la fermă. 

Una dintre ţinte, o finanţare europeană

Cum arată o zi din viaţa tinerei fermiere? Păi depinde şi de anotimp. Povesteşte că iarna, de pildă, începe să muncească pe la ora şapte dimineaţa şi se opreşte cam după 12 ore. Cu menţiunea că în perioada în care fată oile are mult de lucru chiar şi noaptea. În sezonul cald, ziua de muncă începe, însă, la 3,30 sau 4 dimineaţa şi durează până seara târziu. Ba cu oile la păşunat, unde face schimb cu tatăl său, trecând la prepararea brânzei, alături de mamă, dar şi la alte munci pe care le implică îngrijirea a sute de animale. 

Face totul cu zâmbetul pe buze, cu multă pasiune. Plănuieşte să-şi dezvolte exploataţia şi să întocmească un proiect prin care doreşte să atragă o finanţare nerambursabilă, din fonduri europene. Pentru început, se gândeşte la un grajd modern pentru circa 50 de vaci şi la o sală de muls, cu instalaţiile aferente.

Şi ce dacă e muncă de bărbat?

Ca orice fermier cu animale multe, a avut şi Diana hopurile ei, cum ar fi, de pildă, pierderea a 20 de oi într-o singură zi, după ce animalele au scăpat în lucernă şi s-au intoxicat. O singură dată a încercat altceva decât munca zootehnică, plecând în Germania la cules de mere. Spune că a făcut bani frumoşi, dar a rezistat doar o lună şi jumătate şi a decis să se întoarcă la activităţile din ferma familiei. 

Se mai şi distrează? Doar la nunţi, botezuri sau aniversări, unde joacă pe săturate, căci îi plac muzica şi dansul. Dar aceste ocazii sunt, evident, rare.

Marele hobby al acestei fete este creşterea animalelor – caii, de pildă, îi ţine doar din pasiune, nefolosindu-i la tracţiune decât foarte rar – în acelaşi timp o afacere proprie pe care doreşte s-o dezvolte pe cât o ţin puterile. Şi o ţin, din câte vedem, ba chiar îşi doreşte mai mult.

„E muncă de bărbat, dar dacă o faci din inimă şi îţi place, nu este deloc grea”, mărturiseşte tânăra ciobăniţă din Sânpetru Mare.

Citiţi şi:

Fermieri români, șocați de ce au văzut în fermele din Alpi: Produc iaurt aşa-zis «bio» cu chimicale și îl vând în școli!

România ar putea deveni un El Dorado al Europei, dacă ar autoriza 100.000 de ferme țărănești în regim agroturistic!

yogaesoteric

18 decembrie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More