Paradoxurile, care fac să coexiste idei ce sunt în mod comun considerate ca fiind contradictorii, ne revelează o cunoaştere supraraţională, intuitivă şi imediată (III)

– Termen de glosar: Paradox –

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiți partea precedentă a articolului

• Paradoxul grafic: apare în unele desene ce prezintă (la prima vedere) o aparenţă coerentă, dar care totuşi transgresează consistenţa bine-cunoscută a spațiului şi a reprezentării obiective. La ora actuală se ştie că „figurile imposibile” ale genialului artist Escher (1898-1972) sunt cele mai celebre paradoxuri grafice. Pentru cei inițiați, astfel de paradoxuri grafice, care sunt în prealabil fixate atent şi neîncetat cu privirea de către yoghini, astfel ca asupra unor astfel de desene (ce reprezintă de fapt nişte paradoxuri grafice) să se realizeze o anumită perioadă de timp tratakam, facilitează şi apoi declanșează în mod gradat translaţia prin proiecție astrală în unele tărâmuri tainice paralele ce există în Universul Astral. Pentru a reuşi aceasta, este însă necesar să alegem în prealabil un astfel de desen (armonios, benefic ce va fi realizat în alb-negru), pe care va fi necesar apoi să-l mărim şi să-l aducem în final la dimensiunile unei yantra-e obişnuite. Atunci când vom începe să realizăm un astfel de exercițiu (cu ajutorul unui astfel de desen ce reprezintă un anumit paradox grafic care ne încântă şi totodată ne atrage) va fi necesar să ne focalizăm în mod ferm, atent şi constant asupra lui privirea (fără să clipim) pentru a realiza în felul acesta o proiecție astrală ce va fi apoi urmată de o translație în anumite tărâmuri paralele (ce au o anumită frecvență subtilă, globală de vibrație) care există în Universul Astral. O astfel de experienţă extraordinară este mult mai uşor de realizat şi totodată este cu uşurinţă perceptibilă (într-un mod inefabil) atunci când deja ne aflăm scufundaţi (în prealabil) într-o stare benefică de transă. Atunci când ne aflăm scufundaţi într-o stare benefică de transă, o astfel de fixare fermă, atentă şi sistematică prin intermediul privirii a unui astfel de desen ce redă un paradox grafic generează la scurt timp după aceea efectele care au fost descrise mai sus. Un gram de practică în această direcţie valorează cât tone de teorie. Pentru a face să devină mult mai clare şi mai intense aceste fenomene paranormale, utilizarea cu aproximativ două ore înainte a anumitor plante psihodinamice (sub formă de pulbere, sub formă de macerat sau sub formă de tinctură) va accelera şi totodată va accentua declanşarea acestor efecte.

• Paradoxurile socratice: ansamblul de rostiri paradoxale ce au fost enunțate de filosoful şi înţeleptul Socrate în dialogurile sale cu Platon: „Este mai avantajos pentru tine ca fiinţă umană să suporți nedreptatea decât să o făptuieşti.”, „Cea mai înaltă cunoaştere la care o fiinţă umană poate să ajungă este aceea de a fi conştientă că nu ştie mai nimic.”, „Tiranul, ca fiinţă umană, este ființa umană cea mai puţin liberă dintre toţi oamenii.”

• Paradoxul reflexivității: acest paradox constă în afirmația că un ansamblu nesfârşit (cum este acela al numerelor întregi) poate să fie pus în relație biunivocă cu una dintre părțile sale proprii (cum ar fi, spre exemplu, ansamblul numerelor pare).

• Paradoxul cel antic al mincinosului: acesta este privit în unanimitate ca fiind un raționament circular. Paradoxul mincinosului a fost descoperit la origini de Eubulide din Milet. Dacă o fiinţă umană spune „eu mint” este imposibil să ştim (prin intermediul mijloacelor obişnuite de comunicare) ceea ce spune acea ființă umană, căci dacă ea minte, aşa cum afirmă, atunci ea spune adevărul când declară „eu mint”. În cazul în care ea spune adevărul, atunci, de fapt, minte spunând „eu mint”. Ceea ce respectiva fiinţă umană spune este adevărat în măsura în care ceea ce ea declară este fals și ceea ce ea spune este fals în măsura în care ceea ce ea afirmă este adevărat. Celebrul filosof Aristotel a dedus prin intermediul paradoxului mincinosului că (în mod paradoxal) o aceeaşi afirmație poate să fie în acelaşi timp adevărată şi falsă. La origini, paradoxul mincinosului a fost enunțat pentru a pune în discuție şi totodată pentru a pune în încurcătură celebra (la vremea ei) definiție aristotelică a adevărului. Acest argument și-a recăpătat ulterior importanța odată cu teoria ansamblelor, de îndată ce a fost enunțat un alt paradox, ce este cunoscut sub numele de paradoxul ansamblului tuturor ansamblelor care (în mod paradoxal) nu se conține pe sine însuşi. Acest paradox (paradoxul ansamblului tuturor ansamblelor) este, în realitate, o aplicație particulară a paradoxului ce s-a născut din anumite enunțuri autoreferenţiale.

• Paradoxurile atotputerniciei: acestea sunt, în realitate, o serie de aporii. Aporiile apar ca rezultat al încercării de a rezolva metafizic o anumită problemă filosofică. (Aporia este un cuvânt ce provine de la termenul grecesc aporia care, în limba română, se traduce prin „dificultate”, „nesiguranţă”. Acest cuvânt desemnează, în special la filosofii greci, antici, o problemă filosofică ce este greu sau chiar imposibil de rezolvat. Aporia face să apară absenţa unei ieșiri, a unei soluții, a unui rezultat, în căutarea soluţiei la o întrebare, din cauza unei contradicții insolubile ce apare într-un raționament. În cazul filosofului Aristotel, aporia este o dificultate ce rezultă din egalitatea raţionamentelor contrarii ce se referă la o acţiune ce urmează să fie realizată.)

Aceste aporii apar atunci când este gândită la prima vedere noțiunea de Atotputernicie dumnezeiască. Iată unele dintre aceste aporii ce sunt considerate ca fiind clasice:

– Poate oare Dumnezeu să se contrazică vreodată?

– Poate El (Dumnezeu) oare să facă, prin nu contează ce mijloace (ce ne sunt deocamdată necunoscute) ca, într-o anumită situație, doi plus doi să nu genereze drept rezultat final patru?

– Poate oare Dumnezeu să facă astfel încât tot ce a fost să nu mai fie niciodată?

-Dat fiind faptul că în veşnicie Dumnezeu este omnipotent, oare poate El totuşi să înceteze să mai fie atotputernic?

– Poate oare Dumnezeu să creeze o altă ființă (sau, altfel spus, un alt Dumnezeu ce este perfect egal cu El) întru-totul identică aşa cum El este şi care totodată să poată să fie la fel de atotputernică exact aşa cum El este?

– Poate oare Dumnezeu Tatăl să creeze o fiinţă universală (sau, altfel spus, un alt Dumnezeu) care să fie de 10 sau de 100 de ori mai puternică decât El?

– Poate oare Dumnezeu Tatăl să creeze o piatră care să fie nemaipomenit de grea şi nemaipomenit de mare, astfel încât El însuşi să nu mai poată după aceea să o mai mişte vreodată?

Fie în cazul unor răspunsuri afirmative, fie în cazul unor răspunsuri negative, toate aceste întrebări par a fi în mod egal imposibile şi tocmai de aceea ele sunt în realitate profund paradoxale.

La întrebarea dacă Dumnezeu se poate contrazice fie chiar şi o singură dată, răspunsul ferm al marilor înţelepţi este un NU categoric. Dată fiind înţelepciunea perfectă a lui Dumnezeu Tatăl este evident pentru noi (cei care am atins sau care vom atinge înţelepciunea) că, dincolo de aparențe (care pot fi înşelătoare), Dumnezeu nu se poate contrazice niciodată. Iar acest niciodată este şi rămâne întotdeauna (în veşnicie) niciodată, indiferent de speculațiile sterile ce pot fi realizate pe această temă de cei ignoranți sau de semidocți.

La întrebarea paradoxală dacă Dumnezeu poate oare să facă astfel încât tot ceea ce a fost (până acum) să nu mai fie niciodată și nici să nu mai persiste absolut deloc în amintirea Sa ce pentru noi este profund misterioasă, dumnezeiască (această memorie a Sa fiind totodată perfectă şi veşnică în comparaţie cu memoria oricărei alte făpturi sau fiinţe), răspunsul celor înţelepţi este un NU categoric, pentru că, în realitate, atât tot ceea ce a fost, cât şi tot ceea ce este, continuă apoi să rămână pentru totdeauna şi în eternitate în memoria perfectă, cea tainică a lui Dumnezeu Tatăl.

La întrebarea dacă Dumnezeu poate să înceteze să mai fie omnipotent, răspunsul celor înţelepţi este un NU categoric. Fie chiar şi pentru o fracțiune de secundă Dumnezeu nu încetează vreodată să fie Atotputernic. Prin urmare, aşa ceva (faptul ca Dumnezeu să înceteze fie chiar şi pentru o fracţiune de secundă să mai fie Omnipotent) nu se poate petrece niciodată.

La întrebarea dacă Dumnezeu poate oare să creeze o altă ființă (sau, altfel spus, un alt Dumnezeu ce este perfect egal cu El) întrutotul identică, aşa cum numai El însuşi este, şi care totodată să poată să fie la fel (în mod identic) de atotputernică, exact aşa cum numai El este, răspunsul celor înţelepţi este un NU categoric. Niciodată Dumnezeu nici nu a creat şi nici nu va crea o altă fiinţă (un alt Dumnezeu ce este perfect egal cu El) care să fie într-un mod identic atotputernică aşa cum numai El este, deoarece dacă (eventual) am considera prin reducere la absurd că Dumnezeu ar putea face cândva aceasta, prin aceasta ar dispare totodată Unicitatea Fundamentală a lui Dumnezeu care, după cum se ştie, este şi rămâne în veşnicie unul dintre atributele Sale esenţiale.

La întrebarea dacă Dumnezeu poate oare să creeze o fiinţă (un alt Dumnezeu) care ar putea fi de zece ori mai puternică decât El, răspunsul celor înţelepţi este un NU categoric. Niciodată în eternitate Dumnezeu nu a creat şi nici nu va crea o altă ființă (un alt Dumnezeu) care să fie mult mai puternică decât El. Totodată, este necesar să reţinem că niciodată în veşnicie Dumnezeu nu a creat şi nu va crea o fiinţă (un alt Dumnezeu) care să fie perfect egală cu El. Unicitatea absolută a lui Dumnezeu este şi rămâne un Atribut Suprem, tocmai datorită faptului că nicio altă făptură nu a fost, nu este şi nu va fi nici egală şi nici mai puternică decât El. Unicitatea supremă a lui Dumnezeu Tatăl nu este, nu a fost şi nici nu va fi anulată vreodată. Marii înţelepţi ştiu foarte bine că aceasta este o imposibilitate.

Dincolo de aparențe, Atotputernicia lui Dumnezeu există în veşnicie şi se manifestă fără încetare, iar aceasta nu implică să ne imaginăm sau eventual să presupunem că Dumnezeu ar putea face (fie chiar şi pentru o fracţiune de secundă) tot ceea ce conştiinţele limitate şi superficiale (care nu sunt capabile să cuprindă sau, altfel spus, să îmbrăţişeze realitatea complexă, veşnică, infinită şi misterioasă a lui Dumnezeu) pot totuşi să scornească. În această direcție, este esenţial să reţinem că, de fapt, fiecare fiinţă umană este şi rămâne perfect liberă să scornească tot ceea ce imaginația ei dezlănţuită poate să plăsmuiască, dar aceasta nu implică să se şi realizeze vreodată (fie chiar şi pentru o fracţiune de secundă) nu contează care dintre astfel de fantasmagorii pe care fiinţele umane ignorante le născocesc.

Un exemplu de născocire aberantă şi totodată extrem de periculoasă (atât pentru el însuşi, cât şi pentru o mulțime de ființe umane) a fost afirmaţia în mod evident bizară a ciudatului filosof Nietzsche (1844-1900): „Dumnezeu este mort”. După cum se ştie, Nietzsche a plătit scump această afirmaţie, deoarece, într-un mod deloc întâmplător, el a murit apoi nebun. Un aspect plin de umor este că pe frontonul unei facultăți de filosofie figura dictonul „Dumnezeu este mort”, care era semnat „Nietzsche”, dar la puţin timp după ce Nietzsche a murit nebun, un student curajos şi pus pe glume s-a suit într-o noapte pe acoperişul clădirii respective şi apoi a scris dedesubtul acelui dicton: „Nietzsche este mort”, şi a semnat într-un mod semnificativ acel enunț „Dumnezeu”.

Atunci când sunt studiate din anumite puncte de vedere, paradoxurile ne ajută să intuim, într-o oarecare măsură, complexitatea Manifestării lui Dumnezeu Tatăl, precum şi multitudinea nebănuită a fațetelor ei. Intuirea clară şi profundă a aspectelor tainice, paradoxale ale realității ne este de un real folos şi ne ajută să avem o viziune mult mai amplă şi bogată asupra realității holografice a Manifestării în cadrul căreia fiecare parte este perfect integrată în Tot, iar Totul se oglindeşte în permanenţă în fiecare parte. Studiul atent şi lucid al anumitor paradoxuri, atunci când ne aflăm ferm fixaţi în stări supramentale de conştiinţă, contribuie din plin la trezirea şi dinamizarea învelişului supramental (vijananamaya kosha) şi totodată contribuie în mare măsură la descoperirea Adevărului Ultim Dumnezeiesc.

Citiți și:
Zece mari înţelepciuni ale lui Dumnezeu Tatăl
Paradoxul cel tainic şi fascinant al urgenţei şi al acceptării
DUMNEZEU TATĂL se revelează fiecărei fiinţe umane în funcţie de capacitatea acesteia de a primi şi simţi

 

yogaesoteric
7 noiembrie 2024