„Fireşte că oamenii nu vor război. Tot ce trebuie făcut este să le spui că sunt atacaţi, iar pe pacifişti să-i denunţi că nu sunt patrioţi şi că pun ţara în pericol. Funcţionează la fel în orice ţară.” – Hermann Göring, Reichsmarschall-ul lui Adolf Hitler
Termenul „steag fals” semnifică operațiuni sub acoperire, menite să inducă în eroare populația, așa încât acestea să apară că au fost desfășurate nu de către cei care le-au plănuit și executat, ci de către alte entități, grupări sau națiuni. Termenul își are originea în războaiele navale din trecut, când exista obiceiul perfid ca un vas să arboreze pavilionul altei țări decât cea beligerantă, pentru a se putea apropia fără riscuri de nava inamică și a o ataca. Este foarte posibil ca ideea aceasta să le fi fost dată de pirații Evului Mediu. Dacă nu știați, aflați că celebrul craniu cu cele două oase încrucişate, aplicate pe fond negru, nu a fost niciodată pavilionul piraţilor. Aceştia preferau culoarea roşie sau pavilioane de împrumut, care să le mascheze adevărata îndeletnicire, iar aceste pavilioane erau de cele mai multe ori ale unor state şi erau schimbate funcţie de interes.
În zilele noastre, operațiunile sub steag fals nu mai sunt limitate la acțiuni de război și contra-insurgență, ele fiind desfășurate și pe timp de pace, de către organizații civile sau chiar de agenții guvernamentale care, ascunzându-și identitatea, vor să creeze o stare de tensiune, premergătoare atingerii unui scop politic.
În istoria recentă există multe evenimente documentate ca „operațiuni sub steag fals”, în care un guvern a desfășurat un atac terorist, după care și-a învinovățit inamicul, din rațiuni politice. Iată mai jos o listă destul de lungă, dar departe de a fi completă, cu astfel de operațiuni teroriste, pe care chiar oficialii țărilor respective au recunoscut – fie verbal, fie în scris – că le-au pus la cale:
– În 1931, trupele japoneze au plasat explozibil pe o linie de cale ferată, aruncând vina pe China, pentru a justifica invadarea Manciuriei. Acest eveniment este cunoscut în istorie ca „Incidentul Mukden” sau „Incidentul manciurian”. Tribunalul militar internațional de la Tokyo a relevat: mai mulți participanți la acest plan, inclusiv Hashimoto (un ofițer japonez de rang înalt) au recunoscut rolul pe care l-au avut în complot și au declarat că obiectivul „incidentului” a fost fabricarea motivului pentru care armata Kwantung să ocupe Manciuria.
– Un maior nazist SS (din eșalonul de protecție, corpul de elită al armatei lui Hitler) a recunoscut în cadrul proceselor de la Nuremberg că, la ordinul șefului Gestapo-ului, el, împreună cu alți naziști operativi, au desfășurat atacuri asupra propriilor cetățeni și resurse, fapte pentru care au dat vina pe polonezi, pentru a justifica invadarea Poloniei. Generalul nazist Franz Halder a depus, de asemenea, mărturie la proces că, în anul 1933, liderul hitlerist Hermann Göring a ordonat incendierea clădirii Parlamentului german, aruncând apoi vina în mod fals pe comuniști.
– Președintele Nikita Hrușciov a recunoscut în scris că, printr-o operațiune de tip „steag fals”, Armata Roșie a Uniunii Sovietice a bombardat pe data de 30 noiembrie 1939 (la trei luni după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial) satul rusesc Mainila, blamând Finlanda pentru acest atac, ca motiv pentru declanșarea, patru zile mai târziu, a unui război ce avea să fie numit „Războiul de iarnă”. Ulterior, președintele Boris Elțin a admis că însăși Rusia a fost agresorul.
– Parlamentul Rusiei, actualul președinte Vladimir Putin și fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov au recunoscut că liderul sovietic Iosif Stalin a ordonat poliției sale secrete să execute 22.500 de ofițeri și civili polonezi în 1940, aruncând vina în mod fals pe naziști. Evenimentul este cunoscut în istorie ca „Masacrul din pădurea Katyń”.
– Guvernul britanic a recunoscut că, între anii 1946 și 1948, a bombardat cinci vapoare care transportau evrei ce încercau să scape de holocaust, căutând siguranță în Palestina. În acest scop, britanicii au inventat o grupare pe care au numit-o „Apărătorii Palestinei Arabe”, care ar fi revendicat atacurile.
– Israelul a recunoscut că, în 1954, o celulă teroristă care opera în Egipt a plantat bombe în mai multe clădiri, inclusiv reședințe diplomatice ale Uniunii Sovietice, lăsând în urmă „indicii” care-i implicau pe arabi ca făptași. Ghinionul lor a fost acela că una dintre bombe s-a detonat prematur, permițându-le astfel egiptenilor să-i identifice pe agresori. Ulterior, mai mulți israelieni au recunoscut înșelătoria.
– CIA, agenția de spionaj a Statelor Unite, a recunoscut că în anii 1950 a angajat iranieni care să se dea drept comuniști și să însceneze bombardamente în Iran, pentru a întoarce populația împotriva primului ministru de la vremea aceea, ales în mod democratic.
– Turcia a recunoscut că în 1955, guvernul turc aflat sub conducerea primului ministru Menderes a pus la cale bombardarea consulatului Turciei din Grecia (deteriorând în același timp și locuința lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne, aflată în apropiere.). Scopul atacului a fost blamarea Greciei și justificarea manifestărilor violente împotriva acestei țări.
– Pentru a-și scoate de sub acuzare secretarul de stat al apărării, Selwyn Lloyd, primul ministru britanic Anthony Eden a recunoscut că, împreună cu președintele american Dwight Eisenhower, au aprobat în 1957 un plan de desfășurare a unor atacuri în Siria, în așa fel încât vina să cadă pe guvernul sirian, determinând astfel, indirect, schimbarea de regim.
– Fostul prim ministru italian (de profesie judecător) și fost șef al contraspionajului italian a recunoscut că NATO, cu ajutorul Pentagonului și al CIA, au pus la cale bombardamente teroriste în Italia și în alte țări europene în anii 1950, incriminându-i pe comuniști. Scopul a fost acela de a stârni revoltă și de a câștiga sprijinul populației în Europa, în lupta împotriva comunismului. Ca participant în acest program secret, el a afirmat: „Trebuie să ataci civili, bărbați, femei, copii, oameni obișnuiți, nevinovați, care sunt departe de orice joc politic. Motivul e foarte simplu: populația trebuie determinată să solicite conducerii statului măsuri de siguranță”. Să precizăm că Italia, ca și alte țări europene (Franța, Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Marea Britanie) au fost ținta acestei campanii de teroare, ceea ce le-a determinat să se alăture NATO cu puțin timp înainte de începerea bombardamentelor.
– În 1960, senatorul american George Smathers a propus ca Statele Unite să lanseze un atac fals asupra Golfului Guantanamo, ceea ce le-ar oferi un motiv legitim să intre în Cuba și să răstoarne regimul comunist al lui Fidel Castro.
– Documente oficiale ale Departamentului de Stat al SUA arată că în 1961 mai mulți oficiali de rang înalt au luat în discuție bombardarea consulatului american din Republica Dominicană, cu scopul de a justifica o invazie în această țară. Din fericire, planul nu a mai fost dus la îndeplinire, dar propunerea a fost dezbătută într-un mod cât se poate de serios.
– După cum însuși Guvernul Statelor Unite a recunoscut, documente recent declasificate arată că în 1962, șefii mai multor departamente au aprobat și semnat un plan minuțios elaborat, prin care să se producă explozia unor avioane de linie și să se comită acte teroriste pe solul american, urmând să se dea vina pe cubanezi, pentru a se justifica invadarea Cubei. Proiectul a fost numit Operațiunea Northwoods și urmărea inițierea unor operațiuni militare clandestine, destinate să manipuleze opinia publică americană. Se plănuia rănirea și uciderea unor cetățeni americani, cu scopul de a acuza regimul comunist al lui Fidel Castro de aceste crime, fapt care ar fi constituit un pretext de invadare a Cubei. Conceput la inițiativa șefului Marelui Stat Major al armatei americane, generalul Lyman Louis Lemnitzer, acest plan a fost propus spre aprobare în 1962 președintelui John Kennedy, care l-a respins. Nu a fost pus în aplicare niciodată.
– În 1963, Departamentul Apărării al Statelor Unite a întocmit un document prin care era propusă atacarea unor state membre ale Organizației Statelor Americane – ca de pildă Trinidad-Tobago și Jamaica – în urma cărora să fie blamată Cuba. Documentul mai sugera mituirea unei persoane din guvernul lui Fidel Castro, care să organizeze un atac asupra Statelor Unite: „Singura soluție ce poate fi luată în considerare este mituirea unui comandant al lui Castro, care să inițieze un atac asupra zonei americane a Golfului Guantanamo”.
– Agenția de Securitate Națională a Statelor Unite (NSA) a recunoscut că a mințit în legătură cu „Incidentul din Golful Tonkin” din 1964, manipulând informațiile în așa fel încât să pară că vasele nord-vietnameze au tras asupra unui vas american, creând astfel o justificare falsă pentru declanșarea războiului din Vietnam. Consecințele acestei operațiuni sub steag fals au fost cele mai dramatice: pierderi americane – 58.220 morți, 150.000 de răniți, între care 50.000 cu dizabilități permanente, 125.000 de tineri fugiți în Canada pentru a scăpa de înrolare, 50.000 de dezertori din serviciul activ. Pierderile vietnameze – cca 3 milioane de morți, între care foarte mulți civili.
– Un comitet al Congresului Statelor Unite a recunoscut că în anii 1950-1970 FBI a folosit o serie de provocatori care au comis acte violente, pentru care au fost învinovățiți activiștii politici de stânga. Această campanie de discreditare numită COINTELPRO – Counter Intelligence Program – a fost desfășurată de FBI și a constat într-o serie de operațiuni sub acoperire, de cele mai multe ori ilegale, cu scopul de a supraveghea, investiga, intimida, infiltra, discredita și destrăma organizațiile politice disidente. În cadrul acestui program, țintele erau mișcările antirasiale și cele pentru drepturi cetățenești, organizațiile feministe, anticoloniale, anti războiul din Vietnam etc.
– Generalul turc Sabri Yirmibeşoğlu a recunoscut că în anii 1970 autoritățile turcești au ordonat incendierea unei moschei în Cipru, dând vina pe inamicul lor, Grecia, scopul acțiunii fiind creșterea urii populației împotriva grecilor pe insula disputată. Explicația sa: „În timp de război se înscenează acte de sabotaj, dându-se vina pe inamic, pentru a se crește rezistența populației. Acesta a fost un exemplu”. Ulterior, Yirmibeşoğlu a fost numit secretar general al Consiliului Național de Securitate al Turciei.
– Guvernul german a recunoscut că în 1978 serviciile secrete germane au detonat o bombă în zidul închisorii Celle, înscenând astfel o tentativă de evadare. În cadrul acestei acțiuni, au fost plantate probe incriminatorii în celula lui Sigurd Debus, un deținut suspectat de apartenență la facțiunea Armata Roșie.
– Un agent al Mossad-ului (agenția israeliană de spionaj) a recunoscut că în 1984 Mossad a plantat un radioemițător în reședința lui Muammar Gaddafi din Tripoli, capitala Libiei. Aparatul transmitea mesaje teroriste false, inventate și înregistrate de Mossad, pentru a-i crea lui Gaddafi imaginea unui susținător al terorismului. Ronald Reagan a bombardat Libia imediat după aceea.
– După Al Doilea Război Mondial, CIA, în colaborare cu agenții de spionaj din Europa de Vest, a creat o rețea de armate secrete, cu scopul de a destabiliza organizațiile de stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire de tip „steag fals”. Cea mai renumită dintre acestea și prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete a fost Operațiunea Gladio (gladius = sabie) care a funcționat în Italia. În această țară, la sfârșitul anilor ʼ70, serviciile secrete au folosit Operațiunea Gladio pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mișcarea socialistă italiană, care la vremea respectivă deținea un loc important în Parlament. Existența structurii Gladio a fost dezvăluită abia la începutul anilor 1990, de către premierul italian Giulio Andreotti, care a confirmat că „armata italiană din spatele frontului numită Gladio a existat începând cu anul 1958, cu aprobarea guvernului italian”. În anul 2000, guvernul italian a elaborat un raport de 300 de pagini în legătură cu Operațiunea Gladio, afirmând: „Aceste masacre, explozii și acțiuni militare au fost promovate, organizate sau susținute de persoane din interiorul instituțiilor de stat italiene, precum și de persoane în legătură cu serviciile secrete americane”.
– Un diplomat algerian și mai mulți ofițeri ai armatei algeriene au recunoscut că în anii 1990 armata algeriană a masacrat în repetate rânduri algerieni civili, dând vina pe militanții islamici.
– Ofițeri ai armatei și ai serviciilor secrete ruse au recunoscut că KGB a bombardat în anul 1999 blocuri de locuințe, aruncând vina pe ceceni, care în felul acesta și-ar fi revendicat independența. Seria de bombe s-a iscat din senin, cu puțin timp înainte de încheierea mandatul președintelui Boris Elțin. A creat, evident, panică, populația solicitând contra-măsuri. Vladimir Putin a reacționat imediat, invadând Cecenia, ceea ce i-a adus un val uriaș de popularitate și o victorie zdrobitoare în alegerile din primăvara următoare.
– Conform Washington Post, poliția indoneziană a recunoscut că militari indonezieni au omorât profesori americani în Papua în 2002, punând crimele pe seama unei grupări papuașe separatiste, cu scopul ca aceasta să fie listată ca organizație teroristă. Însuși președintele indonezian a recunoscut ulterior că „cel mai probabil, guvernul a avut un rol în bombardamentele din Bali”.
– Statele Unite au acuzat în mod fals Irakul că ar fi jucat un rol în atacurile din 11 septembrie 2001, așa cum se arată într-un document semnat de Secretarul de Stat al Apărării, ca una dintre principalele justificări pentru lansarea războiului din Irak. Chiar și după ce Comisia 9/11 a admis că n-a existat nicio legătură cu această țară, vicepreședintele Dick Cheney a declarat că „dovezile sunt copleșitoare”, că Al Qaeda avea o relație strânsă cu regimul lui Saddam Hussein, că probabil el deține informații care n-au fost disponibile Comisiei și că mass-media nu și-a făcut temele cum trebuie. Înalți oficiali americani recunosc acum că războiul din Irak a fost lansat pentru… petrol, și nu pentru 9/11 sau arme de distrugere în masă. O altă consecință a atentatelor 9/11 a fost aceea că au dus la proclamarea luptei împotriva terorismului (musulman) și anularea unor drepturi civile ale cetățenilor americani, cum ar fi înregistrarea convorbirilor telefonice.
– Soldați israelieni sub acoperire au mărturisit în 2005 că au aruncat cu pietre în alți soldați israelieni, pentru ca vina să cadă asupra palestinienilor, acest atac constituind un motiv de discreditare a ideii de proteste pașnice ale palestinienilor.
– La summit-ul G20 de la Londra din 2009, un membru al Parlamentului britanic a relatat că a văzut cu ochii lui polițiști în uniformă încercând să incite mulțimea la violență.
– Mai mulți politicieni egipteni au recunoscut că în 2011, în timpul unui miting de protest, câțiva funcționari guvernamentali deghizați au furat artefacte inestimabile din Muzeul de Istorie din Cairo, în încercarea de a-i discredita pe protestatari. Antichitățile, printre care mumii extrem de fragile, au fost ulterior recuperate.
– Surse americane de înalt nivel au recunoscut că, în anul 2014, guvernul Turciei, țară parteneră NATO, a fost cel care a conceput și desfășurat atacurile cu arme chimice pentru care a fost învinovățită Siria. Un membru de rang înalt din guvernul turc a declarat într-o înregistrare audio că există și alte planuri de atac bine puse la punct, pentru care să fie blamat guvernul sirian.
Citiți și:
Operațiunea Gladio și farsa terorismului musulman prin operațiuni sub steag fals
Operațiunea «Steagul fals»
Cum să recunoști un eveniment de tip «steag fals»
yogaesoteric
23 februarie 2018