PARINGHASANA (postura porţii)


Poziţia de plecare: Cei doi iubiţi sunt aşezaţi alături, în genunchi, cu braţele pe lângă trup, astfel încât coapsele lor să se atingă.

Modul de execuţie: Intraţi în postură lent, întinzând lateral piciorul aflat în exterior,  astfel încât să formeze un unghi de 45 de grade cu solul. În poziţia finală, talpa este lipită de sol. Plasaţi mâna aflată în exterior pe piciorul întins. Inspiraţi şi ridicaţi braţul celălalt deasupra capului, cu palma orientată ca în figură. Expiraţi şi întindeţi braţul cât mai sus, aplecându-vă şi arcuind lateral trunchiul cât mai mult. Întoarceţi capul astfel încât să puteţi privi palma (orientată cu faţa în jos) aflată deasupra capului.
 

Indicaţii practice: Executaţi mişcarea de aplecare laterală a trunchiului pornind de la încheietura braţelor, astfel încât partea superioară a corpului să fie cât mai întinsă. Vârful piciorului care este întins este orientat în lungul piciorului. Postura se realizează pe ambele părţi. Mai întâi bărbatul va fi în partea dreaptă şi femeia în stânga lui. După execuţie şi conştientizare, inversaţi poziţiile şi executaţi postura pe partea cealaltă.
Postura se poate executa cu ochii deschişi sau, dacă vă puteţi menţine foarte bine echilibrul în postură, veţi închide ochii.
O variantă a acestei posturi implică să rămânem cu capul în prelungirea coloanei, fără a răsuci capul şi a privi palma deasupra capului.

Timp de execuţie: Minim 3 minute pe fiecare parte.

Conştientizare: Conştientizaţi urcarea energiilor telurice prin picioare şi activarea armonioasă a centrului de forţă situat sub ombilic (MANIPURA CHAKRA), precum şi coborârea energiilor cosmice prin braţul care este ridicat, care activează polar centrul de forţă situat în zona centrală a pieptului (ANAHATA CHAKRA). Atunci când este ridicat braţul stâng, energiile cosmice de tip lunar (YIN) activează aspectul receptiv al lui ANAHATA CHAKRA, iar atunci când este ridicat braţul drept, energiile cosmice de tip solar (YANG), captate prin braţul drept, energizează aspectul emisiv al lui ANAHATA CHAKRA.
Reveniţi în genunchi pentru conştientizarea efectelor posturii. Sesizaţi energizarea armonioasă a piciorului care a fost întins şi a trunchiului, precum şi activarea lui MANIPURA CHAKRA şi ANAHATA CHAKRA (polar). Relaxaţi-vă şi detensionaţi-vă înainte de a executa postura şi pe cealaltă parte.
În final, conştientizaţi efectele globale, în sinteză, ale celor două execuţii, atât la nivel fizic cât şi în plan energetic.
 

Efecte: PARINGHASANA întinde şi întăreşte muşchii coapselor, precum şi cei aflaţi în părţile laterale superioare ale corpului, organele abdominale, muşchii pieptului şi ai braţelor; întinde şi masează muşchii coloanei vertebrale şi fortifică rinichii; întăreşte nervii spinali. Postura facilitează armonizarea reciprocă a energiilor celor doi iubiţi în plan volitiv şi afectiv, oferă o mai bună percepţie reciprocă inclusiv la nivelul trupului.

 

Citiţi şi:

Exerciţii tantrice pentru cuplurile de yoghini care se iubesc şi vor să aprofundeze practicile Tantra Yoga 
Asana sau postura corporală în Yoga
 

yogaesoteric

03 martie 2010

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More