«Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viața însăși»

 

„Am impresia că viața oamenilor se desfășoară pe o bază greșită. Există o gravă neînțelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viața însăși, globul acesta pământesc care se învârtește în haos și îi poartă în mersul lui prin veacuri.

Ceea ce le lipsește oamenilor din vremea noastră este dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă.

Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiți de aparențe și se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii și care ferecă spiritul în închisoarea conformismului.

Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce este necesar să se petreacă se va petrece. Și nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viața, al bucuriei, e clădită toată opera mea.”

Constantin Brâncuși – octombrie 1938, Conversații cu Ionel Jianu. Text publicat în Revista Fundațiilor Regale, nr. 9, septembrie 1946

„Am făcut şi eu paşi pe nisipul eternităţii.”

„Du-te! Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o – şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului.”

„Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!… Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în atelierul meu…”

„Nu căuta formule obscure sau mister în munca mea. Ele sunt bucurie pură pe care ţi-o ofer. Uită-te la sculpturile mele până când le vezi. Cei mai apropiaţi de Dumnezeu le-au văzut.”

„Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire.”

„În timpul copilăriei – am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii – am zburat înspre ceruri…”

„Noi nu înţelegem, nu vedem viaţa reală, decât prin răsfrângerile, prin strălucirile ei!”

„O pasăre a intrat, odată, prin fereastra atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea – căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în Împărăţia cerurilor…”

„Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.”

„Un înţelept face din veninul său interior remediu pentru sine; sau precept de tămăduire pentru semeni… Însă cine nu se luptă în contra Răului, s-a şi predat deja inamicului.”

„Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul – ce fericire!”

„Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important.”

„În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie – nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.”

„Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?… Profilul acestor doi ochi (uniţi – în Templul sărutului)?… Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?… Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.”

„Arta ar trebui să fie numai bucurie!… De aceea, nu există «artişti», ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!”

„Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut – dar toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii.”

„Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă… Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte… Opera de artă este menită să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă este necesar să o facă printr-o asemenea formă care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.”

Constantin Brâncuși

Citiți și:

Constantin Brâncuşi, zeul ţăran. Rockefeller: «Cum pot să te ajut?» Brâncuşi: «Ia te rog mătura şi mătură atelierul!» (I)

Constantin Brâncuşi a practicat yoga

 

yogaesoteric
3 iunie 2019

 

Also available in: Français