Seninătatea

Atunci când veţi reuşi să menţineţi concentrarea chiar pentru câteva minute, spontan, parcă printr-un miracol, începe să apară calmul. Mintea şi corpul vostru intră într-o stare de tihnă, de pace liniştită. Respiraţia, bătăile inimii, metabolismul însuşi se reduc. Ritmul întregii fiinţe încetineşte şi devine mai lin, mai blând, mai subtil. Aceasta este seninătatea, un tip cu totul special de seninătate.


Este momentul de a sublinia diferenţele care există între meditaţie şi relaxare, pentru a înţelege mai bine importanţa acestei etape.



  • Meditaţie: – mintea este conştientă de faptul că lasă să treacă distragerile ce intervin între ea şi pacea ei; este conştientă de faptul că se regăseşte, nu se pierde, în labirintul propriei gândiri; este conştientă de faptul că devine mai clară, mai precisă, asemănătoare razelor de soare care străbat norii.

  • Relaxare: – mintea obişnuieşte să treacă liberă prin orice experienţă mentală, imaginată sau amintită, care aduce cu ea sentimente plăcute, liniştitoare. Mintea intră într-o stare similară visului, de transă, cu totul diferită de seninătatea alertă, vigilentă, specifică meditaţiei. În cele mai multe tehnici de relaxare, minţii i se permite să hoinărească, să se decupleze, pe când în meditaţie există o cuplare, o conştientizare mai mare.


Bineînţeles, această seninătate se manifestă rareori în decursul etapelor iniţiale de meditaţie, tot astfel cum relaxarea profundă se face simţită pentru foarte scurt timp în cazul unui începător în practicarea relaxării.


Seninătatea meditativă nu se menţine fără o exersare îndelungată, şi adesea este neclar de ce apare timpuriu în unele şedinţe de meditaţie, în timp ce în altele este doar trecătoare, chiar dacă concentrarea pare profundă şi susţinută.


Există niveluri diferite de seninătate, incluzând acele stări profunde de beatitudine despre care vorbesc practicanţii cu experienţă. La început, seninătatea înseamnă mai degrabă absenţa emoţiilor decât deşteptarea nivelurilor mai profunde de fericire existenţială. Prin experienţa meditaţiei, cel care meditează devine conştient de faptul că practica meditaţiei este mai degrabă un ţel în sine, decât un mijloc folosit pentru atingerea unui ţel. Fireşte, este posibil ca într-o bună zi aceasta să conducă la un ţel inimaginabil, imposibil de cunoscut în acest moment al practicii noastre, dar, deocamdată, importantă este practica în sine.

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More