ORDONANŢA din 16.05.2005 (continuare 5)

III) Imobilul din Bucureşti, str. Sergent Turturică nr. 123, sector 5.

Percheziţia a fost efectuată la data de 18.03.2004, de către echipa condusă de Ionescu Alexandru, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activităţi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate un număr de 4 sesizări, formulate de persoane care au fost prezente în imobil la momentul descinderii.

Similar, şi aceste lucrări au fost iniţial cartate ca petiţii şi ulterior conexate sub numărul de mai sus; prin conţinut şi mod de redactare, cu excepţia unor diferenţe nesemnificative de expunere, sunt identice celor descrise la pct.I şi II, motiv pentru care, în continuare se vor expune numai elementele diferite de celelalte susţineri.

Principalul element de distincţie îl constituie absenţa oricăror referiri la ridicarea de bunuri neinventariate; este real că persoanele vătămate au contestat motivul pentru care au fost ridicate bunuri cu caracter strict personal (agende, jurmale, etc.), fără însă a susţine că ar fi fost luate fără titlu.

Astfel:

1) Lucrare nr.10034/1483/2004 – sesizare formulată de A.M.

Aceasta a relatat aspecte similare celorlalte sesizări (pătrunderea în forţă în imobil, restricţionarea deplasărilor în interiorul acestuia pe perioada efectuării percheziţiei, interzicerea luării de contact cu exteriorul prin strângerea tuturor telefoanelor mobile din casă, ridicarea de bunuri, conducerea la parchet în vederea audierii, etc).

Sesizarea a fost formulată împotriva procurorilor Ionescu Alexandru, Chaborsky Anton Grigore şi Bălan George, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.246, art.247, art.250, art.261, art.266 alin.1 şi 3 şi art.2671 din Codul penal.

2) Lucrare nr.10052/1501/2004 – sesizare formulată de D.O.R.

Similar celor de mai sus; suplimentar, a arătat că, pe parcursul desfăşurării percheziţiei, la imobilul respectiv s-a prezentat un avocat, care a fost în final lăsat să asiste după ce i-a fost ridicat telefonul mobil.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.246, art.247, art.261 şi art.266 alin.1 şi 3 din Codul penal.

3) Lucrare nr.10056/1505/2004 – sesizare formulată de H.V.

Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.246, art.247, art.250, art.266 alin.1 şi 3 şi art.2671 din Codul penal.

4) Lucrare nr.1543/C/1911/2004 – sesizare formulată de A.L.

Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.246, art.247, art.266 alin.1 şi 3 şi art.2671 din Codul penal.

IV) Imobilul din Bucureşti, str. Peleaga nr.18, sector 5.

Percheziţia a fost efectuată la data de 18.03.2004, de către echipa condusă de Chiriţă Virginia, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activităţi, la data de 19.05.2004 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o singură sesizare (lucrare nr.10098/1547/2004), conexată cu celelalte sub numărul de mai sus.

Pe această cale, persoana vătămată R.I. a învederat aspecte similare (pătrunderea în forţă în mobil, ridicarea de bunuri cu caracter personal, interzicerea contactării altor persoane din exterior, etc.).

În plus, a arătat că, la un moment dat a fost bruscată de către jandarmi, şi că i s-au produs leziuni pentru care însă nu posedă acte medicale.

A solicitat efectuarea de cercetări atât împotriva procurorului care a condus echipa ce a efectuat percheziţia (Chiriţă Virginia), cât şi a procurorilor care au coordonat acţiunea, Chaborsky Grigore Anton şi Bălan George, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.196, art.246, art.247, art.266 alin.1 şi art.2671 din Codul penal.

V) Imobilul din Bucureşti, str. Teliţa nr. 21, bl. 122B, ap.55, sector 5.

Percheziţia a fost efectuată la data de 18.03.2004, de către echipa condusă de Şerbănoiu Eusebiu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activităţi, la data de 19.05.2004 s-au înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un număr de 2 sesizări, similare, conexate cu celelalte sub numărul de mai sus.

1) Lucrare nr.10096/1545/2004 – sesizare formulată de P.A.

Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva procurorilor Şerbănoiu Eusebiu, Chaborsky Grigore Anton şi Bălan George, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.196, art.246, art.247, art.250, art.266 alin.1 şi art.2671 din Codul penal.

2) Lucrare nr.10108/1557/2004 – sesizare formulată de S.E.

Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva aceloraşi persoane, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.246, art.247, art.250 art.261, art.266 alin.1 şi art.2671 din Codul penal.

VI) Imobilul din Bucureşti, str. Veseliei nr.49B, sector 5.

Percheziţia a fost efectuată la data de 18.03.2004, de către echipa condusă de Gherman Marian, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activităţi, la data de 19.05.2004 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o singură sesizare (lucrare nr.10064/1513/2004), conexată cu celelalte sub numărul de mai sus.

Pe această cale, persoana vătămată L.M.C. a învederat aspecte similare (pătrunderea în forţă în imobil, ridicarea de bunuri cu caracter personal, interzicerea contactării altor persoane din exterior, etc.)

A solicitat efectuarea de cercetări atât împotriva procurorului care a condus echipa ce a efectuat percheziţia (Gherman Marian), cât şi a procurorilor care au coordonat acţiunea, Chaborsky Grigore Anton şi Bălan George, pentru infracţiunile prevăzute de art.193, art.246, art.250. art.266 alin.1 şi art.2671 din Codul penal.

VII) Imobilul din Bucurşti, str. Muşat Constantin nr.1, bl. 16, ap. 3, sector 5.

Percheziţia a fost efectuată la data de 18.03.2004, de către echipa condusă de Bratu Virgil, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activităţi, la data de 19.05.2004 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o singură sesizare (lucrare nr.10070/1519/2004), conexată cu celelalte sub număul de mai sus.

Pe această cale, persoana vătămată M.M. a arătat faptul că, la data de 18.03.2004, în timp ce se afla pe strada Muşat Constantin, a observat mai multe autovehicule ale jandarmeriei, înţelegând că în zonă se desfăşoară o acţiune de amploare.

Constatându-se prezenţa în zonă, a fost interpelat de membrii echipei care efectua percheziţia, ocazie cu care i s-a solicitat să se legitimeze şi s-a efectuat un control al autoturismului cu care venise.

În aceste condiţii, a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea audierii, şi i s-au ridicat bunuri cu caracter personal.

Persoana vătămată consideră că interpelarea sa, din locul public în care se afla, ridicarea de bunuri şi audierea au fost abuzive şi nejustificate; nu rezultă motivul pentru care M.M. se afla în zonă şi părea interesat de evenimente, dar, în redactare şi conţinut, sesizarea sa este similară celorlalte, fiind întocmită în mod evident în aceleaşi condiţii.

Persoana vătămată M.M. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva membrilor echipei care au efectuat percheziţia şi a procurorilor care au coordonat acţiunea, pentru infracţiunile prevăzute de art.211, art.246, art.250, art.261 şi art.266 alin.1 şi 3 din Codul penal.

VIII) Imobilul din Bucureşti, str. Bonea Constantin nr. 26, sector 5.

Percheziţia a fost efectuată la data de 18.03.2004, de către echipa condusă de Vlad Mihai, inspector principal în cadrul I.G.P.R.- Direcţia cercetări penale (delegat pentru a ceastă activitate la data de 17.03.2004).

În legătură cu modul de efectuare a acestei activităţi, la data de 19.05.2004 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o singură sesizare (lucrare nr.10084/1533/2004), conexată cu celelalte sub numărul de mai sus.

Pe această cale, persoana vătămată O.M. a învederat aspecte similare (pătrunderea în forţă în imobil, ridicarea de bunuri cu caracter persoanl, interzicerea contactării altor persoane din exterior, etc.).

A solicitat efectuarea de cercetări atât împotriva membrilor echipei care a efectuat percheziţia, cât şi împotriva procurorilor care au coordonat acţiunea, pentru înfracţiunile prevăzute de art.193, art.246, art.247, art.250, art.266 alin.1 şi art.2671 din Codul penal.

IX) Imobilul din Bucureşti, Calea Plevnei nr. 50, sector 5.

Percheziţia a fost efectuată la data de 18.03.2004, de către echipa condusă de Dumitraş Ilie, comisar în cadrul I.G.P.R. – Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (delegaţie din data de 17.03.2004).

În legătură cu modul de efectuare a acestei activităţi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au înregistrat 2 sesizări (lucrările nr.1193/C/1361/2004 şi nr.10106/155/2004), ambele formulate de aceeaşi persoană şi prin care s-au sesizat aceleaşi aspecte; lucrările au fost conexate cu celelalte sub numărul de mai sus.

Pe această cale, persoana vătămată S.R. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva membrilor echipei care a efectuat percheziţia, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.246, art.247 şi art.266 alin.1 din Codul penal.

Înapoi                                                             Continuare….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More