Oamenii de ştiinţă cer oprirea experimentelor de alterare genetică a embrionilor umani
Zvonurile privind experimentele de modificare a genelor din embrionul uman, spermă şi ovule, i-au determinat pe cinci cercetători proeminenţi să ceară public biologilor care ar fi derulat aceste studii să le pună capăt, pe fondul unor temeri legate de siguranţă şi eugenie (aplicarea practică a biologiei eredităţii în ameliorarea genetică a individului).
Mai exact, cercetătorii susţin că experimentele depăşesc o linie etică. „Oamenii nu sunt şoareci sau alte organisme (pe care se fac experimente), iar asta nu este ceva ce ne dorim să facem”, a scris Edward Lanphier, preşedintele institutului Sangamo BioSciences Inc şi unul dintre semnatarii scrisorii deschise.
El a adăugat că în lumea ştiinţifică există un zvon potrivit căruia mai multe laboratoare sunt pe pragul de a modifica genetic embrioni umani. Criticii acestor practici susţin că experimentele ar putea fi folosite pentru a altera calitatea genetică a oamenilor, mai exact, pentru eugenie, o metodă ce presupune aplicarea biologiei eredităţii în ameliorarea genetică a individului.
Cel puţin două metode sunt folosite la ora actuală în acest scop. Acestea se numesc CRISPR, respectiv nucleaza genelor zinc-finger şi sunt un fel de unealtă de „căutare şi înlocuire a ADN-ului alterat”. Scopul acestora ar fi să corecteze defectele genetice care duc, spre exemplu, la apariţia fibrozei chistice sau a cancerului la sân.
În teorie, chiar şi genele asociate cu inteligenţa, înfăţişarea fizică sau alte trăsături care nu au legătură cu sănătatea ar putea fi alterate.
Citiţi şi:
Noile «aventuri» ale oamenilor de ştiinţă în domeniul medicinei reproductive – bebeluşi umani modificaţi genetic
Primii oameni modificaţi genetic. Experţii americani monitorizează în secret 17 copii concepuţi în eprubetă
yogaesoteric
12 februarie 2016