Părintele Elpidie: Nu vă fie frică, este furtună mare, dar cârma corabiei, a vieții noastre, a planetei, o ține Dumnezeu, Tatăl nostru
Într-un interviu acordat reporterului Stefanos Damianidis, Părintele Elpidie spune că acum mai mult decât orice avem nevoie de luminare de la Dumnezeu. Este clar că „s-a pierdut echilibrul rațiunii”. Diferența dintre un om și un animal este rațiunea, dacă se pierde această rațiune umană, atunci modul în care ne vom purta nu va fi uman…
Este adevărat că trăim într-o perioadă în care predomină frica, supărarea și confuzia. Părintele povestește că l-a sunat o tânără care i-a spus că îi este frică pentru că nu o primesc la facultate dacă nu se vaccinează, la fel și părinții ei sunt șantajați și ca să nu își piardă locurile de muncă sunt obligați să se vaccineze. La un moment dat îl întreabă plângând de ce nu intervine Dumnezeu?!
„Plângeam și eu cu ea și ce puteam să îi spun?!
Dar aș vrea să vă spun tuturor celor care mă ascultați astăzi, o mică povestioară: Odată pe un vas era un băiețel și căpitanul vasului era tatăl lui. La un moment dat, a început o furtună mare, unii au început să țipe, alții erau plini de frică, alții să se roage cu lacrimi ca să îi salveze. Unii au observat că băiețelul era în pace și se ruga. Cineva l-a întrebat cum de este așa de calm, nu îi este frică?! Atunci băiatul a răspuns: «cârma vasului o ține tatăl meu»…
Eu aș vrea tuturor creștinilor cărora le este frică să le spun: să nu vă fie frică, da, într-adevăr este o furtună mare, dar cârma vasului, a vieții noastre, a planetei noastre o ține Dumnezeu, Tatăl nostru. Aceasta aș vrea să le spun tuturor, să nu le fie frică, pentru că Dumnezeu Tatăl nostru ne iubește și cei care credem în El știm că este mereu lângă noi… dar toate acestea este necesar să se petreacă, copilul meu…
La un moment dat, o fată mă întreba: de ce Dumnezeu întârzie să intervină?! Și atunci am răspuns: modul cum gândește Dumnezeu, diferă de modul cum gândim noi. Noi vedem totul prin prisma vederii umane care are legătură cu interesul nostru personal și cu un trai bun. Dumnezeu gândește și acționează mereu cu scopul mântuirii sufletului nostru și în cadrul fericirii noastre veșnice în Împărăția Sa Cerească. Noi ne uităm cum să o ducem bine aici pe pământ. Știi cât suferă Dumnezeu când îi vede pe copiii săi cum se îngroapă în păcate și cât suferă când îi vede luând pre-pecetea?”
Părintele a vorbit mai apoi despre vaccinarea copiilor. „Această măsură va fi un ultimat pentru că înainte de ea au fost două mari îndepărtări (în total sunt trei mari îndepărtări). Prima îndepărtare a fost cea a politicienilor creștini, care chiar dacă au fost puși pe posturi în care era necesar să aducă iubire, dreptate pentru poporul care i-a ales, ei nu au făcut aceasta. Credeți că avem democrație acum?! A doua îndepărtare este a clerului Bisericii. Și a treia îndepărtare, care stă la baza vieții noastre, este familia și bucuria familiei care este copilul, când însuși părinții își vor da copiii spre vaccinare.”
Apoi vorbește despre oamenii de știință, de profesorii universitari puși de guvern să iasă mereu în media promovând vaccinarea și Părintele întreabă: oare nu vedeți reacțiile adverse, oare nu vedeți decesele? Numai când vedem modul de comportare a oamenilor de știință vânduți ne dăm seama că nu au o logică științifică și sunt criminali. Ierarhii îi vor constrânge pe preoți să se vaccineze, deja se petrece aceasta. Părintele spune că va începe prigoana preoților, a monahilor dedicați adevăratului Iisus Hristos. „Vor fi prigoniți, vor fi deportați, vor fi întemnițați…o să vedeți toate acestea. În timpul generației noastre se va petrece.
Aș vrea să vă spun ceea ce urmează, ca lumea să se pregătească… Ceea ce urmează are legătură cu război și cu dezastre naturale și lumea să se pregătească. Așa cum am mai spus mai demult, lumea să strângă alimente, pentru că în curând nu vom mai găsi ușor mâncare. În timpul unei exorcizări a unui tânăr, cel rău spune că el controlează netul, YouTube-ul si Gmail-ul. Cel rău, prin vocea acestui tânăr, spune: «ca niște câini turbați ați distrus natura și sunteți nerecunoscători pentru ceea ați primit. Ați distrus natura și acum mi s-a permis de către Dumnezeu să provoc multe nenorociri… vor fi cutremure și se vor deschide cratere cu foc. Cutremure în toată lumea.
O să vă speriați atât de tare că nu veți avea unde să vă băgați. Atunci o să strigați la Dumnezeu, dar de ce să vă audă, pentru că sunteți câini nerecunoscători…»
Ierarhii, clericii din ziua de astăzi, sunt într-o mai mare erezie decât Arie pentru că l-au făcut pe Hristos infectat.
„Când veți vedea că pruncii sunt duși către vaccinare și preoții puși fără voia lor să se vaccineze, atunci Dumnezeu va interveni. Pe de o parte vor fi catastrofele naturale și pe de alta războiul, care se va întinde în toată lumea. O să se lupte țări foarte puternice și cel care va învinge va fi atât de distrus de război, că până la urmă va conduce a treia putere.
Și pe această treaptă se va instaura pre-antihristul și îmi dă impresia că această a treia putere este China.
Cel care este acum la Vatican este pre-profetul mincinos, nu este profetul minciunos. În războiul Rusia-America va învinge Rusia. America se va autodistruge din cauza apostaziei și închinării Americii la cel rău. Vor fi așa mari catastrofe; de la cutremure în multe locuri țărmul se va scufunda. Va fi un tsunami așa de mare, cum până atunci lumea nu mai văzuse…”
Părintele Elpidie a vorbit și despre insula Rodos, care nu va fi afectată de război, ci de embargoul naval, și vor fi foamete și multe boli. Spune că într-o vedenie a văzut rafturile dintr-un supermarket goale. Lângă era o farmacie care era păzită de soldați. Nu existau nici medicamente… Reporterul l-a întrebat pe părinte dacă toate acestea sunt aproape, iar părintele spune că DA.
Pentarhia Întunericului va folosi, pe de o parte, pe profetul mincinos de la Vatican și, pe de altă parte, pe Erdogan, care va muta imigranții și care vor afecta toată lumea…
„În curând sângele celor nevaccinați va fi foarte scump. Vor fi răpiți oameni ca să li se ia sângele pentru operații. Acum sunt prigoniți nevaccinații și nu sunt primiți la muncă, dar va fi ceva atât de important încât se vor îmbolnăvi cei vaccinați și atunci vor căuta oameni nevaccinați, să angajeze.
«Sunt atâtea de spus, dar ceea ce vreau să subliniez este să nu vă fie frică, iubiții mei copii. Voi să aveți credință și să mă iubiți pe Mine, Tatăl vostru, pe Fiul meu Unul Născut și pe Sfântul Duh. Cei care îmi vor spune o vorbă dulce: «Iisus al meu, te iubesc!», «Dumnezeul meu te iubesc!», eu voi trimite îngeri să vă ocrotească, să vă apere de ceea ce începe și vor fi multe și mari… Să nu vă fie frică, o să vă am așa o grijă, că o să vă trimit îngeri cu formă umană ca să vă ajute. O să fie multe lucruri (minuni) și de aceea, Mă arăt acum, la multă lume în toată lumea…Cei care mă iubiți în curând nu veți putea să mergeți la biserică și de aceea vă zic să faceți (în) casele voastre mici bisericuțe.
Îngenunchiați cu toții: bărbați, femei și copii și spuneți: «Tatăl meu Ceresc, ție îți las inima mea! Ție îți las dragostea sufletului meu!» Această rugăciune îmi va fi foarte plăcută și vă voi binecuvânta. Să vă faceți cruce și rugăciune pentru că aceasta este puterea voastră, ca să îi orbiți pe toți aceștia care vor să vă facă rău.”
Părintele Elpidie ne avertizează că și pe cei care sunt nevaccinați îi vor urmări cu niște sisteme teribile… pe cei vaccinați îi vor urmări prin numărul pe care îl primesc prin vaccinări și pe ceilalți nevaccinați cu alte sisteme.
„Cei dintre voi care Mă veți iubi și vă veți ruga cu dragoste în inimă și în cugetul vostru, o să creez niște impulsuri, frecvențe luminoase care vor lumina atât de mult și va orbi sistemele lui satana. Și vor vedea ceva, dar nu vor putea localiza. Vor vedea doar o lumină, dar nu vor știi ce se petrece acolo.
După schisma bisericii catolice, va fi așa o mare strălucire, că ortodocșii, protestanții Îl vor iubi din nou pe Iisus ca primii creștini.”
Citiți și:
De ce să studiem semnele vremurilor?
Peter Deunov – Profeţii despre vremurile pe care le trăim
Scrisoarea Sfinţiei Sale Paisie Aghioritul de la Sfântul Munte Athos
yogaesoteric
28 martie 2022