Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta!

– Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul invidios?

– De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac bine. Dar cel mai mult contează să ne păzim şi să nu osândim. De ce tot zic să nu osândim? Pentru că o să observaţi şi frăţiile voastre că patima osânditului o au îndeosebi oamenii cei invidioşi…

– Dar ne putem apropia de cei invidioşi? Putem să-i îndreptăm?

– Putem să ne apropiem de ei, dar cu grijă, căci toţi acei care au invidie în suflete sunt oameni foarte periculoşi. Să ţineţi minte de la mine: omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta! Spune-i numai supărarea pe care o ai. Dacă îi spui supărarea ta; el se va linişti.

– Aşa îi liniştim, văzându-ne întristaţi?

– Aşa, aşa…

– Adică să nu ne bazăm pe aceia, să le spunem doar necazurile noastre…

– Exact. Reține aşa: să nu te jeluieşti niciodată la omul invidios, căci cu nimic nu te va ajuta. Pentru că omul invidios nu te poate ajuta, căci în el sălăşluieşte un duh necurat, nu Duhul lui Dumnezeu. Cine are Duhul lui Dumnezeu, are dragoste, are milă, iartă, e iubitor şi milos. Omul invidios nu are nimic din toate astea.

Fabian Anton, Convorbiri cu părintele Proclu Nicău – pustnicul din Munţii Neamţului

Citiți și:
Fereşte-te de invidie şi ură!
Invidia – o răutate demonică ascunsă în om
5 emoţii care îţi slăbesc imunitatea

 

yogaesoteric
1 aprilie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More