Pentru cine şi de ce sunt yoghinii „periculoşi”?

un articol de Gabriela Coman

Yoghinii sunt „periculoşi” prin comportamentul lor, prin aspiraţiile şi modul lor de viaţă.
Pentru că ei nu pot fi controlaţi şi înregimentaţi de societatea de consum!

Mai ales în ultimul an, presa îi demonizează stăruitor şi constant pe yoghinii de la cursurile MISA, prezentându-i ca pe „inamicul public numărul 1”. Oare de ce şi, mai ales, pentru cine, sunt yoghinii atât de „periculoşi”? În primul rând, suntem „periculoşi” fiindcă suntem sănătoşi.

Printre noi sunt mii de exemple de oameni vindecaţi de boli grave, care sunt acum practicanţi yoga şi care cred cu convingere că numai acest mod de viaţa – yoga – îi va putea menţine sănătoşi şi pe viitor. Este ştiut faptul că yoghinii preferă să nu consume nici un fel de medicamente. În cazul unor afecţiuni ei preferă plantele de leac mai degrabă, asanele – posturile corporale yoghine – şi, chiar dacă unii ignoranţi vor râde, yoghinii preferă mai degrabă urinoterapia decât medicamentele!  Cum să nu fie consideraţi „periculoşi” aceşti oameni care îşi tratează atât de simplu afecţiunile fizice, în loc să-şi cheltuie salariile şi pensiile pe medicamente scumpe, pe diverse atenţii la consultaţii şi operaţii ?

Păi suntem „periculoşi” fiindcă starea noastră armonioasă de sănătate înseamnă faliment pentru cei care trebuie să încaseze bani buni de pe urma bolilor oamenilor. În plus, yoghinii nu beau şi nu fumează tot din aceleaşi considerente de menţinere a sănătăţii. Gândiţi-vă ce catastrofe financiare, ce falimente spectaculoase ar fi în industria băuturilor alcoolice sau a tutunului dacă nu ar mai exista consumatori. Observaţi ce eforturi se fac pentru a menţine aceste industrii şi a le asigura profiturile: reclame mai mult sau mai puţin violente în mass-media, ambalaje foarte atractive, concursuri care te determină să fii un fidel consumator. Am ajuns să trecem prin oraş pe lângă diverse spaţii verzi care, în loc sa te încânte cu discrete parfumuri de flori, au plantate imense pachete de ţigări de ipsos generos desfăcute. E o întrecere a prostului gust aici, în a oferi cea mai « tare » marcă de tutun sau bautură alcoolică, iar ei recunosc cu o sinceritate diabolică pe fiecare pachet de ţigări că nu e recomandat consumul.

Piaţa are nevoie de cât mai mulţi consumatori, nu de yoghini. Şi fiindcă exemplul nostru ar putea fi urmat, de asta suntem „periculoşi”. Ca să nu mai vorbim de faptul că yoghinii mai învaţă şi pe alţii să nu bea, să nu fumeze, să nu consume medicamente. Cât despre E-uri şi alţi aditivi alimentari atât de profitabili pentru industrie… yoghinii sunt foarte conştienţi de pericolul pe care acestea le reprezintă pentru sănătate!

Am aflat cu stupoare că în Bucureşti sunt 24.000 de persoane dependente de droguri. Victime nefericite ale unui trafic cu stupefiante ce îmbogăţeşte pe unii şi le ruinează sănătatea şi viaţa altora. Vă garantez că nici unul dintre cei 24.000 nu face parte din nici o şcoală de yoga întrucât yoghinii nu consumă droguri. Iată încă un motiv pentru care yoghinii nu sunt agreaţi. Fiindcă nu ne aducem aportul financiar la îmbogăţirea celor ce controlează piaţa drogurilor.

Yoga înseamnă de fapt un mod de viaţă.
Şi să ştiţi că nu e deloc uşor să fii yoghin.
Yoga e o strădanie permanentă de a te autodepăşi, a te autodisciplina atât în gândire cât şi în vorbire şi acţiune. A fi yoghin nu înseamnă numai a fi vegetarian, a avea un corp sănătos, ci mult mai mult, înseamnă şi a fi sănătos spiritual. Şi acesta este un efort, o atitudine şi o căutare care durează toată viaţa.

Iar într-o societate în care minciuna, furtul, crima şi lăcomia au fost până mai ieri la putere, cum să nu fie socotiţi drept „periculoşi” yoghinii care caută să-şi elimine din comportament minciuna, invidia, ura, frica, posesivitatea, violenţa şi agitaţia mentală? În România nu este deloc încurajată sănatatea spirituală fiindcă e o „investiţie” proastă pentru societatea de consum, o investiţie care nu aduce nici un profit. Educaţia spirituală este lăsată oarecum pe seama bisericii, care şi ea profită din plin pentru a se îmbogăţi pe spinarea creştinilor.  Donaţiile,  taxele jenante pentru diversele servicii religioase smulse uneori de la creştini, avantajele materiale de după fiecare liturghie sunt „nectarul” mult aşteptat, dar şi ruşinea cu care se acoperă în faţa lui Dumnezeu unii slujitori ai bisericii.  Este ipocrit şi periculos cel ce-l iubeşte pe Dumnezeu doar când se află smerit în interiorul bisericii şi cel care crede că poate face un fel de „troc” cu Dumnezeu, cumpărându-i bunăvoinţa. Adevarata smerenie şi iubire de Dumnezeu se arată mereu, oriunde te-ai afla, printr-o conduită care respectă legile divine.  Ori s-a văzut clar cum în această ţară, până nu demult, cu cât erai mai lipsit de bun simţ, mai viclean, mai lacom şi mai ticălos, cu atât aveai mai multă prestanţă. Ce a făcut Biserica Română pentru a demasca şi a potoli această furie satanică, pentru a îndrepta lucrurile? Nimic. Se multumeşte cu statutul de autoritate care-ţi dă dreptul să speri că va fi mai bine pe lumea cealaltă.

Enumerarea noastră ar putea continua: yoghinii sunt „periculoşi” pentru toţi care vor să controleze şi să manipuleze oamenii, pentru că ei (yoghinii) nu pot fi manipulaţi! De aceea SRI-ul, presa, masoneria, sunt atât de uniţi în efortul lor de a-i denigra pe yoghini şi a-i prezenta ca „inamicul public numărul 1”, deşi nu au nici o acuzaţie concretă şi nici o probă împotriva lor!

11 aprilie 2005 
yogaesoteric.net

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More