Pădurea de piatră din Madagascar, un loc ce este unic în lume

 

Rezervația Naturală Tsingy de Bemaraha este situată în apropierea coastei de vest a Madagascarului. Parcul se întinde pe o suprafață de peste 600 de kilometri pătrați și a intrat în patrimoniul mondial UNESCO în 1990 datorită reliefului său unic, uimitor, a pădurilor de mangrove păstrate și a populațiilor de păsări sălbatice și lemurieni.
 

 
Cuvântul tsingy s-ar traduce în română ca „locul unde nu poți merge desculț”, făcând trimitere la vârfurile extrem de ascuțite din calcar care pot ajunge și la 50 de metri înălțime. Calcarul erodat în acest fel se poate vedea și în alte locuri din lume, însă nicăieri nu este la fel de înalt, subțire și extins ca aici. Această pădure de calcar „s-a înălțat” de pe fundul mării, pe parcursul a peste 200 de milioane de ani.

Locul adăpostește 130 dintre cele 186 de specii de păsări terestre din Madagascar. Nu mai puțin de 45 de specii de amfibieni care trăiesc în acest parc nu se găsesc în niciun alt loc de pe Pământ, precum și o mare parte din cele 54 specii de reptile întâlnite în această „lume”. Și tot aici există circa 100 km de peșteri și canioane de o frumusețe rară, foarte puțin explorate de om.

Madagascarul este cea de-a patra insulă ca mărime din lume. Clima este una tropicală și există doar două anotimpuri: unul cald și ploios din noiembrie până în aprilie, și unul mai răcoros și uscat din mai până în octombrie. Vântul din sud-est este dominant, iar ocazional se formează cicloni.
 


Citiți și:

Fascinaţie şi mister. Top 10 cele mai bizare minuni ale lumii

Dansul uriaşilor

Complexul megalitic de la Stonehenge
 

yogaesoteric
17 septembrie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More