Dan Diaconu: Am plecat din comunism, am ajuns în comunism

M-am întrebat adesea cum de ne-am îndepărtat violent de comunism pentru ca, după un ocol aparent larg, să intrăm adânc tot în comunism? România a fost singura țară din Est care a interzis Partidul Comunist. Nicio altă țară n-a mers atât de departe. Și, totuși, cum de-am ajuns aici?

Îmi veți spune că aberez, că, uite!, peste tot vezi bunăstare, oameni care ies cu coșurile pline de mâncare din supermarket-uri. E o iluzie. Ca să înțelegeți mai bine, vă voi spune că, la ora actuală, 1 din 5 români trăiește în sărăcie, conform standardelor statistice. Mai mult, dacă într-un an nu se dau pensiile și beneficiile sociale, mai bine de jumătate din populația României intră în sărăcie extremă. Unde vedeți bunăstarea?

Trăim într-o aparentă bunăstare, la fel cum trăim într-o aparentă democrație. Singurul aspect care s-a modificat față de comunism este acest cuvânt: APARENȚA. Înainte de 1989 trăiam într-un comunism pe față, cu sărăcia pe față (dacă ne raportăm la lipsurile din magazine), cu propagandă pe față, cu teroare pe față. Ce s-a modificat? Trăim într-un aparent regim democratic, cu mai multe partide, dar care în esență se grupează într-un singur partid. Avem o aparentă libertate a cuvântului, în sensul în care ori ești cenzurat brutal atunci când îți spui opinia (uneori ești băgat la pușcărie!), ori urli precum câinele la lună atunci când nu se mai poate modifica nimic. Trăim într-o aparentă bunăstare, mai degrabă una afișată, în timp ce realitatea statistică ne arată că bunăstarea din magazine e doar o mască a sărăciei reale. Iar propaganda – care în comunism era exasperantă – acum e mascată de ceea ce s-ar numi generic normele „să facem bine, adică să nu facem rău”. De aceea, pentru a fi corecți, ar fi necesar să spunem că am fugit de comunism pentru a ajunge într-o aparentă democrație care se dovedește a fi, în realitate, tot un comunism.

Ne-am speriat de komisarii sovietici, dar uităm că acum avem komisarii la Bruxelles. Ne-a scârbit direcția ideologică de la Moscova, pentru ca acum să constatăm că e „mandatory” respectarea fără crâcnire a ideologiei impuse de Bruxelles. Nu e ciudat să vedem cum totul, dar absolut totul se repetă ca într-un banc prost? Înseamnă că am greșit noi pe undeva. Dar unde?

Chestiunea am mai explicat-o, dar merită reluată explicația. De fapt, doar noi ne-am iluzionat că l-am dat jos pe Ceaușescu. Bucuroși că după ce îl vom frige pe nea Nicu ne va lovi bunăstarea în cap, n-am realizat ce se petrecea de fapt. Noi credeam că poporul a învins, în timp ce insiderii știau că poporul e cel care urmează să fie învins! Tot ceea ce avem impresia că știm e doar o iluzie, mascată și întreținută de minciuna oficială. Nu, nu poporul l-a învins pe Ceaușescu, ci o altă facțiune a Partidului Comunist! Asta ar fi fost cazul să vă rezulte instantaneu în momentul în care l-ați văzut pe nea Nelu adus precum un bibelou și cățărat pe baricada Revoluției. V-ați întrebat de ce „teroriștii” au apărut atunci când în piață a început să se strige „fără comuniști!”? Atunci, „un cetățean de bine” i-a smuls microfonul lui nea Nelu și-a început să se îngrijoreze: „Ce se petrece acolo? Se trage? Stați liniștiți, adăpostiți-vă!”. Și uite-așa a început episodul „Teroriștii”.

Pentru ca totul să prindă contur este necesar să înțelegeți realitatea, anume că „naționalismul ceaușist a fost înlăturat de bolșevismul internaționalist”. Vă mai amintiți cine a venit la Învățământ? Stalinistul Șora, cel care a fost expulzat din Franța din cauză de kaghebism. Același Șora care, iată, acum, după moarte, încă vorbește – precum un strigoi – pe Facebook, îndemnând lumea la vot pro-Jegușor.

Cine a fost primul cetățean străin care-a venit în România? Soros, cel care l-a vizitat pe stalinistul Bruckner, fostul șef al Scânteii din vremea comunismului bolșevic de la noi. Ce-au făcut ei doi? Grupul pentru Dialog Social, servirea Editurii politice lui Liiceanu de către Pleșu, cel care va deveni șef pe viață al Fundației Soros România ș.a.m.d. Vedeți cum se leagă treburile?

Pe vremea aia PNL, PSD (ăla istoric, nu cel actual), PNȚ erau considerate forțe care vor să ne rupă de comunism. În afara PNȚ-ului – care era de fapt un grup de deținuți politici ajunși la decrepitudine și care s-a dus de-a berbeleacul după guvernarea din 1996-2000 – ceilalți erau „trăsuriști” la Soros. V-ați întrebat totuși de unde-i vine puterea lui Soros în România? El n-a fost singurul om bogat care și-a stabilit organizații aici. Au fost mult mai mulți cei care-au vrut să intre, dar s-au dizolvat rapid sau au fost absorbiți tot de Soros. Se loveau, pur și simplu, de un val de dezinteres. Asta în timp ce păduchelnițele impulsionate de Soros înfloreau. De ce?

Soros a coagulat – și nu numai în România, ci în întreaga Europă de Est – toată griblura bolșevică rămasă în adormire. De peste tot bolșevicii fuseseră eliminați, dar rămăseseră trași pe linia moartă, cu pensii babane și favoritisme specifice foștilor granguri. Ei însă, chiar și-așa izolați de izvorul puterii, au rămas ca o masă, întâlnindu-se și, probabil, păstrându-și legăturile externe. Cineva îmi spunea că Ceaușescu, când i s-a comunicat că Maurer și-ar fi exprimat nemulțumirea față de el, ar fi spus că „indiferent ce le dai, ăia sunt tot supărați pentru că singura bucurie a lor pe lumea asta e să aibă putere”. Se pare că știa bine ce șerpi are în ogradă.

Ceea ce e cert este că acei mamuți și-au crescut odraslele exact în dragostea pentru „sfântul comunism bolșevic”. Iată de ce acum nu mai avem de-a face cu „ăi bătrâni”, ci cu unii ca Tismănenu, Cornea sau……. Alexandru Florian. Fac o paranteză: aud că Alexandru Florian i-a făcut plângere penală unui membru de-al AUR pentru că ar fi spus că Ceaușescu a fost bun, iar asta e incriminată de „Legea Crin”. Știți cine e Alexandru Florian? Fiul lui tac’su, o rapandulă bolșevică venită pe tancurile sovietice și cocoțat din 1950 până-n 1989 ca șef al Catedrei de  Marxism Leninism la Facultatea de Filosofie. Înțelegeți meciul?

Ceea ce s-a făcut în 1989 a fost, așadar, nu o evoluție a noastră către o societate cu adevărat democratică, ci o deturnare voită a națiunii către un nou experiment geopolitic pe care-l putem denumi „Sovietul European”, având sediul la Bruxelles.

Și, dacă să ne gândim bine, noi, în realitate, nu ne-am îndepărtat niciodată de comunism, ci am regresat de la socialismul naționalist al lui Ceaușescu, la comunismul bolșevic de rit nou, Soros. De aceea, când îi vedeți agitându-se pe toți agenții de influență care urlă ca din focul Gheenei, gândiți-vă bine că ei urlă deoarece pierd puterea și, așa cum a zis nea Nicu, nimic nu-i satisface mai mult decât puterea: acea putere care v-a călcat în picioare, acea putere care v-a sfidat, acea putere care, de fiecare dată când ia o decizie, face ca peste noi să se reverse un fluviu de venin.

De fapt, dacă e să ne gândim, noi de votat nu votăm pentru cineva, ci împotriva lor. Asta-i realitatea și asta ar fi fost cazul să ne împingă spre vot. Dar a fost, probabil, ultima noastră șansă de a evita intrarea definitivă în comunism.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: Dilemele tefeliștilor explicate simplu, ca pentru proști (adică, da, chiar și ei pot înțelege!)
Dan Diaconu: În zodia dictatorului fără chip

yogaesoteric
24 mai 2025