Omraam Mikhael Aivanhov – Suferinţa este pentru noi un necesar avertisment

 

Natura a instalat în noi „entităţi” care veghează asupra noastră, iar când începem să demolăm ceva în trupul nostru, inima şi intelectul încep să ne înţepe, să ne muşte, pentru a ne spune: „Haide, ia-o înapoi pe drumul cel drept!”. Da, este vorba de suferinţă. Suferinţa ne este dată ca să ni se arate că ne-am abătut de la condiţiile bune, unde totul este clar şi uşor.

Suferinţa este, deci, o „fiinţă” trimisă din Lumea invizibilă pentru a ne salva şi nu este bine să luptăm contra unui salvator. Cu cât mai mult luptăm împotriva suferinţei, cu atât ea devine mai teribilă. Ea spune: „A, nu vrei să înţelegi? Ei bine, ai să vezi tu ce ai să păţeşti”, şi se înteţeşte. Dar, în clipa în care am înţeles şi am decis să ne reparăm greşelile, suferinţa primeşte ordinul de a ne părăsi, căci ea şi-a făcut treaba, şi-a îndeplinit misiunea. Deci, în loc să ne revoltăm şi să luptăm împotriva ei, este necesar să punem ordine în fiinţa noastră şi să ne adresăm Domnului: „Iată, Doamne, unde am ajuns din cauza modului meu prostesc de viaţă. Acum am înţeles şi vreau să mă îndrept. Te rog, ai încredere în mine, dă-mi condiţii bune pentru a avea posibilitatea de a repara totul şi a mă consacra slujirii Tale”. Iată atitudinea potrivită pe care este indicat să o adoptăm. Dar să te revolţi este stupid. Suferinţa nu vine din întâmplare, nici pentru a se răzbuna, nici pentru a ne pedepsi: ea este o simplă servitoare trimisă de Domnul pentru a ne preveni.

Din moment ce nu putem evita suferinţa, este preferabil să o suportăm şi să progresăm, decât să suferim şi să rămânem aceeaşi! Câţi oameni nu suferă şi nici măcar nu ştiu de ce! Şi aceasta este îngrozitor: să treci prin încercări, prin nenorociri fără să înţelegi niciodată de ce, căci în felul aceasta se poate continua la nesfârşit. Deci, de acum înainte, urmăriţi să înţelegeţi care este motivul pentru care suferiţi, aceasta fiind singura modalitate de a vă elibera şi de a progresa.

Câţi nu sunt aceia care, în faţa unei încercări, încep prin a se revolta împotriva Cerului: „Cum, tocmai mie să mi se facă una ca asta?”. Ei bine, da, tocmai dumitale şi dumneata este necesar să accepţi, urmărind să tragi învăţămintele cele mai utile pentru propriul progres spiritual. În stadiul actual de dezvoltare a Pământului şi al punctului în care a ajuns umanitatea, omul nu poate să nu sufere. Pământul este ca o şcoală de corecţie şi, în acelaşi timp, un centru de ucenicie. Suferinţa este deci inevitabilă şi, dacă o acceptaţi, puneţi în mişcare forţe tainice care produc în voi o imensă lucrare.

Când sunteţi într-un moment dificil, spuneţi-vă că, din moment ce sunteţi un fiu al lui Dumnezeu, posedaţi în voi mijloacele pentru a trece această probă. Este adecvat să iubiţi probele. Dar „a le iubi” nu înseamnă a le căuta prosteşte (ele vin oricum, fără să le căutaţi), ci înseamnă, pur şi simplu, să le treceţi cu bine, să fiţi recunoscători, pentru că toate au un sens.

Dacă ne revoltăm împotriva Justiţiei dumnezeieşti, ne îngreunăm povara; pentru a ne-o uşura este indicat să mulţumim Cerului. Veţi spune: „Cum! Să mulţumim Cerului dacă suntem bolnavi, nenorociţi sau în mizerie?”. Da, acesta este un mare secret. Chiar nefericiţi fiind, este bine să găsiţi un motiv pentru care să mulţumiţi Cerului. Sunteţi sărac, sunteţi nenorocit? Mulţumiţi, mulţumiţi, bucuraţi-vă că-i vedeţi pe ceilalţi bogaţi, în abundenţă, şi veţi vedea… După puţin timp, anumite uşi se vor deschide şi binecuvântările vor începe să se coboare asupra voastră.

Învăţaţi să mulţumiţi şi pentru încercări, căci acesta este modul cel mai bun de a le transforma. Dacă vă revoltaţi, nu dovediţi decât că sunteţi orgolioşi şi că nu sunteţi în stare să transformaţi aceste încercări în aur şi în pietre preţioase. Dar dacă spuneţi: „O, Doamne, îţi mulţumesc; ştiu că există, cu siguranţă, un motiv pentru care mi se petrece aceasta, este necesar să învăţ ceva. Sunt departe de a fi perfect şi, probabil, că am făcut nişte prostii”, datorită umilinţei voastre veţi simţi, dintr-o dată, că ceva se transformă, se îmbunătăţeşte. Aplicaţi acest sfat şi veţi vedea rezultatele.

Este necesar să înţelegeţi că dificultăţile este cel mai bine să fie folosite pentru a vă transforma şi să vă bucuraţi chiar atunci când, la prima vedere, nu există niciun motiv de bucurie. Aceasta este o filosofie care vă dă posibilitatea de a trece peste dificultăţi, de a le domina, de a plana deasupra vieţii, de a fi stăpân peste toate situaţiile. Şi, în afara puterii voastre, a forţei sufletului vostru, Providenţa va spune: „Luaţi-i obstacolul acela, scutiţi-l de acea suferinţă…” Până în ziua când va permite să fiţi eliberaţi de tot ceea ce vă împiedică încă.

Multe dintre suferinţele şi încercările vieţii ne sunt trimise de Lumea invizibilă pentru a ne obliga să utilizăm forţele spirituale ce se află în noi. Când suntem îndestulaţi, bogaţi, copleşiţi de bunuri, rămânem la suprafaţa realităţii, în timp ce izolarea şi tristeţea ne împing să intrăm în noi înşine pentru a căuta noi resurse. Rolul iniţierii spirituale este acela de a învăţa omul să pătrundă în sine pentru a găsi adevărata bogăţie, adevărata forţă, adevăratul sprijin. În trecut, iniţierea spirituală se oferea în temple; acum ea este posibilă peste tot, în viaţă şi în momentele în care ne aşteptăm cel mai puţin.

Vă puteţi gândi: „Dar de ce Lumea invizibilă, tocmai ea, nu ne previne dinainte, prin semne, că vom avea de trecut prin încercări?” Pentru că, tocmai în situaţiile neprevăzute suntem obligaţi să pătrundem mai adânc în noi înşine şi să facem eforturile cele mai mari.

Toţi veţi avea de trecut prin încercări şi bucuraţi-vă, căci acestea sunt bogăţii noi. Toţi cei care nu au suferit sunt săraci şi, vorbind simbolic, nu au culori pentru a-şi picta tablourile. Dar cel care a suferit, poate utiliza toate senzaţiile pentru a zugrăvi tablouri. Marile genii, toţi cei care au făcut ceva deosebit în decursul existenţei lor au suferit mult. Ei posedau o cerneală neagră şi din ea au scos cele mai frumoase culori.

În faţa oricărei greutăţi ce se iveşte înaintea voastră, spuneţi-vă: „O, asta nu va ţine mult. Este doar pentru un moment, e ceva trecător”. Vă surprinde această abordare? Nu credeţi că poate avea vreo eficienţă? Ba da, este o formulă eficientă, am verificat-o. Numai la gândul că suferinţa este trecătoare şi, deja, o suportăm mai uşor. Şi, de fapt, este un adevăr. Ea nu durează pe veci. Douăzeci, treizeci, patruzeci de ani? Ei bine, asta nu este o veşnicie. Este necesar însă să aveţi răbdare, căci, de fapt, voi sunteţi aceia care, de-a lungul anilor, v-aţi complăcut în aceste situaţii încurcate. Atunci aţi fost răbdători, perseverenţi, ba chiar un model de perseverenţă! Ei bine, a venit momentul să vă dovediţi perseverenţa şi în a vă restabili. Atât Binele, cât şi Răul, au nevoie de timp pentru a se manifesta. Deci, de acum înainte, oricare vor fi încercările la care veţi fi supuşi, spuneţi-vă: „Acesta nu este decât un moment mai dificil de trecut; în curând nu va mai rămâne nimic din el, căci eu deţin acum mijloacele pentru a-mi reface viitorul şi pentru a-l trăi după regulile Cerului”, şi puneţi-vă imediat pe lucru.

Când daţi de o greutate, aveţi obiceiul să faceţi din ea centrul preocupărilor, să o vedeţi numai pe ea, să rumegaţi tot ce nu merge, tot ceea ce constituie un motiv de griji, de îngrijorare, de supărare… A privi aşa, permanent în jos, nu este cea mai bună soluţie: este nevoie să urmăriţi să priviţi în sus, acolo unde se află Lumina, Înţelepciunea, Frumuseţea, şi tot ceea ce vă poate încânta în a găsi mijloacele pentru a depăşi dificultăţile.

Griji, supărări, vor exista întotdeauna, nu veţi fi scutiţi de ele. Pentru ca să le puteţi depăşi, este indicat să procedaţi aşa cum faceţi contra intemperiilor sau contra insectelor: să vă echipaţi. Pentru a vă apăra de ploaie vă luaţi o umbrelă; pentru a face faţă frigului, vă îmbrăcaţi în haine groase, sau vă instalaţi o încălzire; iar contra ţânţarilor vă acoperiţi sau folosiţi un insecticid. Ei bine, în lupta cu greutăţile este necesar să priviţi în sus pentru a vă lua, de acolo, Lumina şi Forţa. Numai cu această condiţie veţi învinge.

Când nu sunteţi într-o formă bună, fiindcă v-aţi ieşit din fire, sau pentru că aţi primit veşti proaste, sau pentru că cineva v-a constrâns, aveţi la îndemână o metodă formidabilă: aceea de a utiliza metoda zâmbetului. Chiar şi atunci când sunteţi singuri urmăriţi să zâmbiţi pentru a vă demonstra că sunteţi deasupra greutăţilor. Gândiţi-vă că sunteţi invulnerabili, nemuritori, eterni şi zâmbiţi-vă, aşa, trecând prin faţa unei oglinzi. La început poate că va fi un zâmbet cam forţat; n-are importanţă, este deja începutul unei îmbunătăţiri. Căci, în spatele acestei metode a zâmbetului, se află metoda iubirii. Din momentul în care v-aţi hotărât să aplicaţi această metodă, vă veţi simţi mai bine dispuşi şi veţi găsi mult mai uşor rezolvarea problemelor.

Când vă simţiţi agitaţi, înfricoşaţi, nefericiţi, urmăriţi să acţionaţi într-un sens benefic asupra voastră înşivă. În loc să vă împărtăşiţi altora grijile, sau să vă lăsaţi măcinaţi de ele, liniştiţi-vă şi începeţi să faceţi câteva respiraţii profunde. Rostiţi apoi un cuvânt de iubire, faceţi un gest de iubire, trimiteţi un gând de iubire… veţi constata că ceea ce fermenta în voi şi intra în putrefacţie a fost dat afară şi trimis foarte departe. Făcând apel la iubire, aţi deschis în voi un Izvor care, lăsându-l să curgă, va purifica totul. Vedeţi cât este de uşor: este suficient să vă deschideţi inima şi să daţi drumul iubirii. Acţionaţi astfel şi vă veţi întreba apoi de ce n-aţi procedat aşa şi până acum. Auziţi vorbindu-se despre iubire şi râdeţi: dar lumea se joacă cu iubirea în loc să o folosească drept o cale de salvare.

Să trăiţi cu iubire, înseamnă să trăiţi la un nivel de conştiinţă foarte ridicat, reflectat în toate actele vieţii, să trăiţi în acea stare care armonizează în voi totul, care vă menţine într-un perfect echilibru, acea stare care este un izvor de bucurie, de forţă şi de sănătate.

Cum face scoica când produce o perlă? Înainte de toate, există un grăunte de nisip care a pătruns în cochilia ei şi care constituie pentru scoică un inconvenient, căci o irită. „A, îşi spune ea, cum să fac să scap de el? Mă zgârie, mă mănâncă, ce să fac?” Şi iată că începe să reflecteze; se concentrează, meditează, cere sfaturi, până în ziua când înţelege că nu ajunge niciodată să scape de acel grăunte de nisip, dar că are posibilitatea de a-l înveli până va deveni neted, lustruit, catifelat. Şi când a reuşit, este fericită şi îşi spune: „A, am reuşit să înving o dificultate!”.

De mii de ani scoica perliferă îi învaţă pe oameni, dar oamenii nu şi-au însuşit lecţia. Şi care anume este această lecţie? Aceea că, dacă reuşim să ne înfăşurăm dificultăţile într-o materie luminoasă, dulce, irizată, vom dispune de bogăţii nemaiîntâlnite. Iată ce este necesar să înţelegeţi. Deci, de acum înainte, în loc să vă plângeţi şi să staţi să vă măcinaţi fără să faceţi nimic constructiv, munciţi şi creaţi acea materie specială în care vă puteţi înfăşura dificultăţile. Când vă aflaţi în faţa unui eveniment neplăcut, a unei persoane insuportabile, bucuraţi-vă şi spuneţi: „Doamne, ce şansă, încă un grăunte de nisip, iată o posibilitate pentru o nouă perlă!” Dacă înţelegeţi exemplul scoicii perlifere, veţi avea de lucru pentru toată viaţa.

Există zile în care sunteţi bucuroşi: vă simţiţi bogaţi, fericiţi… Vă gândiţi, oare, în acele momente să împărtăşiţi din fericirea voastră şi celor care sunt în sărăcie şi în nenorocire? Este necesar să ştiţi să daţi o parte din această abundenţă spunând: „Dragii mei fraţi şi surori din lumea întreagă, ceea ce am eu este atât de minunat încât vreau să-l împart cu voi. Luaţi şi voi din această bucurie, din această Lumină!”.

Dacă păstraţi această bucurie doar pentru voi, fără să vreţi să o împărţiţi, fiinţe răuvoitoare din Lumea invizibilă, care vă pândesc, vor face în aşa fel încât să o pierdeţi. La un moment dat, se va petrece ceva imprevizibil, care vă va face să pierdeţi această fericire. Pentru a vă putea păstra bogăţiile interioare, este necesar să le distribuiţi. Tot ceea ce veţi dărui astfel, se va aduna în contul vostru din „băncile” cereşti, de unde le veţi putea extrage mai târziu, atunci când veţi avea nevoie. Şi aceste comori rămân în voi, nimeni nu va putea să vă deposedeze de ele, căci le-aţi pus în rezervoarele de sus.

Citiţi şi:

Școala suferinţei

Crede, așadar, că niciodată suferinţa ta nu poate întrece măsura. Dumnezeu veghează asupra fiecărui om

 

yogaesoteric
10 ianuarie 2020