Paul Dragoș Aligică: „A repeta șabloane și sloganuri cu «Europa» și «România europeană» este deja golit de sens”

Problema cu acest curent de opinie, cu această atitudine sau, dacă vreți, doctrină care chestionează proiectul național român sau națiunea română și care găsește de fiecare dată prilejul să se manifeste cu o notă de superioritate șocant de infantilă, sugerând că vine cu o alternativă infailibilă la acest proiect, NU este că s-ar afla în eroare.

Problema este pur și simplu că NU se înțelege ce vrea. Adică ce vor, mai precis, din punct de vedere doctrinar, ideologic și practic-politic, acești oameni. Vine un moment în care, totuși, este necesar să ne explice și nouă, celorlalți, ce vor, care e ideea pe care o propun și cum o susțin. Care e alternativa aceea?!

A repeta șabloane și sloganuri cu „Europa” și „România europeană” este deja golit de sens și chiar contraproductiv. E momentul să treacă de la superficial la substanța concretă a poziției pe care o susțin.

Este evident că oamenii aceștia derivă o anumită satisfacție personală în a se ilustra public sau față de familie și colegi ca fiind „altfel”: mai luminați, mai cosmopoliți, mai europeni, mai deschiși în sfera conștiinței decât conaționalii lor care cred în anumite mituri, au naivități istorice, au atașamente sentimentale și, în general, nu sunt atât de inteligenți, informați și umblați ca ei. Ego-ul și identitatea lor se simt mângâiate când intră în rol și rulează repertoriul de platitudini sau mimează gama de atitudini și figuri asociate cu rutina social-identitară în cauză. E în regulă. E o problemă psihologică și de identitate a lor.

Rămâne însă întrebarea următoare: dincolo de acest mic spectacol montat pe scene mai mari sau mai mici, în funcție de audiența la care are acces românul sau românca în cauză, care e, până la urmă, în substanța ei, propunerea?! Despre ce se face, până la urmă, vorbire aici în termeni mai preciși și la obiect?!

Pentru că, iată, toată această poveste are implicații pentru destinele colective ale acestei țări. Are implicații pentru noi toți, care nu avem nimic de-a face cu micile sau marile lor inadecvări sau crize de identitate personală.

Este evident că oamenii aceștia sugerează o viziune alternativă la viziunea pe baza căreia au guvernat și construit strămoșii și înaintașii noștri România modernă, așa cum o cunoaștem. E evident că nu poți spune că „e tot aia”, când tu vii cu un atac sistematic la esența însăși a viziunii înaintașilor noștri: suveranitatea națională – și ai făcut din derivatele termenului respectiv cuvânt de oprobriu propagandistic.

E democrație (mă rog, e regim hibrid, dar să zicem…….). E legitim să vii cu o alternativă. Dar să îi rugăm să o articuleze, să nu mai pretindă că „se știe”, ci să explice. Nu se știe nimic atâta timp cât ei nu ne explică ce știu ei și noi nu înțelegem. Cum au ajuns ei la concluzia sau acea doctrină care susține pozițiile și atitudinile lor? Și care e doctrina?

Nu putem deduce dintr-o atitudine de superioritate infantilă adoptată din vârful buzelor și al condeielor o poziție doctrinară și o structură de guvernanță pentru România secolului XXI. Nu poți susține implicit demantelarea identității și a structurii de guvernanță suverane fără să dai explicit nici cea mai mică explicație despre de ce, cum și cu ce consecințe…….

Niciodată alternativa doctrinară, ideologică, politologică, instituțională, culturală nu este însă articulată până la implicațiile ei concrete, ca să înțelegem și noi ce vor. Și culmea, uneori fac apel la retorica națională tocmai pentru a susține o alternativă la ea……. Dar care alternativă?!

Avem nevoie de o conversație națională serioasă în secolul XXI cu privire la acest proiect național. Și astfel vine un moment în care liderii intelectuali ai acestei povești ar fi necesar să-și ia în serios menirea și să ducă până la capăt aceste gânduri și să ne explice care este viziunea și logica din spatele acestei întregi povești. Un dialog național real pe teme atât de serioase ar fi necesar să depășească nivelul anecdotic și al glumelor și aluziilor, al postărilor și posturilor…….

Un dialog cu atât mai necesar cu cât acum se află la putere. Actualul regim și actuala structură dirigentă a României sunt în bună măsură bazate pe această retorică, poziție, postură și atitudine. Deja intrăm într-un nou teritoriu. Oricare ar fi fost justificările ca această viziune alternativă pentru România să NU ne fi fost explicit prezentată în campania electorală, ACUM nu mai e loc de ascuns după degete.

A nu se uita: oamenii aceștia clamează o viziune aparent diferită, care respinge viziunea pe baza căreia au guvernat și construit România modernă strămoșii și înaintașii noștri. Deci aici nu ne jucăm. E nevoie de o explicație națională:

De ce atacul la suveranitate, cheia de boltă a proiectului național român modern? Și ce vreți să puneți în loc, ca principiu de guvernanță? De ce această ruptură față de trecutul național? Care este viziunea? Care este viitorul țării sub noua doctrină, noul regim și noua direcție pe care vor să o dea națiunii, odată rupți de viziunea și direcția dată după 1848 proiectului național român – o viziune și o direcție care, cu suișuri și coborâșuri, s-au menținut în subsidiar, indiferent de regim, ca o coloană vertebrală istorică?

Acum, cu atacurile sistematice la adresa acestei tradiții, e nevoie să se spună românilor care este alternativa. Nu vrem să ne certăm sau să înfierăm. Vrem să înțelegem. Vrem să vă înțelegem ca pe niște compatrioți și contemporani.

Este legitim să sugerezi o alternativă, este poate necesar să ceri sacrificii de la popor pentru o viziune – așa cum pare să sugerați că va fi necesar –, dar este esențial să o articulați. Așadar, este necesar să ieșim din acest joc, iar cărțile este necesar să fie puse pe masă: clar, sobru, precis. Este o responsabilitate nu doar față de actuala societate românească, ci și față de întreaga istorie națională a acestei țări.

În concluzie:

Care este viziunea și doctrina propusă de acești oameni și de noul regim – non-național (să nu-l numim anti-național, pentru că nu vrem să jucăm jocurile de etichetare ale altora, ci vrem să fim generoși și să presupunem că este doar non-național, nu anti-național)?

Nu putem trece la un nivel real de seriozitate în această conversație națională până când nu aflăm de la ei aceste răspunsuri. Numai pe baza acestor clarificări putem evalua corect implicațiile politice, culturale și istorice ale tranziției ideologice în curs.

Autor: Paul Dragoș Aligică

Citiți și:
Dan Diaconu: Cele două Securități
Dan Diaconu: Am plecat din comunism, am ajuns în comunism

yogaesoteric
19 iulie 2025