Pericolele imense ale fumatului


(Fumatul modifică întregul ADN)


Alterând manifestarea firească a peste 323 de gene, fumatul lasă „urme” malefice la nivelul întregului ADN. Acest fapt a fost demonstrat, negru pe alb, de cercetătorii de la Southwest Foundation for Biomedical Research din San Antonio.

În studiul lor, cercetătorii americani au analizat „bagajul” genetic a peste 1.240 persoane, dintre care 297 încă fumătoare. „Este un studiu interesant întrucât aduce informaţii în plus cu privire la mecanismele genetice şi moleculare prin care fumatul declanşează o serie de maladii”, a comentat Piergiorgio Zuccaro, director în cadrul Institutului Superior pentru Sănătate din Italia. Într-adevăr, la ora actuală sunt cunoscute multe patologii corelate acestui viciu, dar la multe dintre ele nu şi mecanismele moleculare declanşatoare.

Când fumăm, a explicat specialistul italian, lăsăm să intre în plămâni şi apoi prin sânge, în tot organismul, circa 4.000 de substanţe dintre care 80 sunt cancerigene, precum hidrocarburile policiclice aromatice şi aminele aromatice. Multe dintre aceste substanţe sunt considerate cauzatoare de cancer, provocând mutaţii genetice; altele exercită însă un tip diferit de toxicitate, încă necunoscut, dar oricum periculos.

Şi asta nu este totul: ţigările conţin chiar şi o foarte nocivă substanţă radioactivă, poloniu 210, unul dintre cei mai periculoşi şi cancerigeni compuşi chimici. După cât se pare, a fuma un pachet de ţigări pe zi timp de un an echivalează cu a face 300 de radiografii.

Recent, un studiu realizat de Wellcome Trust Sanger Institute din Cambridge, Marea Britanie, a demonstrat daunele produse de ţigări genelor: oamenii de ştiinţă au calculat că, în medie, la fiecare 15 ţigări fumate apare câte o mutaţie în organism. În studiul lor, cercetătorii americani au demonstrat însă că, dincolo de aceste mutaţii la nivelul genelor, există şi daune funcţionale la nivelul întregului ADN. La fumători, 323 gene îşi modifică activitatea, iar aceste gene aparţin mai multor categorii: gene ale sistemului imunitar, altele legate de moartea celulară programată, gene corelate anumitor tumori şi gene ale metabolismului. Aşadar, nu se modifică doar activitatea fiecărei gene în parte, ci printr-un efect de domino, cea a unor reţele întregi de gene conectate între ele.

În ultimă instanţă, a mai precizat Zuccaro, a fuma este ca şi cum ţi-ai băga în gură ţeava de eşapament a unei maşini.


Citiți și:

Ce se petrece în organismul tău la 20 de minute după ce ai terminat de fumat ultima ţigară

Drogurile lumii moderne: cumpărăturile, serviciul, computerele, dulciurile, tutunul, cafeaua…

Ce le-a adus până la urmă Occidentul chinezilor

 

yogaesoteric
31 octombrie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More