Pătrundere (profunzime)

Pentru unele persoane, seninătatea dobândită prin meditaţie constituie un scop în sine şi nu încape îndoială că această seninătate aduce avantaje importante, materializate într-o abordare mai calmă, mai productivă, mai echilibrată a vieţii. Există însă şi o a treia etapă a meditaţiei, cea care îl poartă pe meditator în inima experienţei meditative. Aceasta este etapa pătrunderii în care individul începe să facă descoperirile ce răspund la întrebarea “cine sunt eu?”. Uneori, la această etapă se ajunge spontan în timpul meditaţiei, ca printr-un miracol, dar de obicei ea necesită efort şi perseverenţă.


Acest efort presupune a vedea exact ce anume se petrece în propria minte, indiferent despre ce ar fi vorba. În plus, necesită o formă de activitate, spre deosebire de starea mai pasivă, trăită în etapa a 2-a, deşi este o formă de activitate ce poate fi abordată numai dacă s-a atins seninătatea.


În cazul exerciţiului de concentrare care are ca punct de plecare observarea respiraţiei, practicarea activităţii de pătrundere înseamnă a ne îndrepta atenţia de la respiraţie la gânduri. În decursul meditaţiei, gândurile au rămas în fundal, respiraţia fiind plasată în centrul conştiinţei. Acum gândurile voastre devin acest centru, dar continuaţi să refuzaţi să vă lăsaţi prinşi de ele, mental sau emotiv, sau să le lăsaţi să vă poarte în călătoriile lor fanteziste. Pur şi simplu, observaţi-le cu aceeaşi detaşare vigilentă cu care v-aţi urmărit respiraţia. Lăsaţi-le să se deplaseze, aidoma reflecţiilor norilor pe apă, dar concentraţi-vă asupra punctului din care apar şi în care dispar, ca şi a spaţiului dintre ele, atunci când mintea se goleşte şi rămâne în ea însăşi.


Despre această stare, această percepere a pătrunderii nu se poate spune nimic care să aibă o valoare comparabilă cu experienţa reală.În această etapă, metodele de meditaţie încep să difere între ele – ca tehnică, nu ca direcţie – deoarece există multe alte lucruri asupra cărora meditatorul se poate concentra, în afară de respiraţie sau de gânduri.În concluzie, etapele meditaţiei sunt:



  • Concentrarea sau Focalizaţi-vă mintea

  • Seninătatea sau Lăsaţi-o să rămână calmă

  • Pătrunderea sau Vedeţi ce există dincolo de minte

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More