«Obsesia bizară pentru moarte» – Un studiu despre tulburătoarea şi satanica lor cultură a morții din lumea modei (1)

 

Un articol prezentat de Scan Journal – Universitea Macquarie analizează amănunțit cultura morții, întâlnită predominant în lumea modei precum și „modelul cadavru” – un trend tulburător de a poza în cadavre glamour-oase.

În cadrul secțiunii Poze simbolice ale lunii a site-ului The Vigilant Citizen se arată cum moartea, violența și dezumanizarea sunt prezentate fermecător în ședințele foto. Acest trend există de câțiva ani și este atât de răscolitor pentru cei care încă mai au bun-simț încât provoacă revoltă în multe situații.

Prevalența culturii morții în modă este atât de notabilă încât a devenit subiectul unui articol publicat de Scan Journal – Universitea Macquarie, publicație ce analizează media, arta și cultura.

Vă prezentăm în cele ce urmează pornind de la acest articol, un material amplu, completat cu referințe bibliografice.

Obsesia pentru moarte: Motivul craniului și cadavrului în designul vestimentar, imagine și branding

de Jacque Lynn Foltyn

Introducere

Este moda ceva pentru care merită să mori? Dacă cineva ar examina conținutul revistelor de modă, a site-urilor web, a videoclipurilor, a blogurilor și a modei în sine, răspunsul ar fi un răsunător „da”. Moartea este o vedetă a modei folosită pentru a vinde haine, accesorii, branduri, celebritate, reviste, programe de televiziune bazate pe stil, site-uri web, precum și eforturi colaborative cross-media. De la Alexander McQueen și Ralph Lauren la Target și H&M, craniile, oasele încrucișate și motivele cu schelete au cucerit moda. Moartea a devenit îndrăgită nu doar în cercurile exclusiviste ale modei, ci și în rândul maselor largi – unde și câinii poartă cardigane și zgărzi cu cranii la gât și stau tolăniți pe paturi gofrate cu schelete.

În curentul principal al modei și în revistele de lifestyle – modele, actorii, stiliștii și vedetele nu promovează doar stilul skull, ci și moartea în sine, în pantomime de groază ale morții, ale suicidului și dezastrului ecologic. Aceste povestioare „corpse chic” sunt „rupte de pe prima pagină”, dar și inspirate din literatură, muzică, cinema și genul TV crimă reală; ele reprezintă baza pentru shooting-urile reality show-ului America’s Top Model. În secolul 21, moda nu este ceva „efemer” și „nedrept”, ca să îl parafrazăm pe Karl Lagerfeld; ci ceva „periculos”.

Acest articol arată cum moartea a ajuns strategie principală de publicitate, ca stratagemă de branding, ca expresie artistică și trend, și examinează legătura sa sa cu celelalte reprezentări ale morții, trecute și prezente. Atâta timp cât moda e impusă pentru consum și conformism, cât timp reflectă preocupările culturii contemporane, cât timp poate fi legată de anumite contexte istorice și politice și cât timp vorbește despre caracteristicile culturii moderne în sine, se pune problema dacă stilul skull & corpse chic nu reprezintă oare numai ce e actualmente „frumos” în modă, în lumea celebrității și morții sau și atitudinea actuală a societății contemporane în sine?

Vom urmări să răspundem la următoarele întrebări:
– De ce este moartea o vedetă a modei?
– De ce cei obsedați de modă sunt obsedați și de moarte?
– De ce pozează modelele frumoase și actorii în cadavre?
– Ce spune popularitatea stilului skull & corpse despre ceea ce suntem?
– Și în final, cum putem să reconciliem modul de viață într-o cultură în care moartea este, pe de o parte, negată și ascunsă, dar pe de altă parte este o prezență sinistră constantă în cultura noastră informațională și în societatea „de distracție” – chiar ceva ce purtăm?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, ne vom referi în primul rând la exemplele, influențele și precursorii stilului skull & corpse chic, obținute prin investigare, observație, interviuri, analiză de conținut și sociologie vizuală. Apoi vom continua cu o discuție despre importanța socio-culturală mărită a trendului fatal în modă.

Designul morții: Stilul Skull

În februarie 2010, Le Bel Age Boutique, un magazin de modă din San Diego, a avut o expoziție neobișnuită: modele făcute din oase (foto 1). „Eu le numesc schelete couture” a spus Valerie Lee Ferrari, proprietarul magazinului. Ferrari a explicat că, deși motivația ei inițială a fost de a crea schelete din plastic pentru a sărbători Halloween-ul, în acest răstimp a fost influențată de mișcarea gotică și a vrut să creeze un manechin „de nișă”. Văzând că moda scheletelor a devenit atât de populară încât a ajuns să le producă și să le vândă, Ferrari a remarcat:

„Le expun acolo ca pe un fel de păpuși. Își au viața lor proprie. Oamenii le cumpără sau nu.” Apoi a adăugat amuzată: „Ca stil vestimentar, moartea se simte puternic în aer.”

Toată această popularitate a modei scheletelor Ferrari este un semn al importanței contemporane acordate morții ca motiv de design și ca trăsătură creativă a media-ei și marketingului din modă. Scheletul uman a ajuns un curent important al modei și nu mai este doar o expresie artistică ocazională. Nu aceeași a fost situația în luna noiembrie 1995, când New Yorker a publicat „În Memoria Răposaților Domnul și Doamna Confort” (foto 2) a lui Richard Avedon. Această „odă” a lui Avedon, un mariaj macabru al artei, modei, comerțului și morții, a avut-o ca protagonistă pe supermodelul Nadja Auermann, alături un partener scheletic, pozând într-o narațiune în stil cinematografic în creațiile designerului. A inclus scene de curtoazie și împerechere, de discuții contradictorii, de stat pe toaletă și de joacă cu trupul neînsuflețit al unui bebeluș.

Acum, modul lui Avendon de a folosi scheletele ca modele a funcționat nu doar într-un butic din San Diego, ci și în campania primăvară/vară pentru „ochii” lui Alexander McQueen (ochelarii) inspirați de către artistul Damien Hirst (foto 3). În ediția din 2010 a revistei W, cititorii au fost confruntați cu un craniu rânjit, cu dinți plombați de argint, purtând ochelari de soare și decorat cu flori roșii, roz și albe.

Stilul craniului „trendy” a devenit emblematic pentru moda contemporană, fiind ceva obișnuit care nu mai generează vreun impact deosebit. Expresia „la modă” rezumă un aspect important al vieții sociale, deși nebăgat în seamă: atracția către ceilalți (conexiunea) și împingerea către nou. Ca semn atât al consumului cât și al conformității, bebelușii, copiii și animalele de companie poartă stilul skull, dar și vedete de marcă precum Jessica Alba. Este un design „estetic” pentru bijuterii, îmbrăcăminte, accesorii, scutece pentru bebeluși. Este vândut în magazinele de lux dar și în târguri. Chiar Ralph Lauren, al cărui simț estetic înnăscut pare a fi prea departe de ideea morții, a îmbrățișat și el stilul skull ca pe o muză a modei. În 2010, Lauren a vândut pijamale, papuci, așternuturi, portofele, cravate, cardigane și zgărzi pentru cățeluși decorate cu cranii, precum și accesorii pentru baruri împodobite cu schelete. Bijuteriile stilizate sunt acum modelate din oase umane, reale sau artificiale. Dacă oasele umane, cenușa și părul erau purtate ca trofee, precum și moaștele, elementele de doliu și memento mori-urile (atât la nivel istoric cât și intercultural), acum bijuteriile din oseminte au devenit parte a societății moderne de consum.

În lumea contemporană a modei, moartea este folosită ca proptea în reprezentația de modă. Urmărind argumentele lui Judith Butler (1990) și sociologia dramaturgică a lui Erving Goffman legate de construcția identității, Valerie Steele, editor de Teoria Modei, obișnuiește să încadreze moda într-o performanță scenică. Prezentarea este ca o serie de acte teatrale. Pe o scenă frontală, în care actul teatral este prezentat publicului, și culisele în care e pregătit, completat cu un scenariu, recitări, machiaje, măști și costume. De unde a apărut acest cult al morții ca aparținând elitismului contemporan?

Keith Richards purta stilul skull cu mult înaintea cățeilor și bebelușilor. Cel mai arțăgos dintre membrii formației Rolling Stone, emblematicul Richards, este una dintre multele vedete care a fasonat moartea ca pe o modă. Richards, ale cărui memorii poartă în mod ironic denumirea de Viață (2010) dar relevă istorii cu moarte printre droguri, accidente și un stil de viață decadent, a purtat la rândul lui un inel cu craniu imitat la scară largă, creat special pentru el de David Courts și Bill Hackett încă din 1978. Conștient de imaginea sa publică ca o încălcare gravă a legii, Prințul Întunericului și aparent indestructibilul evazionist al morții, Richard mărturisește că s-a simțit obligat să trăiască conform acestei imagini „necromantice”. El scrie: „Nu pot să mă desprind de rolul care mi-a fost scris. Acela de a purta inelul cu craniu”. Notând că „oamenii iubesc această imagine”, Richard crede că aceștia se identifică cu „turbatul Keith Richards” – de altfel fani în genere cu vârste medii, aparținând clasei mijlocii, care îi trimit cranii „cu caruʼ”.

Rămășițele umane au istorii complexe nu numai ca memento mori-uri în iconografia religioasă, dar și ca logo-uri pentru găștile de stradă, cluburile de motocicliști, și alți paria ai societății (de obicei grupuri infracționale). Fanii celor de la The Grateful Dead se numesc pe sine Capete de Morți (engl. Deadheads). Mișcarea punk și cea gotică au îmbrățișat craniul ca simbol.

Asemenea imagini ale morții rămân în continuare mărturii ale stilului rebel atâta timp cât sunt purtate de membrii ai subculturilor care vor să sugereze, să simbolizeze și să semnaleze statutul de proscris asemenea lui Richards, precum și îndepărtarea, nemulțumirea și răzvrătirea împotriva culturii convenționale. Printre multiplele funcții sociale ale modei se regăsește și expresia unicității și a deviației sociale a acestor outsideri în căutare de modalități de a se diferenția de așa numita „normalitate socială”. Moda reflectă înțelesuri simbolice și idealuri sociale, de aceea creatorii de modă caută noi modalități de a arăta, nu doar printre elite, ci și printre membrii subculturilor și indivizii marginalizați și decăzuți de pe stradă, îndârjiți să arate altfel. Creatorii de modă, editorii și fotografii de obicei răspund „încălcătorilor” de reguli, contraintuitivilor și celor ieșiți din tipare – și de cele mai multe ori cred acest fapt chiar despre ei înșiși: ce poate fi mai rebel și cu adevărat mai provocator decât a purta moartea și a defila cu moartea?

Craniile și scheletele au o bogată istorie culturală și înțelesuri simbolice, conferindu-le tot felul de surse de atracție fatală. Asociate cu Halloween-ul, acestea erau purtate de oameni la ceremoniile religioase de toamnă (Samhain-ul celtic și Ziua Tuturor Sfinților la creștini) pentru a se deghiza și speria strigoii în zilele în care se credea că vin să bântuie pământenii.

Capetele de mort de pe insignele militare erau purtate de soldați ca memento mori-uri și pentru a-i proteja de moarte, dar și pentru a le prezenta statutul violent, înspăimântându-i de moarte pe cei cu care aveau de-a face. Capul de mort a fost un simbol al artileriei 1 al SS-ului nazist. Uniformele militare de husari, cu tresa orizontală aurită, cu ventrele aurite și benzile decorative care se întind pe piept, evocă scheletul și sunt o caracteristică de bază a stilului militar rock (Langkjaer 2010), remarcându-se printre stilurile populare.

Rămășiţele umane fac parte din recuzite în filmele cu pirați sau cele cu vampiri, în showurile de televiziune și în jocurile video, și apar pe mărfurile băgate pe gât fanilor consumatori ai acestor genuri, cum ar tricourile cu craniu și oase din Pirații din Caraibe.

Citiţi a doua parte a articolului

Citiți și:

«London Fashion Week» sau «mireasa lui satana» defilând într-o capelă anglicană…

Moda a luat-o cu totul razna. Modele cu «trei sâni» la săptămâna modei de la Milano

 

yogaesoteric
10 noiembrie 2019