Pe buza războiului

Ce-ați zice dacă într-o zi v-ați trezi cu mine trecând prin curtea pe care-o aveți în proprietate? Așa, pur și simplu, v-ați trezi cu gardul rupt în două părți, fix pe unde mi-am găsit eu să trec cu mașina. Să presupunem, de asemenea, că m-ați putea opri și m-ați întreba ce m-a apucat de-am provocat acel deranj, iar eu v-aș răspunde că nu vă recunosc dreptul de proprietate peste curtea aceea. Ei bine, ce-ați face în cazul ăsta?

În mare, cam despre asta este vorba în cazul distrugătorului britanic din Marea Neagră. Englezii s-au trezit că se pot fâțâi prin apele teritoriale ale Rusiei. Rușii au reacționat trăgând spre vas, dar fără intenția de a-l lovi. A fost doar un foc de avertisment. Confruntați cu situația respectivă, vitejii englezi au cotit-o brusc, ieșind din apele teritoriale ruse. Culmea culmilor, cu toate că rușii filmaseră întreaga tevatură, englezii au negat incidentul.

Știu, e chiar penibil întrucât pare un scenariu dintr-un joc de copii proști. Mai mult, pentru ca penibilul să fie absolut, englezii și-au reiterat ideea că ei nu recunosc anexarea Crimeei și că vor continua să traverseze apele teritoriale ruse. Rușii au răspuns, atât către Londra cât și către Washington, că întregul periplu prin Marea Neagră al vaselor anglo-americane se constituie într-o provocare și că la următoarea încălcare a spațiului rusesc se va executa foc direct.

Chestiunea despre care vorbim, în ciuda lejerității cu care este tratată, este una deosebit de gravă. De explicat a explicat-o foarte frumos dl. Adrian Severin în analiza pe care-a făcut-o și pe care-o puteți citi aici. În rezumat, fostul ministru de Externe al României consideră că întreaga tevatură este opera lui Boris Johnson care, aflându-se într-o teribilă degringoladă și constatând lipsa de relevanță a țării sale, a pus-o de o provocare la adresa Rusiei. Domnia sa susține că negarea atacului de către Marea Britanie ar fi fost cauzată de evitarea declanșării în lanț a unei serii de evenimente care, în final, ar fi degenerat într-un război cu Rusia. Întrucât niciunul dintre membrii NATO nu a recunoscut unirea dintre Rusia și Crimeea, incidentul este asimilat unuia petrecut în apele teritoriale ucrainene. În acest caz, ar fi rezultat că forțele armate ruse au atacat un obiectiv al unui stat NATO în ape neaparținând niciuneia dintre cele două entități. Astfel ar fi fost obligatorie intrarea în vigoare a art. 5 al tratatului de la Washington. Cu alte cuvinte, declararea oficială a războiului NATO-Rusia. Asta ca să înțelegeți pe ce butoi cu pulbere ne aflăm.

Rușii, dincolo de faptul că au prezentat înregistrările video ale incidentului, au și precizat că data viitoare se va trage direct asupra celor care le vor încălca apele teritoriale. Iar englezii, în stilul caracteristic, au spus că ei nu recunosc anexarea Crimeei, astfel încât vor continua să treacă pe-acolo. Personal nu cred că o vor mai face. Însă dacă o vor face, notați-vă vă rog că acela va fi război. Dincolo de toate necunoscutele, există o singură certitudine în ceea ce-i privește pe ruși: ei merg până la capăt. De multă vreme Rusia e călcată pe bătături, iar Ucraina e ultima și cea mai radicală provocare. Deja s-a trecut o linie roșie și orice mișcare este una hazardată.

La întâlnirea Putin – Biden mi-a reținut atenția declarația pe care au făcut-o ambii în ceea ce privește neutilizarea arsenalului nuclear. M-a înfiorat de fiecare dată când am auzit-o. Chiar am ascultat de mai multe ori întrucât nu-mi venea să cred. Și-o să vă spun de ce. Timp de patruzeci și cinci de ani, URSS și SUA s-au aflat pe poziții radical diferite. Oricând ne-am fi putut aștepta la un război între cele două superputeri. Niciodată pe parcursul acestor ani nu s-a negat posibilitatea de utilizare a armelor nucleare într-un eventual conflict. Ideea e că nu s-a negat, toată lumea se aștepta să fie utilizate, dar nu au fost folosite. De ce a existat necesitatea ca acum să se declare ‒ din partea fiecăruia dintre cei doi ‒ neutilizarea acestor arme? Oare ce se ascunde în spatele acestei „garanții exprimate public”? Vă spun cât se poate de sincer că mie mi se pare un moment extrem de sensibil.

Suntem într-o zonă deja critică. Dacă aproape în toată istoria noastră am stat pe un butoi cu pulbere, de data aceasta stăm pe o bombă atomică. Iar asta ar fi nevoie să ne pună serios pe gânduri! Este, cred, un moment în care e necesar să ne gândim serios la ceea ce avem de făcut. În al Doilea Război Mondial am luptat pentru nemții care ne-au luat Ardealul de Nord și l-au dat Ungariei. Ați uitat? Apoi, printr-un act de trădare, am luptat cot la cot cu foștii dușmani ‒ rușii bolșevici ‒ care nu doar că ne-au luat Basarabia, dar ne-au mai confiscat și jumătate de secol de istorie. Acum „alianța strategică” pe care-o avem cu SUA și NATO ne împinge în apărarea intereselor Ucrainei, care are sub ocupație teritorii naționale românești! Cum putem să ne punem pielea la bătaie pentru un ocupant al teritoriilor noastre naționale? Ce interes avem noi de la unii sau de la alții? În mod normal s-ar cuveni să le cerem rușilor Basarabia, iar ucrainenilor Bucovina de Nord și sudul Basarabiei. Sunt teritorii românești care, cel puțin, ar fi necesar să fie lăsate independente! Bine, poate că nu facem unirea ‒ mai ales ținând cont de urmele mult prea adânci lăsate de modificarea istoriei, dar cel puțin se cuvine să ne asigurăm că cele două teritorii cotropite pot să fie lăsate pe picioarele lor.

Însă așa ceva nu se va petrece niciodată dacă vom fi de-o parte sau de alta. Asta deoarece, așa cum ne-a demonstrat istoria, „aliații” noștri au fost de fiecare dată ocupanți și și-au asigurat „cimentarea alianței” prin șubrezirea politicii interne și a economiei țării. Ceea ce se petrece acum s-a petrecut de fiecare dată în istorie. Romanii ne-au făcut irelevanți politico-militar, turcii ne-au secat în sud și-n est, iar Austro-Ungaria a făcut un asemenea dezastru în Transilvania încât și-acum unii dintre cetățenii noștri duc dorul iobăgiei, culmea, mândrindu-se cu ea. Francezii ne-au împins într-o mizerie mai mare decât noi impunându-ne un principe străin. În Primul Război Mondial ne-au băgat într-o situație din care era cât pe ce să dispărem ca stat. În al Doilea Război Mondial nemții ne-au terminat împingându-ne să luptăm absolut aiurea prin pustietățile Rusiei. Pentru ca apoi Rusia să ne ia și să ne fure jumătate de secol, plus mai multe teritorii. Iată pe scurt istoria cotropitorilor noștri.

Acum îi avem pe americani pe cap. Ce se poate face? În principiu mai nimic. Singurul act benefic ar fi acela de a constata acum, în ceasul al doisprezecelea, că sistemul de alianțe al României a fost dezastruos. Și, după trezire, să îndreptăm cursul defect al istoriei cultivându-ne, în primul rând, necesitatea independenței și a neutralității. Altfel, aici, la confluența marilor imperii, nu vom face altceva decât să ne vindem pe degeaba unora sau altora.

Ce-ar fi dacă ne-am da seama cât am fost și suntem de proști? Ce-ar fi dacă am realiza că întotdeauna ne-am aflat pe cursul greșit al istoriei doar din cauză că am căutat mereu să fim protejați de un smardoi cu putere? Ce-ar fi dacă am realiza că numai prin noi, prin puterea noastră, putem evolua ca nație și ca ființe? Gândiți-vă bine la asta și rugați-vă să nu avem parte de un război acum, pentru că vom fi șterși de pe fața pământului!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: «Cum îţi construieşti duşmanul»
Dan Diaconu: “Semnele spălării creierului”

yogaesoteric
30 octombrie 2021