Operațiunea ‘Blockchain’: ‘Ploaie de stele’ la STS, înainte de alegeri!

 

Isteria înarmării împovărează tot mai fățiș un buget unde nu își mai regăsesc locul și marile investiții din Sănătate, Educație sau Transporturi. Iată însă că, dincolo de miliardele cu care Puterea de la București aruncă în marile companii de armament de peste Ocean, Administrația Prezidențială a mai avut totuși o prioritate absolută în plină pandemie. Și anume să arunce „cu stele” în Serviciul de Telecomunicații Speciale! STS-ul sibianului Bălan fiind marele câștigător al avansărilor de Ziua Națională de 1 Decembrie, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat nu mai puțin de opt decrete privind acordarea unor noi stele de general!

Asta în timp ce până și Serviciul de Protecție și Pază a primit doar trei stele noi de general, pentru Cristian Popescu, Adrian Bălan și Bogdan Răuță. Iar serviciul secret al MAI, doar două! În schimb, la STS aproape că doar cine nu a vrut nu a fost făcut general, serviciul fiind la un pas să egaleze până și Ministerul Apărării Naționale din punct de vedere al numărului noilor generali făcuți de Iohannis! Cel care bineînțeles că nu va da nicio explicație de ce a acordat opt stele de generali la STS, într-un an plin nu doar de covid, dar și de alegeri…

Iar stranie coincidență – cu toate că la acest nivel cam nimic nu este întâmplător – exact în aceeași zi în care Administrația Prezidențială răsplătea pentru nu se știe care fapte de vitejie cu nu mai puțin de opt noi stele de general singurul serviciu secret din lumea occidentală implicat încă în organizarea unor alegeri democratice, STS-ul anunța că tocmai ce a finalizat de implantat o nouă tehnologie proprie. „BLOCKCHAIN”, una pe care a dezvoltat-o pentru chiar alegerile parlamentare ce urmau peste doar câteva zile!

De la Iohannis, fără număr!

Printre decretele semnate de președintele Klaus Iohannis pe data de 27 noiembrie se numără și cele privind „înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele – a domnului general-maior – cu două stele – Bălan Ionel Sorin; acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea – domnului colonel Chiuță Marin Sorin; acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea – domnului colonel Ciculescu Alin; acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea – domnului colonel Dascălu Mihai; acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea – domnului colonel David Gabriel; acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea – domnului colonel Podoprigora Vlad Alexandru; acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea – domnului colonel Stângă Sorin Radu; acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea – domnului colonel Temneanu Loredan.” Cu toții activând, bineînțeles, în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Li s-a făcut iar de concursuri…

„Ploaia de stele” a venit după ce la nivelul Serviciului de Telecomunicații Speciale se furase oricum din nou startul anumitor angajări, ca să dăm doar exemplul Alba… Cu toate că DNA-ul încă le respira în ceafă, prin dosarul trimis în judecată pentru fraudarea unor concursuri în cadrul STS și în care sunt inculpați un general de brigadă și alți patru ofițeri din cadrul serviciului…

6 decembrie, pe mâna specialiștilor STS

Și tot pe 27 noiembrie, când Klaus Iohannis semna decretele prezidențiale privind avansările din sistem, Serviciul de Telecomunicații Speciale anunța că „specialiștii STS au dezvoltat și implementat soluția tehnologică modernă blockchain care nu permite modificarea sau alterarea datelor înregistrate pe parcursul procesului electoral, nici măcar de către administratorii acestora, asigurând integritatea și transparența acestora”. Deci, sistemele și aplicațiile informatice care au fost utilizate la alegerile parlamentare din 6 decembrie, dezvoltate de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 29/2020, au implementată tehnologia blockchain.

Iar pentru a le scoate ochii „neofiților” sistemului, STS mai precizează doar că „tehnologia blockchain, folosită în nenumărate industrii, constă în calcularea unor amprente digitale unice și nerepetabile, care se reactualizează din 5 în 5 secunde. O eventuală modificare a informației generează o nouă amprentă, făcând schimbarea vizibilă. Pe scurt, tehnologia blockchain formează un lanț de încredere pe fluxul de informație în care orice modificare este vizibilă”. De unde nu putem trage decât concluzia că noua aplicație care calculează amprente digitale la fiecare 5 secunde este mai performantă decât cea folosită la alegerile prezidențiale în care Băsescu a fost reales după ce la Paris s-a votat pentru el din 6 în 6 secunde…


Citiţi şi:
Dezvăluiri – Klaus Iohannis a câştigat alegerile şi cu ajutorul unei «ferme» de manipulare
STS și-a luat țara înapoi! Primele rezultate ale prezidențialelor din toamnă!

 

yogaesoteric
22 ianuarie 2021

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More