Optimismul, credinţa şi încrederea în sine

Situându-se aproape la polul opus fricii, credinţa ne face să sperăm totdeauna în tot ce este mai bine, să credem cu anticipaţie în succes, ne înarmează cu încredere.

A dezvolta optimismul, credinţa, încrederea deplină în forţele proprii, constituie baza unei orientări pozitive, creatoare a minţii. Doctorul Victor Pauchet, în incitantul său studiu „Fiţi optimist”, ne sfătuieşte: „Optimismul, buna dispoziţie debordantă, bucuria de a trăi, trebuie să constituie starea noastră permanentă. Procedând astfel, vom fi mereu în contact cu energiile minunate ale Universului.” În continuare el mai afirmă: „Este indispensabil necesar, în epoca în care trăim, să atragem în noi înşine cât mai multe dintre energiile subtile ale optimismului şi curajului, pentru a deveni chiar şi pentru ceilalţi focare exemplare. Trebuie să înţelegem că, dacă uneori nu putem acţiona împotriva circumstanţelor, noi putem face destul de mult acţionând pozitiv chiar asupra noastră”.

A obţine asemenea rezultate nu este un lucru foarte simplu dacă nu vom face să acţioneze prin focalizare şi punere la unison întreaga noastră energie, voinţă şi răbdare. Încă de la început trebuie să vrei cu fermitate să-ţi modifici anumite tendinţe perturbatoare sau gânduri negative. Prin urmare, trebuie să vrei să adopţi moduri binefăcătoare de a gândi, care servesc ambiţiei tale legitime de a reuşi în viaţă, prin dobândirea armoniei interioare şi a seninătăţii profunde. A fi optimist înseamnă a primi evenimentele cu speranţa în mai bine; înseamnă a fi întotdeauna pregătit să extragi tot ceea ce este mai bun chiar şi din situaţiile cele mai defavorabile; aceasta înseamnă să-ţi cultivi o minunată atitudine mentală pozitivă care te ajută să vezi binele, avantajele, faţetele nebănuite care sunt în favoarea ta, fără a cădea totuşi în optimismul prostesc al celui care a pierdut deja contactul cu realitatea. Prin urmare, optimismul aduce bucurie lăuntrică, speranţă, încredere.

„Pentru a voi în continuare fără să eziţi”, scrie doctorul Henri Durville, „condiţia primordială este să ai deplină încredere în Sine. Dacă într-o situaţie noi nu avem deloc încredere în ceea ce urmează să facem, aproape că nici nu mai este util să încercăm. Indiferent care ar fi dorinţa pe care o vom formula, aceasta va fi sterilizată de lipsa credinţei.” Este evident că în absenţa credinţei este imposibil să mai vibrăm la unison cu energiile cosmice, rezonanţa cu acestea fiind suspendată. În starea de neîncredere noi vom fi însă în rezonanţă cu energiile negative în care credem atunci. Chiar şi neîncrederea este tot o stare de rezonanţă în care survine punerea la unison cu energii opuse, perturbatoare, negative.

Pentru acela care a înţeles acest secret fundamental, credinţa este indispensabilă reuşitei. Credinţa, la rândul ei, se poate trezi, dezvolta şi chiar întări prin angrenarea unor eforturi încununate de succes şi printr-o orientate adecvată a gândirii ce se va sprijini pe autosugestie.

Nu este mai puţin adevărat că „fiinţa umană care are credinţă deplină în ea este un jucător care are toate atuurile”. A crede cu fermitate în Sine, în puterile noastre lăuntrice, în rezonanţa care survine atunci cu energiile corespondente din Univers, ne ajută imens să ne făurim cu anticipaţie succesul; creează condiţiile favorabile în toate acţiunile noastre. Încrederea acordată de colaboratorii noştri, de superiorii noştri ierarhici, depinde întotdeauna de încrederea pe care noi înşine o avem în noi. Aceasta se traduce întotdeauna printr-o anumită atitudine, printr-o sferă telepatică de influenţă care farmecă şi convinge instantaneu, inspirând cu cea mai mare uşurinţă încrederea celuilalt sau a celorlalţi. Acesta este secretul fundamental al influenţei charismatice. În această situaţie fiinţa devine un veritabil focar-releu prin care se manifestă energiile specifice subtile, cosmice, asigurând încrederea celorlalţi, direct proporţional cu propria noastră încredere.

Swami Vivekananda afirmă că: „Istoria lumii este aceea a câtorva oameni extraordinari care au avut credinţă deplină în ei. Această credinţă face să apară divinul care este totdeauna în spatele nostru. O fiinţă umană care are o credinţă mare poate orice, acesteia totul îi este cu putinţă. O asemenea fiinţă umană va eşua numai când nu-şi va mai da în mod suficient osteneala să manifeste puterea subtilă infinită a Universului. Cel ce va înţelege aceasta va realiza cât de important este să credem, înainte de toate, în forţele noastre proprii”.

Este constructiv cel mai adesea pentru noi să adoptăm cu anticipaţie chiar atitudinea învingătorului.

Nu trebuie niciodată să ne temem de a merge cât mai înainte. Fără a aluneca în temeritatea prostească, trebuie să ştim să riscăm. Pe cei îndrăzneţi, plini de intenţii bune, şansa îi ajută. În orice situaţie ne-am afla, atunci când avem încredere în forţele lăuntrice este necesar să ne branşăm cât mai repede mintea asupra curentului infinit de forţă emanând de la Sursa Divină. Aceasta este credinţa necesară care face posibil orice miracol. Isus Cristos spune: „Cel care va avea credinţă cât un bob de muştar, mută şi munţii din loc”. Fiinţa umană are, în general, mai puţină încredere în forţele sale lăuntrice pentru că ea se separă de această sursă cel mai adesea datorită ignoranţei şi egoismului.

De cele mai multe ori omul dobândeşte obişnuinţa de a nu se baza decât pe dinamismul personalităţii sale izolate (în aparenţă) de tot ceea ce îl înconjoară. În asemenea situaţii apar insuccesele, supărările, dezamăgirile, catastrofele, şi atunci el se simte pierdut. Neînţelegând aceste mecanisme şi acţionând în totală ignoranţă, eşecurile se vor ţine lanţ pentru el. Dacă fiinţa umană ar binevoi să-şi caute refugiul şi sprjinul în Puterea infinită a Macrocosmosului care stăpâneşte totul, atunci ea s-ar regăsi infinit mai puternică în faţa oricărei încercări, fără ca vreodată să-şi vadă ştirbite speranţele în mult mai bine.

Pentru a ajuta cât mai mult crearea acestei atitudini pozitive este foarte important să neutralizăm gândurile de frică, suspiciunile, îndoielile, prin afirmarea fermă, gândită şi simţită cu o putere egală, a gândurilor contrarii şi prin luarea unor atitudini adecvate în raport cu sentimentele sau trăirile benefice pe care dorim să le instalăm în noi, pentru a căpăta rădăcini. Odată ajunşi la această fază se cuvine să analizăm problema saturării pozitive, binefăcătoare a subconştientului.
 

yogaesoteric