Operațiunile de mutilare prin control a unei societăți

Din cărți este posibil, dar este mai greu. Însă din experiență și observație directă este mult mai ușor de priceput cum au fost posibili și anii ’50, și următorii. Pentru succesul unei atare operațiuni de mutilare prin control a unei societăți nu este nevoie, de fapt, să faci cine știe ce.

În primul rând, te lași ocupat de-o mare putere. Nu este obligatoriu ca ocupația să fie și militară, dar, dacă e, nu strică. Însă obligatoriu este să imporți (vrac) cultura acelei mari puteri, pe care o instaurezi ca reper suprem-normativ. Stabilești că de tot ce este mai bun în univers responsabilă este numai acea cultură. Din acea cultură absorbi totul – de la frezele masculine și feminine la cinematografie, muzică, obiceiuri, apucături, vestimentație (pop și instituțională) până la modelul politic. Ai grijă ca specificitatea, câtă este, să devină urgent rușinoasă. Ulterior, să se șteargă. Dacă mai rămâne ceva din ea, să fie suportată ca o vină, ca incapacitatea deținătorului de a se debarasa de tarele care-l mai despart încă de asimilarea completă în evul luminos al vremurilor noi, ce este necesar să fie resetate, vorba unui ancor chel.

Ai grijă să cânți neîncetat puterea exportatoare și produsele importate. Chiar dacă riști plictisul și oboseala. Nu te oprești niciodată. Orice tâmpenie sau enormitate face acea putere, ai grijă s-o explici masei ca agregat prețios al unor conștiințe superioare, veghetoare, responsabile, temerare și interesate exclusiv de binele și pacea lumii. Oricare enunț critic la adresa ei se supune oprobriului ca deviaționism, trădare, pactizare cu dușmanul șamd.

Ce mai este nevoie? Mai avem nevoie de un disciplinat și șantajabil corp de elită pedepsitoare. Nu mulți. Câteva mii. Cărora le induci ideea că au o menire mesianică. Ei sunt cei care fac ordine. Lor le revine misiunea istorică de-a curăța din rădăcină răul societății. Loialitatea acestui corp se achită din prada de război, pe care ei între ei n-o să și-o dispute, nici n-o să și-o impute, decât dacă vreunul e chiar prea lihnit și vrea să mănânce singur. Nici nu prea ai grija lor. Oricum ei supraveghează tot, inclusiv pe ei între ei. Totul este să nu pierzi cheițele dulapurilor cu schelete etichetate riguros.

Mai e nevoie de ură. Multă. Cât mai multă și cât mai amplu răspândită. Născută și crescută din ideea fundamentală că proprietatea este furt și că banul (altuia) e ochiul dracului. Că toți barosanii sunt hoți și toți trebuie eradicați, indiferent cum. S-ar putea trezi vreun dobitoc vorbind prostii de genul că în democrații justiția nu are funcție punitivă, nu pedepsește, nu „face dreptate” și, în niciun caz, cu orice preț. În democrații, în justiție se stabilește cu probe adevărul juridic al cutărei situații litigioase. Și, dacă e cazul, se decide ponderea pedepsei, în interiorul limitelor stabilite prin lege de către o altă putere în stat. (Eiii….! Prostii! Teorii! Mofturi pe care noi nu mai putem să le mai suportăm, care de douăjcinci de ani ne-a supt sângele… la pușcărrriiiieeeee! șamd…)

Ura se întreține cu propagandă. Pentru propagandă, este nevoie de activiști cu propaganda. Cât mai zeloși, cât mai fioroși. Cât mai spumegoși. Plătiți nu prost, nu bine, doar binișor, pentru că este necesar să creadă și ei puțin în ceea ce spun.

Și mai este nevoie de ceva: sărăcie, la limita foametei. Nu dincolo de această limită, ci lângă ea. Fomistul potențial e constant resentimentar. Poți conta oricând pe frustrările lui, pururi treze. Va pune mereu pe seama altora motivele propriei ratări. De aceea va participa îndatorat și cu aplomb la judecata publică în băncile tribunalelor poporului. Și va plânge de fericire când va curge sânge de dușman în piață.

Din când în când, succesului operațiunii de mutilare societală îi este de mare ajutor sacrificarea câte unuia de la vârful sistemului. Asta probează, de fapt, că nimeni nu e protejat, că oricine o poate păți. Spaima difuză e întotdeauna utilă. Propagandistic, sacrificarea din interior se vinde ca probă materială a onestității sistemului însuși, care iată! n-are mamă, nici tată când vine vorba să-și dovedească imacularea.

Alte ingrediente (bio, dar nedegradabile): prostie, egoism. Când și astea două s-au amestecat bine cu impostura intelectuală, preparatul e gata.

Se scoate de la cuptor, dar se servește rece. Sloi.

Citiți și:
Distrugerea programată şi controlată a tineretului pentru a avea o populaţie uşor de supus
Planul neomarxiștilor pentru controlarea societății și a generațiilor viitoare
Totalitarismul este o psihoză în masă. Întreaga societate totalitară și regulile sale au la bază gândirea delirantă, blocată în iluzie

yogaesoteric
13 decembrie 2021