Pâinea Titan este otrăvită

Pe pachetele de pâine Titan scrie deja că pâinea este fabricată conform Codex Alimentarius. De asemenea şi pe pachetele de făină Titan, sau pe pachetele de mălai Titan. Se pare că experimentul Codex Alimentarius începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat să înceapă implementarea Codex-ului, alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei).

După cum s-a mai spus în alte articole care abundă în presă, Codex Alimentarius este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din produse chimice, produse modificate genetic etc. Aceasta este practic o măsură de exterminare, care va reduce populaţia globului la circa două miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de controlat de forţele oculte.

Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de iniţium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de Codex Alimentarius. Numele substanţei active din produsului INITIUM este ametoctradin. Acesta este un fungicid din clasa Pyrimidylamine. Produsul este toxic pentru organismul uman, este carcinogen, reproductiv şi dezvoltă toxicitate, neurotoxicitate, şi toxicitate acută. Faptul că nu s-au făcut publice date concrete cu privire la efectele acestei substanţe asupra organismului uman, aşa cum ar fi fost normal să existe în orice raport de cercetare şi evaluare, este foarte îngrijorător. Dar în felul acesta nimeni nu poate fi făcut responsabil de efectele grave care ar putea să apară mai târziu la oameni în urma consumării alimentelor care au fost injectate cu INITIUM.

Este foarte dubios faptul că raportul de evaluare pe care se bazează concluziile Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), NU fusese analizat în mod independent şi de alţi cercetători – aşa cum o cer normele – la momentul la care aceştia au tras concluziile şi au dat recomandarea. Acest lucru este menţionat chiar în raportul respectiv:
„Deoarece raportul de evaluare nu a fost încă analizat şi de alţi cercetători, concluziile la care s-a ajuns în urma rezultatelor obţinute trebuie să fie considerate provizorii şi vor putea fi reconsiderate o dată cu finalizarea rapoartelor suplimentare, conform Directivei 91/414/EEC”.
Deci, din datele oficiale existente la ora actuală nu reiese decât că există această substanţă şi că ea va fi testată în România. În rest, trebuie să-i credem pe cuvânt pe cei de la EFSA că substanţa este inofensivă pentru organismul uman. Dar nu există dovezi clare pentru aceasta.

Modalitatea extrem de facilă şi totodată criminală prin care s-au făcut aceste recomandări, pentru introducerea acestei substanţe în circuitul alimentar fără existenţa unor studii şi evaluări riguroase prealabile, este la fel de „ştiinţifică” precum vaccinarea oamenilor cu un vaccin netestat. Un vaccin îl mai poţi refuza… încă. Dar cum te fereşti de astfel de experimente criminale, în condiţiile în care legea cu privire la utilizarea acestei substanţe nu impune avertizarea consumatorilor.

Produsele vor fi furnizate de compania germană BASF şi vor fi folosite pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi, ceapă şi viţă de vie. Pentru publicul larg se spune că „beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta”. Compania susţine că „produsul fungicid va ajuta viticultorii să treacă mai repede la o producţie de înaltă calitate”. Dacă înalta calitate înseamnă otrăvirea populaţiei, atunci afirmaţia este adevărată… După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania, Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie.

Neoficial, conform cercetătorilor care combat Codex Alimentarius, folosirea produselor cu INITIUM sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţa respectivă intrând rapid în combinaţii chimice şi devenind reziduală în organism. De pildă, 1 mg de INITIUM intrat în organism se elimină în aproape un an. Dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum iniţium ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne.

Purtătorul de cuvânt al companiei a afirmat că în afară de produsul INITIUM pentru struguri, care va fi disponibil în România începând din 2010, sub numele de Enervin, s-a acordat de asemenea autorizaţie pentru Zampro, un produs INITIUM pe bază de fungicid pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă. Adică exact legumele de bază în alimentaţie… Compania pretinde că „ambele produse au fost testate pe larg în teren şi au demonstrat selectivitate ridicată şi eficacitate împotriva unor dăunători”. Sperăm că nu se referă la ceva „dăunători umani” despre care Noua Ordine Mondială consideră că suprapopulează planeta!

Roland Ringel, şeful  Proiectului de Dezvoltare al Global INITIUM, a declarat cu un cinism incredibil: „Din cauza profilului foarte favorabil de mediu al INITIUM, produsele au fost autorizate într-un timp record de patru ani şi de fapt, produsele INITIUM au nu numai un grad ridicat de compatibilitate cu mediul, dar ele sunt, de asemenea, foarte uşor de utilizat – se dizolvă rapid şi în apă, economisindu-se astfel timp”.

Michael Hess, şef al Crop Protection pentru Europa Centrală, a declarat şi el, cu un cinism specific tuturor managerilor de la marile companii transnaţionale de produse chimice: „fermierii români doresc să concureze cu succes pe piaţa europeană. Din acest motiv, există un mare interes în domeniul tehnologiilor inovatoare. Produsele noastre foarte eficiente şi ecologice de protecţie a culturilor vor permite viticultorilor şi fermierilor să producă randamente ridicate şi culturi sănătoase cu niveluri de reziduuri minime, în conformitate cu reglementările UE”.

Produsele INITIUM vor completa portofoliul alături de alti compuşi, cum ar fi recent lansatul Cabrio Top, un multi-fungicid anti-îmbolnăvire pentru struguri. După Enervin, se afirmă propagandistic despre Cabrio Top că este de aşteptat să devină „o forţă propulsoare în materie de protecţie a plantelor pentru viţa de vie în România”. Despre ce „propulsie” şi „protecţie” poate fi vorba, dacă strugurii vor fi pur şi simplu otrăviţi precum mărul din povestea Alba ca Zăpada, nu ştim. Să fim, oare, propulsaţi mai rapid spre lumea de dincolo? Produsele INITIUM au fost  înregistrate şi în Marea Britanie în iulie 2010. Alte ţări europene vor urma.

Citiţi şi:

CODEX ALIMENTARIUS: o tentativă mascată de genocid şi totodată o adevărată batjocoră la adresa terapiilor naturiste

Măsurile criminale prevăzute de Codex Alimentarius au intrat deja în vigoare în România

INITIUM – substanţă extrem de toxică testată în premieră mondială, pe români! 

yogaesoteric
4 martie 20111


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More