ORDONANŢA din 16.05.2005 (continuare 2)
B) Percheziţiile domiciliare din perioada 18 – 19.03.2004
a) Autorizare
Autorizaţia de percheziţie a fost solicitată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Buureşti, conform legii, de la Tribunalul Bucureşti; pe baza examinării actelor efectuate până la acel moment, prin încheierea pronunţată la data de 16.03.2004 în dosarul nr.1480/2004 al Secţiei I penale (judecător Savonea Lia), s-a autorizat efectuarea de percheziţii domiciliare (autorizaţie nr.63/16.03.2004) şi ridicarea mediilor de stocare a datelor informatice (autorizaţia nr.64/16.03.2004) la un număr de 16 imobile (15 amplasate pe raza municipiului Bucureşti şi unul în Iaşi).
Încheierea de admitere a cererii şi autorizaţiile de percheziţie au fost emise în condiţiile legii, nefiind constatate încălcări ale prevederilor aplicabile în această materie.
În legătură cu aceste percheziţii, atât din punct de vedere al autorizării, cât şi al efectuării lor, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate mai multe sesizări, iniţial adresate altor instituţii.
Astfel:
1) Lucrare nr.752/C/819/2004, iniţial adresată Guvernului României, prin care M.I.S.A. contestă legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse în dosarul nr.720/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în special faţă de Bivolaru Gregorian; de asemeni, pe această cale s-a solicitat antrenarea răspunderii penale a persoanelor care au dispus sau coordonat percheziţiile domiciliare, ori au participat efectiv la acestea, întreaga acţiune fiind calificată ca abuzivă, nejustificată şi discriminatorie;
2) Lucrare nr.1749/C/984/2004 (2 sesizări similare, una iniţial adresată Guvernului României), prin care au fost invocate aceleaşi aspecte;
3) Lucrare nr.10333/710/2004, idem;
4) Lucrare nr.1606/C/2061/2004, iniţial adresată fostei Secţii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog, prin care sunt sesizate aspecte similare;
5) Lucrare nr.928/C/1119/2004, memoriu formulat de APADOR – CH – Comitetul Helsinki, la sesizarea M.I.S.A.; aspecte similare, cu accent pe încălcarea drepturilor omului, şi pe activitatea unităţilor de jandarmi şi a lucrătorilor S.R.I.;
6) Lucrare nr.1260/1901/2004, sesizare formulată de B.A.E., şi expediată pe adresa de e-mail a Guvernului României, prin care acesta îşi exprimă indignarea faţă de măsurile dispuse împotriva membrilor M.I.S.A., şi arată că în cadrul mişcării nu au fost comise infracţiuni dintre cele la care s-a făcut referire în mass-media. Memoriul cuprinde o serie de consideraţii proprii privind activitatea organelor judiciare şi faptul că mass-media a preluat în mod necritic informaţii denaturate; întrucât B.A.E. nu a sesizat fapte ilicite prin care să fi fost lezate propriile sale drepturi sau interese, nu are calitate de persoană vătămată în prezenta cauză, astfel că soluţia nu i se va comunica.
Pe calea prezentelor sesizări, s-a contestat într-o mai mică măsură legalitatea autorizării, criticându-se mai ales temeinicia acesteia.
În ansamblu, s-a susţinut că datele pe care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti le-a pus la dispoziţia instanţei nu erau suficiente pentru a justifica o acţiune de asemenea amploare, şi că nu existau indicii temeinice despre comiterea unor fapte de maximă gravitate, aşa cum organele de urmărire penală au pretins.
Examinând cauza, rezultă că aceste susţineri nu sunt fondate.
Astfel, legea nu limitează în nici un fel numărul locaţiilor care pot fi percheziţionate într-un singur dosar, şi nici nu stabileşte o anume modalitate de efectuare în timp (simultan sau la un anume interval) a acestor activităţi.
În condiţiile concrete, existând date despre comiterea de infracţiuni de către unii membri sau simpatizanţi M.I.S.A., în interesul derulării neviciate a anchetei s-a apreciat că este necesară acţiunea sincronizată, astfel încât eventualele probe să nu fie distruse prin alertarea altor făptuitori.
În context, se relevă şi faptul că percheziţiile s-au impus ca absolut necesare justei soluţionări a cauzei întrucât membrii şi simpatizanţii mişcării, la momentul respectiv, fie ignorau activitatea ilicită, fie nu erau dispuşi să colaboreze cu organele judiciare; abia ulterior, unele dintre aceste persoane au înţeles să dea declaraţii în cauză, în condiţiile identităţii protejate, fiind incluse în programul de protecţie a martorilor.
În consecinţă, existând relativ puţine date din interior, modul de viaţă şi activitatea concretă din „ashram” – uri nu putea fi integral stabilită fără intrarea efectivă în aceste imobile.
Pentru aceste considerente, apreciez că măsurile dispuse au fost legale şi temeinice, motiv pentru care nu se poate reţine în sarcina magistratului judecător care a emis autorizaţiile încălcarea atribuţiilor de serviciu sau a legii.
Urmează deci a se dispune neînceperea urmăririi penale în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art.246 din Codul penal, întrucât fapta sesizată nu există.