Partea VII – Chestiuni de moralitate
Fragment din Nota Inspecţiei Judiciare a CSM nr. 2613-1
3. În încheiere trebuie să mai subliniem un aspect cu incidenţă asupra problematicii cazului în ansamblu în context social şi anume interpretarea chestiunilor de moralitate în manifestarea libertăţilor de exprimare, asociere şi religie la nivel european. În ceea ce priveşte moralitatea, domeniul de apreciere al statelor în necesitatea restricţionării libertăţilor menţionate pe motivul apărării moralităţi, este extrem de larg (European Convention an Human Rights, Clare Ovey şi Robin White, ediţia a treia, Oxford, 2002, pag 211). Aceasta se datorează faptului că până în prezent, statele europene nu au găsit tradiţii şi valori comune care să permită abordarea unitară pe chestiuni de moralitate în societate (ex: transexualismul, homosexualitatea, cultura sexuală în şcoli etc.). Diferenţele culturale între statele Europei nu au permis Curţii tranşarea acestei problematici la nivel de principiu comun acceptabil, în astfel de cazuri instanţa de la Luxemburg evitând a formula norme de conduită morală, cât mai degrabă analizând dacă au existat motive relevante şi suficiente, precum şi garanţii procedurale în luarea unor măsuri care să restrângă libertăţile individuale, în speţă libertatea de religie a lui Gregorian Bivolaru şi MISA. Aceasta derivă din scopul declarat al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, acela de creare a unui spaţiu comun al protejării drepturilor omului în Europa, imposibil de realizat dacă valorile statelor nu sunt similare.
Cu referire la mişcarea MISA, apreciem că societatea din România nu şi-a conturat încă o perspectivă bine definită şi argumentată asupra aceptării sau nu a unui astfel de curent. Pe de altă parte, mişcarea MISA, ca orice minoritate, de orice natură, are dreptul la identitate dacă scopul şi activităţile acesteia sunt în acord cu legea, convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte. Problema este pe departe a fi lămurită, iar în acest sens dezbaterea democratică a tuturor implicaţiilor este absolut necesară, de asemenea, în limitele legii. Din această perspectivă, hotărârea instanţei şi orice acţiune oficială a statului trebuie să fie bine cântărită, deoarece va înclina balanţa într-o parte sau alta. Argumentele, procedura pe care autorităţile le vor utiliza trebuie de aceea să fie democratice, transparente şi bine conturate, pentru a elimina suspiciunile de părtinire şi în definitiv pentru respectarea drepturilor democratice ale oricărui individ.
Faptul că Suedia a apreciat, în raport de propriile valori ale moralităţii specifice naţiunii suedeze, nu obligă statul roman în preluarea aceloraşi valori, dar nici nu pune sub semnul întrebării dacă decizia de extrădare este sau nu corectă.
Pentru a aprecia impedimentele la extrădare, Suedia este liberă să se raporteze la propria interpretare a consecinţelor faptelor expuse şi nu poate fi ţinută de aprecierea statului român asupra acestora. Important totuşi este ca Suedia să fi stabilit faptele în acord cu probele prezentate spre analiză, astfel încât să nu existe dubiu în stabilirea corectă a acestora. O contradicţie între probe şi faptele reţinute este de natură să afecteze interpretarea consecinţelor faptelor.
S-a făcut această precizare deoarece, aşa cum deja s-a arătat instanţa suedeză a invocat lipsa de probe în cererea de extrădare din partea statului roman şi deci nu a analizat valabilitatea mandatelor de arestare, aşa cum susţine ministrul justiţiei în adresa din 9 ianuarei 2006 transmisă Consiliului Superior al Magistraturii.
Iar în cuprinsul deciziei instanţei suedeze se face vorbire doar de mandatele de arestare emise în cele două dosare şi eventual de o “anexă informativă a tribunalului” referitoare la faptele pentru care s-a emis cel de-al doilea mandat. Atitudinea instanţei suedeze s-ar fi justificat dacă analiza se limita doar la momentul emiterii mandatelor de arestare. Numai că instanţa suedeză, în respingerea cererii de extrădare, a apreciat în raport de întregul context actual al României. Iar în această analiză amplă, referitor la dosarele în care Gregorian Bivolaru are calitate de parte, instanţa suedeză nu aminteşte nici un moment de:
– faptul că în cazul infracţiunii de raport sexual cu o minoră, Gregorian Bivolaru este deja trimis în judecată, dosarul aflându-se pe rolul instanţelor;
– faptul că în acest dosar există trei părţi vătămate pentru infracţiunea de raport sexual cu minori, iar celelalte două părţi vătămate nu şi-au retras declaraţiile, una dintre acestea învederând chiar şi în faza de judecată că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală;
– faptul că Gregorian Bivolaru este trimis în judecată în acest dosar şi pentru infracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei, trafic de persoane, corupţie sexuală şi pervesiune sexuală;
– faptul că în cauză s-au administrat şi alte probe decât cele se fuseseră administrate la data emiterii mandatului de arestare preventivă (mandatul de arestare preventivă a fost emis la data de 31 mai 2004, iar rechizitoriul a fost întocmit la data de 13 august 2004);
– faptul că, deşi s-a încuviinţat minorei Mădălina Dumitru să fie reaudiată, aceasta nu s-a mai prezentat;
– faptul că pe tot parcursul derulării procedurii în faza de urmărire penală, cererile formulate de apărătorul inculpatului Gregorian Bivolaru au fost analizate, soluţionate, iar rezoluţiile date de procuror au fost cenzurate de instanţele de judecată etc.
Toate aceste date puteau fi analizate de instanţa suedeză pe baza rechizitoriului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Gregorian Bivolaru, act procedural care, conform art.38 alin. 2 lit. a din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală , aşa cum a fost completată, a fost anexat cererii de extrădare.
Din acest motiv, inspectorii, în demersurile lor, pentru a stabili întinderea culpei magistraţilor, legată de stabilirea actelor care s-au transmis, au considerat că se impune, în principal, verificarea actelor transmise statului suedez – care avea calitatea de stat solicitat.
Din actele transmise de Curtea de Apel Bucureşti, instanţă competentă în formularea cererilor de extrădare în cazul lui Gregorian Bivolaru, rezultă că s-au transmis Ministerului Justiţiei toate înscrisurile la care face referire art.12 din Legea nr.302/2004.
La solicitarea Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii adresată Ministerului Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional, Cooperare Judiciară şi Afaceri Judiciare Externe a transmis actele anexate cererilor de extrădare. Inspectorilor Consiliului Superior al Magistraturii – care s-au deplasat la sediul Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional, Cooperare Judiciară şi Afaceri Judiciare Externe pentru verificări, nu li s-a permis studierea actelor aflate în biblioraftul prezentat că ar conţine acte în cazul celor două cereri de extrădare ale lui Gregorian Bivolaru, directorul precizând că ministrul justiţiei i-a făcut cunoscut că nu există o competenţă a inspectorilor în acest sens.
Acelaşi punct de vedere a fost exprimat şi în adresa nr.1405 din 9 ianuarie 2006 transmisă de ministrul justiţiei Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, prin care se arată că obiectul verificărilor din partea Inspecţiei Judiciare ar trebui să vizeze modalitatea în care organele judiciare au respectat prezumţia de nevinovăţie, regula specialităţii extrădării, precum şi dispoziţiile legale privitoare la citarea lui Gregorian Bivolaru în străinătate.
Cu referire la aceste solicitări, este de arătat că, ministrul justiţiei, constant în poziţia sa, cere efectuarea de verificări asupra modului de înfăptuire a actului de justiţie de către judecători şi procurori, pretinzând inspectorilor, ca prin verificările efectuate, să se substituie instanţelor de judecată în procese în curs de soluţionare, ceea ce încalcă flagrant principiul independenţei justiţiei, deşi, în calitatea sa poate doar să sesizeze cu privire la o anumită verificare, fără a avea competenţa să şi direcţioneze controlul într-un anumit sens.
Indicaţiile date fac dovada unei eronate interpretări a dispoziţiilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi a Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în ceea ce priveşte limitele controlului ce se efectuează de Inspecţia Judiciară, care nu trebuie să aducă atingere independenţei justiţiei, şi condiţiile în care se poate solicita extrădarea unui cetăţean român.
În acest sens, facem trimitere la dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 304/2004 care prevăd limitele controlului şi la cele ale art. 64 şi urm. din Legea nr. 302/2004, acestea din urmă condiţionând formularea unei solicitări de extrădare de existenţa unui mandat de arestare preventivă sau a unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, competenţa de formulare a unei asemenea cereri revenind exclusiv preşedintelui secţiei penale a curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care a emis respectivele mandate.
Prin urmare, Curtea de Apel Alba nu avea nici o competenţă în acest demers, mandatele de arestare preventivă fiind emise de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti şi de Tribunalul Bucureşti, iar pentru celelalte infracţiuni reţinute în actul de sesizare al instanţei (perversiune sexuală, corupţie sexuală, trafic de minori şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei) nu se putea solicita extrădarea, în lipsa unui mandat de arestare preventivă sau a unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis pentru aceste fapte.
Sub acest aspect, este de arătat că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 302/2004 şi art. 14 din Convenţia europeană de extrădare la care se face referire în adresa ministrului justiţiei, nu sunt aplicabile cauzei, acestea reglementând alte situaţii decât cea supusă analizei de faţă.
Cât priveşte solicitarea ministrului justiţiei de a se verifica dacă în dosarul nr. 353/2005 al Tribunalului Sibiu au fost respectate dispoziţiile legale ce reglementează procedura de citare în străinătate, este de menţionat că aplicabilitatea dispoziţiilor art.177 alin. 8 teza I Cod procedură penală nu poate fi examinată decât de către instanţa de control judiciar cu ocazia soluţionării căilor de atac, în caz contrar aducându-se atingere principiului independenţei justiţiei.
Referitor la verificările obiective asupra modului în care s-a respectat de către organele judiciare prezumţia de nevinovăţie, în contextul afirmaţiilor publice făcute cu ocazia mediatizării cazului în anul 2004, se constată că nu au existat intervenţii publice din partea judecătorilor şi procurorilor, excepţie comunicatul de presă din 13 august 2004 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a făcut cunoscut doar obiectul acuzaţiilor formulate împotriva lui Gregorian Bivolaru şi stadiul cercetărilor efectuate faţă de acesta, fără a face aprecieri asupra vinovăţiei şi menţionând expres că persoana pusă sub acuzaţie este protejată de principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Înapoi… Continuare…
yogaesoteric