Pas cu pas, am ajuns captivi în propria țară, în care serviciile plătite din buzunarul nostru ne-au impus în fruntea țării numai ticăloși șantajabili
La început, ne-au spus că vor introduce sistemul Ro Alert pentru a ne preveni în caz de dezastre, insistând prin emisiuni tv regulate că suntem permanent expuși unui cutremur iminent, deși tot ei ne spuneau că nu pot prevedea un cutremur decât cu câteva secunde înainte de a se produce, adică prea târziu pentru a ne putea proteja.
Cu timpul, au interzis de la vânzare telefoanele modele vechi, care nu permit stabilirea locației, și deci primirea mesajelor Ro Alert. S-au asigurat că toată populația e conectată obligatoriu la acest sistem, pentru ca acum să ne trimită obsesiv mesaje nu despre vreun dezastru, ci mesaje care sa susțină planul lor cretin de manipulare și terorizare a românilor.
Pas cu pas, am ajuns captivi în propria țară, în care serviciile plătite din buzunarul nostru, cu sume care au crescut exponențial de la un an la altul, tocmai pentru a ne proteja, ne-au impus în fruntea țării și în diverse organisme internaționale numai ticăloși șantajabili, de la cei care și-au luat case cu acte false și cei care furnizau copii străinilor, până la cei filmați în timp ce primeau mită sau cei care au avut părinții comandanți ai vechii securități sau torționari odioși.
Nu numai țara ne-au vândut-o, dar și pe noi, în aplauzele unei mulțimi de idioți extaziați de binele pe care sunt convinși că li-l doresc străinii. Sunt aceiași idioți extaziați că se închide tot și că li se pune botniță, crezând că că cineva are, brusc, interes să îi protejeze, fără să se întrebe nicio clipă când s-a mai preocupat vreodată statul de sănătatea lor. Sunt în stare şi să își denunțe vecinii, rudele, colegii, prietenii, doar pentru a participa la acest „bine” comun. Nu realizează că sunt, de fapt, o masă de idioți utili de care se folosesc tot timpul regimurile represive. Numai că idioții nu citesc istoria sau pur și simplu nu o înțeleg.
Citiţi şi:
Un virus mortal amenință lumea: nu Covid-19, ci Totalitarismul
Am avut 30 de ani de libertate. Am pierdut-o pentru că idiotul român mediu a aflat la TV că e risc să facă o viroză
yogaesoteric
22 aprilie 2021