Pax americana sau……. deloc!

Primele mele impresii despre atacul Hamas aspra Israelului au fost undeva între neverosimil și absurd, trăind, dacă vreți, aceleași sentimente de uluire că ne aflăm în fața unui fapt atât de incredibil și imposibil să se petreacă, la fel cum am privit siderat la atacul din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene din New York.

Și asta pentru că bunul simț, logica, educația, experiența și în general cam tot bagajul de cunoștințe și informații pe care le avem (vorbesc în numele meu) nu mă lăsau să accept că un astfel de atac ar putea fi posibil, la această scară și cu acele mijloace. Totul părea un scenariu de film transmis în direct la o oră de maximă audiență pentru a „împușca” cel mai mare rating din istorie.

Despre ce s-a petrecut cu turnurile gemene, pentru mine cel puțin, suspiciunile de atunci au primit nenumărate argumente pentru a se transforma în certitudini, chiar dacă „dovezile palpabile” sunt foarte bine ascunse și este greu de dovedit.

Așa pare că s-a petrecut și în cazul atacului asupra Israelului, din 7 octombrie. Pentru orice om cu rațiune e de bun-simț să privească cu maximă neîncredere versiunea oferită în format șablon de întreaga media globală mainstream, asupra căreia publicul din întreaga lume a fost direcționat să se concentreze.

Primul semn de întrebare a fost evident la lipsa de reacție preventivă a întregului aparat din zona siguranței naționale a Israelului care, după cum se știe, are printre cele mai performante servicii de inteligence din întreaga lume.

Este imposibil să treci peste întrebarea capitală cum a fost posibil ca acest sistem de informații redutabil, cu puternice ramificații în întregul Orient Apropiat și nu numai, să nu observe pregătirea unei astfel de operațiuni, care a depășit cu mult în anvergură „obișnuitele” atacuri teroriste și a îmbrăcat forma unui veritabil act de război, care în niciun caz nu se putea organiza de pe o zi pe alta, având nevoie de planificări strategice și tactice temeinice, de acumulări de oameni și tehnică militară în zone presupus de vulnerabilitate pentru statul evreu și un nivel de finanțare care, de asemenea, în ziua de azi lasă urme ce nu pot trece neobservate de serviciile specializate în urmărirea lor.

La fel, cum de nu au fost observate de nenumărații agenți ai puternicelor agenții israeliene de securitate infiltrate în statele arabe, la toate nivelurile de importanță critică pentru securitatea Israelului, mobilizarea și antrenamentul luptătorilor trimiși în aceste incursiuni lansate de pe uscat, din aer și de pe apă?

Cum nu au fost interceptate comunicațiile, care nu doar că sunt permanent monitorizare dar în apropierea unor evenimente de asemenea amploare cresc cu mult în frecvență și intensitate, peste nivelul obișnuit, ceea ce desigur agențiilor însărcinate cu supravegherea lor nu avea cum să le scape?

Ai spune că Israelul a fost „orbit” la modul cel mai profesionist.

Lipsa oricăror semnale sau informări venite dinspre lumea arabă sau a unor terțe părți care colaborează interesat cu serviciile de informații este, de asemenea, neverosimilă.

Puse în context evenimentele din Israel, nu este deloc exagerat ‒ pe mine flerul în direcția asta m-a dus, că a existat o conspirație în rândul serviciilor israeliene de inteligence și probabil cele americane, îndreptată împotriva guvernului conservator, a lui Netanyahu în special.

Desigur, fără a exclude celelalte posibile scenarii, care nu fac însă obiectul acestui text, dar se pot afla de asemenea în spatele acestui atac ‒ repet, extrem de bine pregătit și executat, și nu împotriva unui stat oarecare, de mâna a enșpea, ci a Israelului, singurul stat din regiune cu organizare militară și de securitate peste cea a multor state din lumea asta și o putere de răspuns devastatoare în caz că este atacat, obligat în permanență, prin natura situației să fie pregătit și pe picior de război. Cum de au fost adormite toate sistemele de alertare timpurie și de răspuns pe care statul evreu le are? Iron Dome fiind ‒ foarte convenabil, pus și el la somn de frumusețe.

Iron Dome

Pare extrem? O, da……. dar istoria este martoră vie că, dacă interese superioare o cer, restul nu sunt decât detalii și foarte multe victime nevinovate, colaterale.

Ce ne oferă o privire asupra ultimelor evenimente politice petrecute la scară globală, cu accent pe Orientul Apropiat?

La prima observație ar fi că Netanyahu, un personaj politic cu o viziune deloc globalistă, ba dimpotrivă, cu rădăcini puternic conservatoare, se află într-un conflict deschis cu propriile servicii, cu Deep State-ul israelian, care a mai încercat fără succes să îl îndepărteze de la putere, prin mișcări de stradă și scenografii colorate, pe care le-am mai văzut inclusiv la noi, ca peste tot unde cabala globalistă își trimite agenții să răstoarne ordinea constituțională, acolo unde găsește împotrivire.

Să nu uităm că evenimentele din Israel au loc pe fondul unor transformări istorice petrecute în ultimul an în Orientului Apropiat:

Pacificare zonei de către China secondată de Rusia, cu interesarea Turciei, Israelului și Arabiei Saudite, cu aducerea la aceeași masă a unor adversari ireconciliabili istoric și îndepărtarea lor din zona de influență americană în primul rând, au produs o deplasare tectonică în geopolitica regiunii și nu numai.

Americanii ‒ de fapt nucleul dur al neoconilor strausieni care de trei decenii domină politica la Washington, secondați de organizația militaristă globalistă NATO, pierd teren cu fiecare zi și scapă din mână nu doar pârghiile politice, economice și militare prin care își țineau „prietenia” unor popoare aproape, dar au pierdut și pierd, ca într-o hemoragie fără putință de a fi oprită, întreaga influență în zonă, și de aici globală. Sau ceea ce Zbigniew Brzezinski vedea în Orientul Apropiat, „placa turnată” a geopoliticii globale americane. Ori după dezastrul din Afganistan și eșecul din Ucraina în fața Rusiei, pierderea Orientului Apropiat ar face ridicole orice pretenții ridicate de SUA ca unic și mare hegemon peste o lume devenită multipolară.

Ce legătură ar putea să aibă transformările geopolitice inițiate și conduse de China și Rusia cu evenimentele deosebit de sângeroase din Israel care au captat atenția întregii lumi în ultima vreme?

Cred ‒ suntem pe tărâmul speculațiilor, că……. Netanyahu.

Guvernul Netanyahu a fost invitat să se alăture acestei noi strategii cu bătaie lungă, de reașezare a lumii multipolare, pe care tandemul China-Rusia a pus-o în mișcare, la care a aderat sau și-a exprimat intenția de a adera tot așa-zisul Sud Global, în care se află cele mai importante resurse naturale ale planetei și cca. două treimi din statele și populația lumii. Iar prietenia cunoscută a lui Netanyahu cu „rebelul” Putin este și ea desigur un fapt agravant.

Atacul de tip 11/09/2001 are toate formele unei acțiuni pregătite din interior și executată din exterior cu complicități multiple.

Gândiți-vă numai la explozia societății israeliene, la reacția poporului israelian dacă, să zicem, toată media mainstream ar fi inundată cu știri care ar prezenta adevărul răsturnat ‒ o, da… cunoaștem, demonstrând „vinovăția evidentă” a lui Netanyahu, care a știut, nu-i așa, ce se pregătește, dar din calcul politic, cinic, nu doar că nu a luat nicio contramăsură, dar a lăsat ca tinerii evrei, populația civilă să fie victima unor atrocități de neimaginat, transmise în flux pe internet ori preluate de toate televiziunile „acreditate” și plimbate pe la fața locului, pentru un impact emoțional cât mai puternic propagat la nivel internațional.

Țintele atinse ar fi multiple: odată răsturnat guvernul atât de urât de globaliști, Israelul ar reveni la alianța sa tradițională cu neoconii războinici de la Washington, care s-au și pus în mișcare trimițând în regiune o importantă flotă maritimă, într-o demonstrație de forță și reafirmare a poziției americane de putere, pusă sub semnul întrebării de impetuozitatea Chinei și contrarăspunsul Rusiei la încercarea anglo-americanilor de a o fixa „în teren”, pe termen nelimitat, printr-un război proxi de agresiune purtat prin terți în zona ei imediată de securitate și interes geostrategic.

Că a fost sau nu o conspirație a serviciilor israeliene și americane împotriva lui Netanyahu, în final prea puțin mai contează, cât timp Congresul Mondial Evreiesc își are sediul la New York și nu la Beijing, iar rezultatul obținut scoate categoric Israelul de pe traiectoria unei ipotetice asocieri cu BRICS.

Pe fondul emoției colective produsă de aceste atacuri de o barbarie și cruzime inutile în plan operațional tactic dar cu efecte maxime în a stârni furia și indignarea întregii lumi civilizate, urmate de măsurile de retorsiune care „vor îngrozi lumea” ‒ după cum au anunțat furibund oficiali și reprezentanți ai armatei israeliene, îndreptate împotriva organizațiilor participante la atac și a presupușilor sponsori statali din lumea arabă, cu care statul evreu era în pericol să-și armonizeze poate interesele și, de aici, strategia de viitor, toată arhitectura geopolitică de soft power gândită de China și Rusia în regiune este aruncată în aer.

Autor: Petre Căluian

Citiți și:
Istoria secreta a asasinatelor ce au fost comise de serviciile secrete ale Israelului
Raport bombă! Netanyahu știa de planurile Hamas cu trei zile înainte de atac, dar a ordonat armatei să se retragă

 

yogaesoteric
13 noiembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More