Pare de necrezut, dar este totuși adevărat. În România începe să fie promovată KITSCH YOGA versus YOGA MILENARĂ VERITABILĂ

 

Semnalăm promovarea recentă în România a unui jalnic curent care are scopul de a degrada şi devaloriza valorile specifice sistemului tradițional yoga, prin prezentarea simplistă a acestuia ca fiind un banal sport cu valenţe de relaxare.

Iniţiativa la care ne referim aparţine organizatorilor unui ciudat festival intitulat Dakini, care se va desfăşura anul acesta în perioada 29 iunie – 2 iulie pe plaja de la Tuzla, sub semnul valorilor aşa-zis progresiste gen „diversitate” şi „toleranţă”. Unele ziare precum Libertatea au anunţat deja că „iubitorii de yoga” sunt invitaţi să practice „sportul preferat” pentru a se relaxa în aer liber, dar nu oricum, ci acompaniaţi de reprezentaţiile a 100 de DJ români şi străini „din toate zonele muzicale” şi unde vor mai avea parte, printre altele, şi de… spectacole aviatice!

Este demn de remarcat că organizaţia Dakini beneficiază deja de un sprijin financiar consistent, iar reprezentanţii ei afirmă că urmăresc ca acest tip de evenimente „spirituale” desfăşurate pe litoralul românesc să strângă „cei mai mulţi yoghini din România”, dar şi să beneficieze de o largă participare internaţională pentru a lua apoi o amploare tot mai mare în anii care vor urma.


Asistăm aşadar uimiţi la o nouă şi evidentă încercare de demonetizare şi pervertire a sistemului tradiţional yoga prin asocierea insolentă a acestuia cu unele pseudo-valori cu totul superficiale, care în realitate ascund esenţa a ceea ce înseamnă cu adevărat yoga.

De altfel în Occident acest gen de falsă-yoga ce este doar o cale de GARAJ a început deja să fie foarte răspândit, ceea ce face ca din păcate un număr destul de mare de persoane să meargă la săli unde se practică diverse forme de gimnastică având titlul de yoga cum ar fi fitness, streching, spa, pilates, acrobatic-yoga, aerobic-yoga sau chiar… beer-yoga (o aşa-zisă yoga în care se beau căni mari cu bere în timpul practicii).

Este evident că, dincolo de aparențe, acest curent tinde să submineze într-un mod perfid şi să se substituie mişcărilor spirituale autentice. Pentru cei iniţiaţi toate acestea nu constituie decât o penibilă și vădită maimuţăreală a adevăratei discipline yoga, care este în realitate menită să conducă în mod gradat fiinţa umană către atingerea unor stări spirituale extatice ce fac cu putinţă apariţia unor experienţe inefabile de comuniune profundă cu Dumnezeu.


 
yogaesoteric

8 mai 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More