Păcăleli de 1 aprilie intrate în istorie
De 1 aprilie, oamenii puși pe șotii se întrec să scornească cele mai originale păcăleli pentru a se amuza. Uneori, în acest joc intră nu doar oameni obișnuiți, ci și mari companii și instituții de prestigiu, precum BBC sau NASA. Așa s-au născut cele mai celebre păcăleli de 1 aprilie, cărora le-au căzut victime mii de oameni.
Așadar, să ne amuzăm de unele dintre cele mai mari inepții pe care credulii din întreaga lume le-au „înghițit” pe nerăsuflate.
Recolta elvețiană de spaghete
Pe 1 aprilie 1957, emisiunea de știri Panorama de la BBC a anunțat că, datorită unei ierni foarte blânde și a eliminării „insectei de spaghete”, fermierii elvețieni se bucurau de o recoltă excelentă de spaghete.
Emisiunea a însoțit acest anunț cu imagini cu țărani elvețieni care culeg fire de spaghete din copaci. Povestea era cu atât mai credibilă cu cât era narată de distinsul realizator Richard Dimbleby.
Un număr mare de telespectatori au fost păcăliți. Mulți au sunat la BBC, dorind să afle cum ar putea să-și cultive propriul copac de spaghete.
BBC a răspuns diplomatic: „puneți o crenguță de spaghete într-o cutie de sos de roșii și sperați la ce e mai bun”.
Chiar și directorul general al BBC a recunoscut mai târziu că, după ce a văzut emisiunea, a verificat într-o enciclopedie pentru a afla dacă așa creșteau de fapt spaghetele (dar enciclopedia nu avea informații despre acest subiect).
Emisiunea rămâne, de departe, cea mai populară și cea mai aclamată farsă de Ziua Păcălelilor de 1 aprilie din toate timpurile.
Vulcanul din Alaska
Pe 1 aprilie 1974, locuitorii orășelului Sitka, din Alaska, au avut un șoc imens când s-au trezit. Privind pe fereastră, puteau vedea un nor uriaș de fum ieșind dintr-un vulcan pe care-l știau adormit.
Mount Edgecumbe, inactiv de peste 400 de ani, părea gata să erupă. Speriați, locuitorii au alertat autoritățile locale. În curând, a fost trimis un elicopter pentru a investiga situația.
Când pilotul Pazei de Coastă s-a apropiat de munte, a aruncat o privire în crater, bănuind că lava trebuia să fie sursa fumului. În schimb, a observat cu stupoare că cineva stivuise o grămadă uriașă de cauciucuri vechi.
Cauciucurile ardeau mocnit. De asemenea, pe zăpada de lângă cauciucuri era scris cu litere de 15 metri: „Păcăleală de 1 aprilie”.
Păcăleala a fost pusă la cale de un bărbat de 50 de ani, pe nume Oliver Bickar, zis „Porky”. Înainte de a înscena „erupția”, acesta a anunțat poliția și autoritatea aeronautică, dar a uitat să anunțe Paza de Coastă.
Această instituție a reacționat prompt la sesizările oamenilor panicați. Totuși, păcăleala a reușit și a fost relatată de diferite ziare din jurul lumii.
Alinierea planetară care reduce gravitația
Una dintre cele mai celebre păcăleli de 1 aprilie a fost făcută în 1976 de postul de radio BBC 2. Radioul a anunțat populația că gravitația Pământului avea să scadă, pentru o scurtă perioadă, chiar pe 1 aprilie.
Păcăleala a fost pusă la cale împreună cu astronomul englez Patrick Moore. Acesta a afirmat că, la ora 9:47, Jupiter și Pluto aveau să intre în conjuncție.
Moore a susținut că, din cauza evenimentului astronomic, oamenii vor resimți pentru scurt timp reducerea gravitației Terrei. Moore a reușit să-și convingă ascultătorii că, dacă aveau să sară în sus în acel moment, puteau simți o senzație de plutire.
Păcăleala s-a dovedit a fi un mare succes. Imediat după 9:47, BBC a primit sute de telefoane de la oameni care susțineau că simțiseră efectul prezis de Moore.
O femeie care a sunat a spus că ea și 11 dintre prietenii ei au fost „ridicați de pe scaune și au plutit ușor prin cameră”.
Miliardarul, OZN-ul și extratereștrii
Miliardarul Richard Branson, fondatorul Virgin Group, este autorul uneia dintre cele mai amuzante păcăleli de 1 aprilie din istorie. În 1989, Branson a comandat un balon cu aer cald, de forma unui OZN, pe care l-a dotat cu un stroboscop.
Luminile au fost programate să clipească la fiecare zece secunde. În zorii zilei de 1 aprilie, Branson a lansat balonul care, văzut de la sol, arăta ca o navă spațială.
Când soarele a început să răsară, OZN-ul a fost văzut deasupra autostrăzii M25 din Londra. Oamenii care făceau naveta au rămas înmărmuriți, mașinile s-au oprit, forțele de poliție s-au mobilizat, iar armata a intrat în alertă.
Dar farsa lui Branson nu s-a limitat la asta. Opera a fost desăvârșită după ce balonul a aterizat în Surrey Field.
Sub privirile buimace ale oamenilor, ușa OZN-ului s-a deschis, iar pe platformă a apărut un pitic în costum de E.T. Surrey Field era deja înconjurat de forțe ale poliției.
Când Branson a explicat că totul fusese o păcăleală, polițiștii nu au fost deloc amuzați. Inițial, au amenințat că îl vor aresta. În cele din urmă, autoritățile au decis să nu ia măsuri împotriva lui.
NASA și Luna făcută din brânză
O altă instituție cu autoritate care s-a ținut de farse a fost agenția spațială americană. Pe 1 aprilie 2002, site-ul NASA a postat o imagine a Lunii însoțită de o declarație șocantă.
NASA susținea că cele mai recente studii au demonstrat că satelitul Pământului este făcut din brânză. NASA a declarat că imaginea fusese captată în 1965 de sonda Ranger 9, cu câteva minute înainte de impact.
Faptul că Luna era făcută din brânză fusese confirmat și de fotografiile făcute de Telescopul Hubble. Tot în glumă, cei de la NASA au anunțat și presupusa dată de expirare a brânzei din care este făcută Luna.
Televizor color instantaneu
Pe 1 aprilie 1962, televiziunea suedeză SVT și-a adus expertul tehnic Kjell Stensson la știri pentru a informa publicul că, datorită unei noi tehnologii, telespectatorii își pot converti televizoarele alb negru în televizoare color.
La acea vreme, în Suedia exista un singur canal de televiziune, care emitea în alb-negru, așa că aceasta a fost o veste importantă. Stensson a explicat că tot ce era necesar să facă telespectatorii era să tragă un dres peste ecranul televizorului. El a descris în termeni științifici cum are loc refracţia luminii în fibrele de nailon, exact ca-n tubul catodic al televizoarelor color. A urmat un val de reclamații furioase din partea telespectatorilor dezamăgiți că metoda n-a funcţionat.
San Serriffe
Pe 1 aprilie 1977, The Guardian a publicat un supliment special de șapte pagini dedicat lui San Serriffe, o mică republică despre care se spune că ar fi formată din mai multe insule în formă de semicerc situate în Oceanul Indian. O serie de articole descriau cu detalii geografia și cultura acestei națiuni obscure. Cele două insule principale ale sale au fost denumite Upper Caisse și Lower Caisse.
Capitala sa era Bodoni, iar liderul său era generalul Pica. Telefoanele de la The Guardian au sunat toată ziua, deoarece cititorii au căutat mai multe informații despre acest loc idilic de vacanță. Doar câțiva au observat că totul despre insulă era numit după terminologia tipografiei.
Succesul acestei păcăleli este considerat pe scară largă ca fiind cel care a declanșat entuziasmul pentru „Ziua Păcălelilor” care a cuprins tabloidele britanice în deceniile următoare.
Sidd Finch
Numărul din aprilie 1985 al revistei Sports Illustrated a dezvăluit că echipa New York Mets a recrutat un aruncător începător pe nume Sidd Finch, care putea arunca o minge de baseball cu 168 mph – cu 65 mph mai repede decât recordul anterior. În mod surprinzător, Sidd Finch nu mai jucase niciodată baseball, dar stăpânise „arta aruncării” într-o mănăstire tibetană.
Fanii Mets au fost uluiți ce noroc au avut și, acceptând fără rezerve particularitățile trecutului lui Sidd Finch, au inundat Sports Illustrated cu cereri pentru mai multe informații.
Dar, în realitate, acest jucător uimitor a existat doar în imaginația autorului George Plimpton, care lăsase un indiciu în subtitlul articolului: „Este un aruncător, jumătate yoghin și jumătate solitar. Impresionant de eliberat de stilul nostru de viață opulent, Sidd se decide în privința yoga – și a viitorului său în baseball”. Prima literă a fiecăruia dintre aceste cuvinte în limba engleză, luate împreună, formează „April Fool’s Day” (Ziua păcălelilor).
Coadă mare la hamburgerul pentru stângaci
În 1998, lanțul american de fast-food Burger King a publicat reclame în toate marile ziare pentru a anunța că a pus în vânzare hamburgerul pentru stângaci, în care toate ingredientele și condimentele sunt rotite cu 180°, astfel încât să se poată bucura de ele în mod corect și stângacii. S-au format cozi mari. Clienții voiau să se asigure că primesc hamburgerul corect și că nu se încurcă comanda lor – hamburgeri pentru stângaci livrat dreptacilor.
Înrolarea pisicilor în trupele speciale
În 2013, armata americană a anunțat că începe să înroleze și pisici, nu doar câini, în rândul trupelor speciale. Anunțul publicat în Jurnalul Oficial al armatei preciza că se caută pisici sănătoase, agile şi capabile să sară cel puțin doi metri și jumătate înălțime, care vor fi folosite și antrenate să zgârie, muşte şi să scuipe inamicii.
Citiți și:
Cum (și de ce) să ne cultivăm simţul umorului
Râsete, nu zgomot. Beneficiile umorului bun
yogaesoteric
1 aprilie 2023