Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă măsuri coercitive pentru a se face faţă neîncrederii în vaccinuri


În editorialul numărului special al revistei Vaccine din 18 august 2015, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) deplânge „frica şi susceptibilitatea crescânde determinate de vaccinuri în întreaga lume, care antrenează o «ezitare» ce împinge anumite persoane să întârzie sau chiar să refuze o vaccinare sigură cu toate că este disponibilă”.

„Este vorba de o problemă complexă”, care nu se va putea rezolva printr-o soluție unică sau o „reţetă miracol” pentru a lupta contra acestui fenomen care atinge toate clasele sociale, toate grupurile religioase şi toate statele. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, aceste ezitări nu sunt apanajul ţărilor bogate, care s-au bucurat de ani buni de eradicare a anumitor boli împotriva cărora există un vaccin.

În încercarea de a găsi o soluție pentru acest fenomen, OMS preconizează dialogul cu comunităţile. „Aşa cum a demonstrat-o în mod tragic recenta criză Ebola, este esenţial să colaborăm cu comunităţile şi să insistăm ca indivizii să-şi modifice obiceiurile şi comportamentul, pentru a avea succes în sănătatea publică.”

OMS propune să fie integrați responsabilii religioşi şi alţi lideri influenţi pentru promovarea vaccinurilor în comunităţile de oameni. OMS doreşte, de asemenea, să utilizeze mass-media pentru promovarea mesajelor sanitare, dar şi să faciliteze accesul la vaccinuri în statele lumii. Strategia sa poate consta în cele din urmă în decretarea vaccinării ca fiind obligatorie şi amendarea celor care sunt anti-vaccinuri.

Pentru început, OMS va publica o notă de sinteză asupra atenuării durerii de înţepare, pentru a-i linişti pe cei care vedeau în aceasta un obstacol în a se vaccina.

Fără îndoială că printr-o asemenea strategie coercitivă, OMS va fi confruntată cu un val puternic de neascultare publică, chiar cu reacţii mai radicale faţă de această instituţie internaţională numită în unele cercuri și „vaporul beat al sănătăţii”.

Vor urma țările și Ministerele Sănătății sfaturile OMS? Vor face obligatorii mai multe vaccinuri? Oamenii vor accepta să se lase vaccinaţi? Consiliile constituţionale vor da caracter constituţional obligativităţii vaccinării, acţiune care nu va fi precedată de o informare clară, loială şi adecvată asupra efectelor secundare ale vaccinurilor?

În Franța, pe 1 august 2015, doamna ministru al Sănătății, Marisol Touraine, anunţa în jurnalul Le Parisien deschiderea unei mari dezbateri la începutul lunii septembrie pentru relansarea vaccinării.
„Este de o importanţă capitală să existe dialoguri şi răspunsuri la problemele cetăţenilor, într-o transparenţă completă. A nu ascunde nimic este cea mai bună manieră de a-i combate pe cei care se bazează pe temeri nefondate ştiinţific. Pentru aceasta, aş vrea să începem cu medicii. Dacă ei sunt într-un număr masiv favorabili vaccinării, fiind actorii esenţiali, ei înşişi vor avea nevoie de a fi informaţi, formaţi, acompaniaţi.”

După ce a declarat că vaccinarea este fundamentală, d-na Touraine a afirmat că ea nu va închide dezbaterea înainte de a o fi deschis.
„Pentru a ajunge la un sistem de vaccinare impecabil, trebuie în mod absolut să obținem adeziunea fiecăruia, şi pentru a convinge nu este suficient doar să prezentăm nişte obiective.”

Ministrul nu pune la îndoială necesitatea ca informațiile obţinute de la laboratoare prin Ordinul Medicilor să fie cunoscute de corpul medical, acestea fiind informații pe care medicii trebuie să le furnizeze pacieţilor, conform legii. Dar, după Michel le Duff, şeful Serviciului Farmacie al Spitalului Universitar din Rennes şi director al Centrului Regional de Informare asupra medicamentelor: „Există o obligaţie legală de a informa medicii asupra ansamblului datelor «oficiale» comunicate Agenţiei de securitate sanitară a medicamentelor înainte de comercializare. Dar se estimează că laboratoarele nu comunică decât 1% din datele lor”.

Pentru a redobândi încrederea cetăţenilor în materie de sănătate, transparenţa este necesară şi se traduce prin respectarea strictă a datoriei de a informa în prealabil asupra compoziţiei şi efectelor secundare minore şi majore ale vaccinurilor – precum în cazul medicamentelor – cu scopul de a permite pacientului să-şi exprime consimţământul sau refuzul în clar.

Această datorie îi vizează în mod egal şi pe cei care realizează prescripţia şi, în consecinţă, autorităţile sanitare, guvernul şi preşedintele republicii, ce vor fi într-un final eliberaţi de jugul opresiv al lobby-urilor farmaceutice.
Să le urăm: curaj!
 
 
Citiți și:
Stenogramele guvernamentale din Marea Britanie arată că vaccinarea este de fapt o afacere
Efectele dezastruoase ale vaccinării asupra creierului uman
Dezvăluiri șocante despre industria farmaceutică: în realitate, nu se știe cu certitudine dacă și cum funcționează un vaccin!

yogaesoteric
17 octombrie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More