Partea V – concluzii desprinse din constatările prezentate anterior
Fragment din Nota Inspecţiei Judiciare a CSM nr. 2613-1
1. România, ca şi Suedia, este semnatara Convenţiei europene de extrădare, încheiată la 13 decembrie 1957 şi a Protocoalelor sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978 (Ratificată prin Legea nr.80 din 9 mai 1997, modificată prin Legea nr.74 din 7.04.2005; Publicată în M.-Of. Nr.324 din 18.04.2005).
În conformitate cu prevederile art.26 din Convenţie, Suedia a formulat rezerve cu privire la unele dispoziţii determinate de convenţie. Una dintre aceste rezerve se referă la valabilitatea în Suedia a mandatelor de arestare emise de un tribunal al altui stat, excepţie făcând cazul în care acesta este, în mod evident, neîntemeiat.
Din considerentele hotărârii Curţii Supreme a Suediei rezultă, fără echivoc, că instanţa suedeză nu a analizat valabilitatea mandatelor de arestare emise de instanţele române pe numele lui Bivolaru Gregorian, tocmai pentru că referitor la primul mandat, a reţinut că „procuratura română nu a avut ocazia să răspundă declaraţiei ei ( subl. noastră Mădălina Dumitru) şi nici să prezinte dovezi concludente”. Referitor la cel de-al doilea mandat, instanţa suedeză reţine că „ faptele incriminate sunt descrise pe larg în ordinul de arestare, dar că în acelaşi timp, dovezile care să le susţină nu sunt prezentate”, motiv pentru care conchide instanţa suedeză că „din cele ce au rezultat la proces nu se poate trage concluzia că ordinul de arestare nu este bine întemeiat”. Prin urmare, concluzionează instanţa suedeză, sub aceste aspect „ nu există nici un impediment în conformitate cu paragraful 9 alin.3 din legea cu privire la extrădare, ca Gregorian Bivolaru să nu fie extrădat în privinţa infracţiunii de trafic de carne vie”.
Deci instanţa suedeză nu a reţinut în nici un fel că mandatele de arestare emise pe numele lui Gregorian Bivolaru nu sunt întemeiate pe motiv că nu ar fi susţinute de probe. Ceea ce a evidenţiat instanţa suedeză în motivarea hotărârii este faptul că procurorii români nu au avut ocazia să răspundă declaraţiei Mădălinei Dumitru şi nici să prezinte dovezi concludente în cererea de extrădare.
Însă, sub acest aspect nu se pot aduce acuze procurorilor români, câtă vreme nu au avut cunoştinţă că în cererea de extrădare instanţa suedeză a administrat probe şi nu le-a fost adresată nici o solicitare în acest sens. De altfel, urmând regulile Convenţiei europene de extrădare, o astfel de solicitare din partea instanţei suedeze nu s-ar fi adresat direct procurorului, ci Ministerului Justiţiei, în calitate de autoritate competentă a statului solicitant, care, la rândul său, trebuia să ceară organelor judiciare să-i pună la dispoziţie actele solicitate de instanţa suedeză.
Deci hotărârea instanţei suedeze se referă la lipsa probelor în susţinerea cererii de extrădare şi nu la lipsa probelor în emiterea mandatelor de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru. Dacă ar fi constatat acest fapt, având în vedere rezerva Suediei la Convenţia de extrădare, respingerea cererii de extrădare a lui Gregorian Bivolaru ar fi avut ca temei nevalabilitatea mandatelor de arestare. Însă, aşa cum rezultă din motivarea hotărârii instanţei suedeze, respingerea cererii de extrădare s-a făcut în conformitate cu prevederile art.3 din Convenţia europeană de extrădare, care se referă la refuzul extrădării pe motive politice.
Acest aspect este evidenţiat, de altfel, şi în sesizarea adresată de Ministrul Justiţiei Consiliului Superior al Magistraturii la 6 decembrie 2005, prin care solicită verificarea respectării drepturilor şi garanţiilor procedurale în cauzele în care Bivolaru Gregorian are calitate de parte chiar dacă ulterior, în adresa din 9 ianuarie 2006, acuzând inspectorii ca urmare a demersului acestora de extindere a verificărilor şi cu privire la cererea de extrădare, revine şi arată că de fapt, instanţa suedeză a apreciat că mandatele de arestare sunt neîntemeiate.
Or, în aceste condiţii, exprimăm clar poziţia că susţinerile reprezentanţilor puterii executive referitoare la lipsa de probe în dosarele aflate în curs de instrumentare la organele judiciare din România, motivând că în acest sens a decis instanţa suedeză, la presupuneri cu privire la interpretarea textelor din Codul penal, sugerând ideea că în dosarul în care Bivolaru Gregorian este trimis în judecată pentru raport sexual cu trei minore şi pentru trecerea frauduloasă a frontierei şi pentru alte infracţiuni nu se mai poate face nimic, reprezintă o gravă imixtiune în activitatea judecătorilor şi procurorilor din partea puterii executive. Soluţia ce se va pronunţa în acest dosar, ca de altfel în orice dosar, aparţine în exclusivitate judecătorului, care nu trebuie să ţină cont în nici un caz de indicaţiile date de reprezentanţii celorlalte puteri ale statului. Împotriva acestei hotărâri, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei, inculpatul Bivolaru Gregorian are la dispoziţie căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală, cât şi calea calea sesizării la Curtea Europeană, în condiţiile prevăzute de art. 35 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa cum a fost amendată prin Protocoalele ulterioare. Mai mult decât atât, cazul în care se constată că arestarea unei persoane s-a făcut pe nedrept, persoana vătămată are la dispoziţie, în conformitate cu prevederile art.504 – 507 din Codul de procedură penală cu referire la art. 97 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, acţiunea îndrepată împotriva statului pentru repararea prejudiciului moral şi material suferit, care, la rândul său, are la îndemână acţiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului ce a acţionat cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.
Înapoi… Continuare…
yogaesoteric