Orb să fii ca să nu-ți dai seama că totul ne conduce spre ceva care pare programat să nu aibă sfârșit
După ce părea că nebunia covid ajunge la o rezolvare facilă, India a reintrat pe panta nebuniei. Țara a mers cot la cot cu toată lumea în ceea ce privește măsurile: a impus lockdown, a căutat să-și facă rost de vaccin, a intensificat măsurile ;.a.m.d. La un moment dat au pus la punct un medicament ieftin care avea întreaga schemă de tratament într-o pilulă ce era nevoie să fie luată zilnic. A funcționat impecabil și, la un moment dat, autoritățile de acolo au anunțat chiar că sunt pe cale să declare ieșirea din pandemie.
A fost ca un vis frumos întrucât, într-un mod absolut inexplicabil, a apărut o nouă tulpină mutantă, mult mai contagioasă și, în același timp, mult mai agresivă. Noua tulpină ataca direct plămânii înainte de a apărea simptomele și, astfel, pentru unii, apariția simptomelor a echivalat cu certificatul de deces. Nu-i de mirare că, la numărul de oameni de-acolo, problemele au fost tragice. Spitalele nu mai făceau față și foarte mulți au murit cu zile.
Partea interesantă este că Pfizer a anunțat că în varianta modificată a vaccinului său va include și tulpina care a făcut ravagii în India și apoi și alte noi tulpini. Asta înseamnă că toți cei vaccinați vor trebui să treacă printr-o nouă etapă de vaccinare pentru a se proteja de noile variante.
Ajunși aici, nu avem cum să nu remarcăm niște coincidențe ciudate. Toate tulpinile mutant au apărut imediat după ce s-a început vaccinarea în masă. Apoi, noile tulpini nu doar că nu îngrijorează producătorii de vaccinuri, dar le creează oportunități. Pfizer a declarat că e pregătit să producă un viitor vaccin în timp record, iar rușii de la Institutul Gamaleya au declarat că au pus la punct o platformă genetică prin intermediul căreia pot produce un vaccin pentru orice variantă mutantă de covid în doar 48 de ore!
Totuși, ce se ascunde în spatele acestei nebunii? Orb să fii ca să nu-ți dai seama că totul ne conduce spre ceva care pare programat să nu aibă sfârșit. Aproape că nici nu mai are rost să te întrebi ce urmează, ci doar cine va scăpa. Este clar că nebunia e mult mai mare decât ne-am fi imaginat și că, de fapt, conștiințele unora sunt putred de bolnave. Iar ceea ce am văzut în India se poate multiplica la nivelul întregii planete.
Citiți și:
Covid 19 nu e virus, e morbul nebuniei
Falsificare și nebunia covid: Omenirea s-ar cuveni să se plece în fața „zeilor falși”?
yogaesoteric
19 decembrie 2021