ORDONANŢA din 16.05.2005 (continuare 3)


B) Percheziţiile domiciliare din perioada 18 – 19.03.2004

b) Efectuare

I) Imobilul din Bucureşti, str. Peleaga nr. 5, sector 5.

Percheziţia a fost efectuată la data de 18.03.2004, de către echipa condusă de Ogarcă Nelu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activităţi, la data de 19.05.2004 s-au înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un număr de 16 sesizări similare, formulate de 15 persoane, care au fost prezente în imobil la momentul descinderii.

Aceste lucrări au fost iniţial cartate ca petiţii conform O.G. nr.27/2002; ulterior, constatându-se identitatea de obiect şi faptul că îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.222 din Codul de procedură penală, s-a dispus conexarea lor şi înregistrarea în evidenţa cauzelor penale.

Astfel:

1) Lucrare nr.10036/1485/2004 – sesizare formulată de A.A.

Aceasta a solicitat efectuarea de cercetări atât cu privire la modul concret în care ehipa condusă de Ogarcă Nelu a efectuat percheziţia domiciliară, cât şi la modul în care întreaga acţiune a fost coordonată la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de către Chaborsky Anton Grigore (procuror) şi Bălan George (procuror general).

În concret, au fost sesizate următoarele aspecte:

-faptul că, în mod nejustificat, echipa specială de intervenţie a jandarmeriei a pătruns în forţă în imobil, prin spargerea unei ferestre şi forţarea uşii de acces, ceea ce a fost de natură să producă temere şi o accentuată stare de stress persoanelor aflate în interior;

-faptul că, pe întreaga durată a efectuării percheziţiei, toţi cei aflaţi în imobil au fost ţinuţi într-o singură încăpere, sub supravegherea armată, fiind permisă deplasarea numai a câte unei singure persoane deodată, şi numai însoţită de un membru al echipei de intervenţie;

-faptul că, pe aceeaşi perioadă, persoanelor identificate în imobil nu li s-ar fi respectat demnitatea, prin adresarea de cuvinte înjositoare, referiri inadecvate la cei prezenţi ca având comportament imoral şi/sau ilicit, la aparenţa de promiscuitate a imobilului astfel locuit, la obiceiurile şi practicile yoga, etc.

-faptul că toate persoanele aflate în imobil au fost filmate, fără acordul lor, fiind obligate să îşi decline identitatea;

-faptul că, după o perioadă lungă de aşteptare în aceste condiţii, la finalizarea percheziţiei, toţi au fost conduşi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu dube ale Jandarmeriei Române, ceea ce le-a creat o puternică stare de disconfort fizic şi psihic;

-faptul că, la această unitate, persoana vătămată a fost audiată fără a i se asigura asistenţa juridică.

În raport de situaţia de fapt anterior expusă, persoana vătămată A. A. a invocat ca încadrare juridică prevederile art.196, art.246, art.247, art.250, art.266 alin.1 şi art.2671 din Codul penal.

2) Lucrare nr.10098/1487/2004 – sesizare formulată de B. I. M.

Aceasta nu a asistat personal la efectuarea percheziţiei, întrucât la sosirea echipei tocmai părăsea imobilul respectiv, revenind după câteva ore; prin sesizarea sa sunt invocate aspecte similare celor expuse la pct.1, respectiv desfăşurarea de forţe, temerea pe care i-a produs-o intrarea violentă în imobil a unei echipe speciale, etc.; de asemenea, persoana vătămată a arătat că, la revenirea sa în imobil, persoanele aflate acolo prezentau accentuate semne de oboseală şi stress.

Suplimentar acestor aspecte, se arată şi că, pe perioada în care a lipsit din imobil, cu ocazia efectuării percheziţiei au fost ridicate bunuri proprietate personală, dintre care unele cu caracter strict privat (fotografii, carnet cu însemnări personale), precum şi bani (sumă neprecizată) şi acte de identitate (buletin, legitimaţie).

Prin calea prezentei, persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.208 – 209 şi art.247 din Codul penal.

3) Lucrare nr.10046/1495/2004 – sesizare formulată de C. N. R.

Similar celor de mai sus, invocă aceleaşi aspecte (modul de pătrundere în imobil, starea de stress, supravegherea tuturor persoanelor pe perioada efectuării percheziţiei, deplasarea supravegheată, transportul şi audierea fără avocat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, etc.)

Suplimentar, invocă faptul ca persoanelor aflate în imobil nu li s-a prezentat autorizaţia de percheziţie, şi li s-a interzis contactarea unor persoane din exterior; în acest sens, au fost strânse într-un singur loc toate telefoanele mobile aflate în incintă, nefiind permisă folosirea acestora.

În ceea ce priveşte bunurile ridicate, arată că unele dintre ele erau proprietatea sa având un caracter strict privat (fotografii, cărţi, CD-uri, etc.), precum şi faptul că, din câte a observat, o serie de bunuri au fost luate fără a fi inventariate şi descrise.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.208 – 209, art.246, art.247, art.250, art.266 alin.1 şi art.2671din Codul penal.

4) Lucrare nr.10054/1503/2004 – sesizare formulată  de F. E. S.

Aceasta a sesizat aspecte similare, inclusiv ridicarea de bunuri proprietatea sa, acte de studii şi de identitate, precum şi bani (320 $ şi 35 є); de asemeni, persoana vătămată a arătat că bunurile ridicate nu au fost inventariate corespunzător, iar seriile şi valorile bancnotelor nu s-au indicat în cuprinsul procesului verbal de percheziţie.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.208 – 209, art.246, art.247, art.250, art.261 şi art.2671 din Codul penal.

5) Lucrare nr.10066/1515/2004 – sesizare formulată de L. I.

Persoana vătămată se referă strict la faptul că, venind la imobilul respectiv în perioada în care se efectua percheziţia domiciliară, a fost condusă, în condiţiile descrise şi de celelalte părţi, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost audiată fără avocat.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.208 – 209, art.246, art.250 şi art.266 alin.1 şi 3 din Codul penal.

6) Lucrare nr.10072/1521/2004 – sesizare formulată de M. R. M.

Aspectele învederate sunt similare, în referire la modul de efectuare a percheziţiei, ridicarea de bunuri personale, conducerea la parchet în vederea audierii, etc.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.208 – 209, art.247, art.250, art.266 şi art.2671 din Codul penal.

7) Lucrare nr.10074/1523/2004 – sesizare formulată de M. L.

În principal, pe calea acesteia sunt învederate aspecte privind ridicarea unor bunuri personale, care, în opinia persoanei vătămate sunt irelevante pentru anchetă (bani, bijuterii, CD-uri, casete audio, documente de studii, etc.), întrucât au provenienţă licită şi nu au fost folosite la comiterea de infracţiuni; de asemeni, s-a relevat că bunurile nu au fost inventariate corespunzător.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, numai pentru infracţiunea prevăzută de art.208 – 209 din Codul penal.

8) Lucrare nr.10076/1525/2004 – sesizare formulată de M. M.

Au fost invocate aspecte similare, inclusiv ridicarea de bunuri personale neinventariate, conducerea la parchet şi audierea fără avocat.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.246, art.247, art.261, art.266 alin.1 şi 3 şi art.2671 din Codul penal.

9) Lucrare nr.10086/1535/2004 – sesizare formulată de O. S.

Aspecte similare (intrarea în forţă, restricţionarea contactelor cu exteriorul, interzicerea părăsirii imobilului, ridicarea de bunuri, inclusiv strict personale, neinventariate, conducerea la parchet, etc.).

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.208 – 209, art.247, art.250, art.266 alin.1 şi art.2671 din Codul penal.

10) Lucrare nr.10088/1537/2004 – sesizare formulată de P. R.

Aceleaşi aspecte, privind modul de efectuare a percheziţiei, durata acesteia, ridicarea de bunuri neinventariate, transportul cu duba către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea audierii, etc.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.247, art.250, art.266 alin.1 şi art.2671 din Codul penal.

11) Lucrare nr.10094/1543/2004 – sesizare formulată de P. A. A.
Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.208 – 209, art.247, art.250, art.261, art.266 alin1 şi 3 şi art.2671 din Codul penal.

12) Lucrare nr.10100/1549/2004 – sesizare formulată de S. G. C.

Persoana vătămată S.G.C. a fost cel desemnat să asiste la efectuarea percheziţiei, întrucât a învederat procurorului faptul că este împuternicit de proprietar să administreze imobilul respectiv; în linii generale, prin prezenta, S.G.C. a sesizat aproximativ aceleaşi aspecte, suplimentar arătând faptul că a fost înjuriat şi agresionat de jandarmi, şi că s-a prezentat a doua zi la medicul legist în vederea examinării.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.208 – 209, art.247, art.250, art.266 alin.1 şi 3 şi art.2671 din Codul penal.

13) Lucrare nr.11179/1059/2004 – sesizare similară celei de la pct.12, formulată tot de S. G. C., împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.194, art.246, art.247, art.248, art.2481, art.249, art.261 şi art.266 din Codul penal.

14) Lucrare nr.10102/1551/2004 – sesizare formulată de S. A. C.

Similar celor de mai sus (pct.1-11); nu s-a invocat agresionarea fizică.
Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.246, art.247, art.250, art.266 alin.1 şi art.2671 din Codul penal.

15)  Lucrare nr.10114/1563/2004 – sesizare formulată de T. A. C.
Similar celor de mai sus.

Suplimentar, persoana vătămată a arătat că, după intrarea în imobil a jandarmilor, aceştia au cerut tuturor celor prezenţi să se culce la pământ; întrucât nu a putut reacţiona suficient de repede la această solicitare imperativă, a fost agresionată de către jandarmi, producându-i-se leziuni.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi magistraţi, indicaţi şi mai sus, pentru infracţiunile prevăzute de art.246, art.247, art.250, art.266 alin.1 şi art.2671 din Codul penal.

16) Lucrare nr.10116/1565/2004 – sesizare formulată de T. T.

Similar celor de mai sus, fără a invoca agresionarea fizică.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.247, art.250, art.266 alin.1şi 3 şi art.2671 din Codul penal.

Inapoi                                                                       Continuare… 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More