Obiceiuri, tradiții și superstiții de Paște

Învierea Domnului este una dintre cele mai importante și mai frumoase sărbători ale creștinătății. Prin sacrificiul lui Iisus Hristos sărbătoarea de Paște redă omenirii speranța mântuirii și a vieții veșnice.

Ritualul de înnoire anuală a lumii este deschis de Duminica Floriilor, culminează cu noaptea Învierii și se încheie la Duminica Tomii. Timpul ritual de 14 zile este o parte a Ciclului Pascal, care se desfășoară în Săptămâna Patimilor, când în mod simbolic se deschid mormintele, se întorc spiritele morților la Joimari, iar Iisus Hristos este trădat, schingiuit, umilit și omorât prin răstignire. După trei zile de haos și întuneric în care omenirea rămâne, aparent, fără protecție divină, urmează miracolul Învierii Mântuitorului din noaptea Paștelui și actele de purificare din Săptămâna Luminată, care readuc echilibrul și armonia.

Cu toate interdicțiile din perioada comunistă, la noi s-au păstrat din strămoși numeroase obiceiuri de Paște. Cum diversitatea acestora este extrem de mare de la o zonă la alta, multe dintre ele fiind adaptate în timp, le-am sistematizat și urmărim prezentarea lor în succesiune temporală.

Astfel, în zona Maramureșului, în Sâmbăta Floriilor se prepara pentru fiecare membru al familiei o pâine ritualică numită Floare de grâu, existând credința că cei care o vor mânca în această zi se vor revedea pe lumea cealaltă. Ramura de salcie sau Răchita Înflorită, ori Mâțișorii – cum i se mai spune pe alocuri – este ofranda cu care evreii l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea Lui triumfătoare în Ierusalim, eveniment numit de creștini Duminica Floriilor. Aceste ramuri folosite ca substitut al acelei ofrande au devenit simbolul castității și al renașterii anuale a vegetației. Ele se culeg de regulă în ziua de Florii și se sfințesc la slujbă, având diverse întrebuințări: împodobesc troițele, crucile, mormintele, ferestrele, ușile și porțile caselor pentru protecție și alungarea spiritelor malefice; sunt mâncate de vite pentru a se înmulți; sunt înfipte în pământul holdelor, atârnate în pomi și butucii de vie pentru rod bogat; previn durerile ,,de șale” în timpul secerișului celor care se încing cu ele; sunt folosite ca leac sau se fac vrăji etc.

În zona Sucevei există credința că Stâlparul de Florii, o creangă de salcie înmugurită, ținut în mână de fete și flăcăi la slujbă, le arată acestora, după numărul rămurelelor, câți copii vor avea. De asemenea, în Bucovina cu aceste crenguțe se practică Sorcovitul, însoțit de urarea ,,Să fiți norocoși peste an!”.

În Caraș-Severin, în noaptea de miercuri spre joi, copiii colindă cu toaca pe la oamenii din sat și la mormintele din cimitir. În timp ce se bate toaca, se aprind și ard pe podeaua din lut a caselor sau lângă morminte, focuri mici din vreascuri adunate de persoane curate (pure sufletește). Este, practic, o anticipare a Focurilor de Joimari, ceremonial nocturn consemnat în diferite variante în mai toate provinciile românești. Din considerente de spațiu amintim doar ceremonialele Junilor brașoveni sau ale Junilor bătrâni și conexiunile lor cu sărbătorile pascale.

În tradiția noastră Joia Mare sau Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră ori Joimărița – cum i se mai spune, este cea mai bogată în asemenea tradiții. În cultura populară actuală, Joia Mare este cunoscută mai ales ca ziua în care se vopsesc ouăle, existând credința că ouăle înroșite și împodobite în această zi nu se strică tot anul. Joimărița este practic o comemorare a joii în care Mântuitorul a fost prins de către evrei. Obiceiul popular are variante zonale, dar în principal este legat de cultul moșilor și strămoșilor. Potrivit tradiției, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și sudul Transilvaniei se practică Colindul cu Joimărița, care personifică un personaj justițiar, care descoperă și pedepsește femeile leneșe. În seara de Joimari, mai ales în Țara Hațegului, are loc Priveghiul Domnului. Fete și băieți se adună în preajma bisericii și glumesc, râd în hohote sau practică diverse jocuri, ca reminiscență a obiceiului dacic de a râde la moarte și de a plânge la naștere.

În Vinerea Paștelui sau Vinerea Patimilor, ultima vineri din Postul Paștelui, când a fost răstignit și omorât Iisus, se priveghează trupul neînsuflețit al Domului, simbolizat de Aerul scos din Sfântul Altar și așezat în mijlocul bisericii. Ca la orice înmormântare, Aerul este împodobit cu flori, privegheat și sărutat. Se fac băi purificatoare, se ține post negru și există severe interdicții de muncă privind torsul, cusutul sau țesutul. De aceea i se mai spune și Vinerea Seacă. Un moment de adâncă trăire sufletească este trecerea credincioșilor, în genunchi, pe sub Aer. Florile care L-au atins și lumânările aprinse la acest priveghi se consideră că au puteri miraculoase.

În Țara Zărandului, Țara Făgărașului și pe Jiul Superior, în sâmbăta Paștelui feciorii aduc din pădure lemne pe care le depozitează în cimitir. La lăsatul întunericului se aprinde Focul Învierii, care arde neîntrerupt în cele trei zile ale Paștelui. La miezul nopții, de Înviere, feciorii bat toacele din clopotnița satului și toace de lemn aduse de acasă. Un interesant obicei este și Prăcșorul, practicat în Munții Apuseni.

Din seara Sâmbetei Mari, încetează orice lucru de mână și încep datinile ce țin până după Duminica Tomii. Noaptea, toată lumea participă la Liturghia Învierii. Oamenii pregătesc încă de sâmbătă seara coșuri pline de bunătăți, le acoperă cu prosoape naționale și le duc la biserică, iar după slujbă, în zori, sunt binecuvântate de preot. Se crede că cine se naște în noaptea de Paște va fi om norocos, iar cine moare în Săptămâna Mare va fi iertat de păcate.

În noaptea de Înviere fetele din Bucovina merg în clopotniță și spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă își spală fața în zorii zilei de Paști pentru a fi frumoase tot anul și să alerge feciorii după ele. După obicei, Ciocnitul Ouălor este permis și așteptat cu nerăbdare după slujba de Înviere și ține tot timpul sărbătorilor până la Ispas, adică Înălțarea lui Iisus la ceruri. În mod tradițional de pe masa de Paște nu lipsesc ouăle roșii şi pasca. Cojile ouălor folosite pentru pască se pun în pomi, pentru roadă bună.

În zona Lăpușului există obiceiul ca în dimineața primei zile de Paști copiii sub nouă ani să meargă la prieteni și vecini să le anunțe Învierea Domnului, adresând gospodarilor urarea de ,,Sărbători fericite!”. Ca dar primesc ouă roșii. Un obicei similar este Vălăritul, întâlnit în mai multe județe din estul țării. Este însă practicat în a doua zi de Paște de cete de flăcăi, însoțiți de lăutari, vizate fiind în special familiile cu fete de măritat. În unele sate din Țara Lăpușului se practică Moșii de Paști. Oamenii îmbrăcați în straie de sărbătoare se adună la biserică unde aduc diverse bucate, cu colaci și vase noi, pe care le oferă de pomană pentru răposați, după care urmează o masă comună. În sudul Transilvaniei păstorii sau alte persoane aflate departe de sat în ziua de Paște mănâncă Anafura de muguri de salcie sau măr.

Tot în Transilvania, de notorietate este Udatul sau Stropitul, un obicei pentru purificare, sănătate și fertilitate. Inițial feciorii stropeau cu apă în prima zi de Paște, în special fetele ieșite în cale. Astăzi apa este înlocuită de parfum.

În a doua zi de Paște, la loc de cinste a fost dintotdeauna Hora Satului. În unele zone se obișnuiește ca în această zi finii să meargă în vizită la nași, cu colaci, pască și ouă roșii, iar copiii să-și viziteze părinții. Ospătează și uneori merg împreună la țară. Și la Oarda, lângă Alba Iulia, tinerii și bătrânii se întâlnesc la Jocul satului. Se cântă ,,Hristos a înviat”, se ciocnesc ouă roșii după care merg, însoțiți de lăutari, și joacă la fiecare gospodărie. În final, ospătează cu toții la unul dintre consăteni. În localitățile de pe valea Mostiștei, din judeţul Călărași, se practică de miercuri și se termină joi Sulul, un obicei prin care se consideră că se fertilizează lanurile de grâu. Suita obiceiurilor pascale se încheie cu Duminica Tomii sau Druscele, sinonime cu Paștele Morților și Paștele Blajinilor, dedicate spiritelor morților.

În a doua zi de Paște, în Transilvania, Bucovina și Oltenia, se practică Udătoritul, derivat dintr-un obicei mai vechi numit Plugarul sau Tanjaua, prin care se sărbătorea cel mai harnic om din sat, cel care a ieșit primul la arat. Astăzi obiceiul a adus renume localității Surdești, din Țara Chioarului, unde are loc un festival aparte. Desigur, zonal se întâlnesc multe alte obiceiuri.

Nu putem încheia fără a menționa sintetic și alte superstiții care însoțesc aceste sărbători. Lumânarea de la Înviere este bine să fie păstrată în casă tot anul și să fie aprinsă la diverse necazuri. Ea este considerată a fi binecuvântată întrucât este foarte aproape de lumina Raiului. Este bine ca la Înviere să fii îmbrăcat cu lucruri noi, hainele noi semnificând trecerea rituală într-o viață nouă. În dimineața Paștelui este bine să arunci o privire într-o cofă cu apă, pentru a avea vederea bună tot anul.

Un obicei ritual este și spălatul cu apă neîncepută, luată dintr-un vas care conține un ou roșu și eventual unul nevopsit, un bănuț de argint și un fir de iarbă verde sau de urzică, pentru sănătate, bogăție și prosperitate. În ziua de Paști nu este bine să dormi. Este bine să se păstreze bucăți din pască, crucea de pe ea și anafură, care sunt considerate a fi de leac. Se mai crede că o bucățică de fier pusă de Paști sub prag asigură protecție casei, iar dacă prima persoană care îți intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.

Citiți și:

Paştele – Sărbătoarea Învierii, a miracolului, a luminii şi iubirii divine

Sărbătoarea Paştelui

Scopul crucificării Domnului

yogaesoteric
17 aprilie 2020