Oamenii de știință cred că au descoperit regiunea creierului implicată în experiențele spirituale
Oamenii de știință cred că au descoperit zona din creierul nostru unde sunt procesate acele experiențe spirituale care se află dincolo de starea obișnuită de conștiință. Activitatea din cortexul parietal, o zonă a creierului implicată în conștiința de sine, dar și în procesarea atenției, pare a fi un element comun printre oamenii care au trăit experiențe spirituale. Cei de la Yale au ajuns la această concluzie după ce au scanat creierul a 27 de voluntari în momentul în care aceștia descriau un episod spiritual trăit pe parcursul vieții lor. Studiul a fost publicat în revista Cerebral Cortex.
„Experiențele spirituale pot avea un impact profund asupra vieții oamenilor. Descoperirea bazelor neuronale ale experiențelor spirituale ne poate ajuta să înțelegem mai bine rolul pe care acestea îl au în ceea ce privește menținerea și recuperarea unui echilibru existențial în conștiința noastră. Stările spirituale sunt cele care ne conectează la ceva mult mai profund decât existența noastră, o unitate sau o forță puternică, care poate fi experimentată ca energie, Divinitate sau conștiință transcendentă. În culturile din întreaga lume, ființele umane au raportat o varietate de experiențe spirituale. Cu toate acestea, se cunosc puține despre mecanismele neuronale care stau la baza experiențelor spirituale”, susține neurologul Marc Potenza de la Universitatea Yale.
Rezultatele studiului descris mai sus au arătat că atunci când experiențele spirituale au fost rememorate, participanții au prezentat modele similare de activitate în lobul parietal inferior stâng (IPL), care este implicat în conștiința de sine, precum și o activitate similară în talamusul medial, regiune asociată procesării senzoriale și emoționale. Desigur, experiențele lor spirituale nu pot fi considerate reprezentative pentru toți oamenii, ceea ce echipa recunoaște, subliniind că ar fi necesar ca studiile să fie extinse.
Totuși, în măsura în care rezultatele se confirmă, acestea ne oferă noi perspective asupra modului în care experiențele spirituale apar și sunt cernute în interiorul creierului nostru, unul dintre cele mai mari mistere ale Universului.
Citiți și:
De ce Dumnezeu nu va pleca. Ştiinţa creierului şi biologia credinţei
Punctul focar al lui Dumnezeu
yogaesoteric
27 ianuarie 2019
Also available in: Français