Pentru a demonta minciunile aberante publicate recent de Cancan, Biroul de Presă MISA provoacă redacţia acestui ziar la un nou pariu

Comunicat de presă

 

Biroul de Presă MISA provoacă încă o dată redacţia Cancan la un pariu. Pentru a câştiga pariul, Cancan trebuie să aducă dovezi care să demonstreze unele afirmaţii pe care le-a publicat recent, conform cărora MISA şi Gregorian Bivolaru ar fi plănuit să o omoare pe Mureşan (Marques) Agnes Arabela. Este evident că dacă jurnaliştii de la Cancan nu răspund acestei provocări, ei nu îşi pot susţine cu probe afirmaţiile publicate. În data de 9 ianuarie 2015 Cancan a publicat online afirmaţia aberantă că „Tanara din Portugalia care a devenit tinta razbunarii apropiatilor “Gurului” Gregorian Bivolaru a primit deja amenintari cu moartea. Agnes Arabela Marques s-a trezit zilele trecute cu masina sabotata!”.

Redacţia ziarului Cancan s-a implicat recent într-o campanie de presă susţinută pentru a „salva onoarea” lui Mureşan (Marques), după ce în presa din Portugalia – ţara unde domiciliază acum această persoană – au apărut câteva articole care îi conturează adevăratul portret. Presa din România o prezintă pe Mureşan ca fiind foto-model şi cântăreaţă, dar conform dezvăluirilor apărute în presa portugheză, „profesia” ei reală este prostituţia şi, în cazul ei, aceasta este o „vocaţie” de familie. Prostituata de naţionalitate rromă a depus mărturie în România împotriva lui Gregorian Bivolaru, iar acest lucru a fost speculat la maximum în presa autohtonă, în ciuda faptului că mărturia ei nu a contribuit cu nimic la condamnarea fondatorului MISA.

Profilul moral al martorilor mincinoşi ai Parchetului a fost dezvăluit de numeroase articole publicate pe site-ul yogaesoteric.net. Este semnificativ că după ce presa din Portugalia a făcut dezvăluiri compromiţătoare despre Mureşan, ziariştii din România au ignorat aceste informaţii. În schimb, Cancan vrea să îi salveze imaginea, pentru că ea mai este martoră a Parchetului şi în alt proces intentat lui Gregorian Bivolaru, proces care se află în prezent pe rol la Tribunalul Cluj. Tabloidul Cancan recurge în acest scop la nişte minciuni sfruntate, dintre care cea mai gravă este aceea că MISA şi Gregorian Bivolaru ar fi ameninţat-o pe Agnes Arabela Mureşan. Cancan inventează chiar un presupus atentat (?!) asupra familiei prostituatei, insinuând că yoghinii i-au sabotat maşina.

Biroul de Presă MISA invită redacţia Cancan să răspundă provocării, enunţându-şi condiţiile (alegând suma pe care vor să parieze) şi apoi să prezinte public DOVEZILE pentru aceste acuzaţii foarte grave pe care le-a publicat.

Biroul de Presă MISA reaminteşte că în urmă cu câteva săptămâni a provocat redacţia Cancan la un alt pariu, tot pe orice sumă, prin care a solicitat imperios acestor ziarişti să probeze afirmaţia bazaconistică pe care au lansat-o cum că Gregorian Bivolaru i-ar fi îndemnat pe cursanţii MISA să îl voteze pe Victor Ponta. Bineînţeles că redactorii Cancan au tăcut mâlc, demonstrând prin aceasta că au minţit intenţionat. Suntem cu anticipaţie siguri că şi de data aceasta vor avea aceeaşi reacţie.

Biroul de Presă MISA
14 ianuarie 2015

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More