Personalul medical între sclavagism şi inchiziţie sanitară. Protestul hotărât al câtorva medici cu demnitate şi al Federaţiei Sanitas…
… faţă de prevederile abuzive ale legii carantinei şi izolării
5 medici din România au semnat o scrisoare deschisă în care solicită sindicatelor din sistem, dar şi Colegiului Naţional al Medicilor luarea unei poziţii oficiale legată de noua lege privind carantinarea şi izolarea.
Medicii îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care a fost concepută această lege, vorbind despre faptul că sunt nevoiţi să accepte detaşarea fără acordul lor.
Este o lege care îi vulnerabilizează şi care lasă poarta deschisă abuzurilor, scriu medicii semnatari dr. Livia Davidescu, dr. Manuela Predilă, dr. Alina Martău, dr. Bogdan Lăzescu şi dr. Albert Claudiu, nemulţumiţi că legea îi va obliga să ia decizii care privesc libertatea şi bunurile pacienţilor.
Specialiştii scriu şi despre lipsa acută de fonduri din sistem şi despre faptul că nu s-au construit în ultimii 30 de ani unităţi sanitare noi, cu foarte puţine excepţii.
Redăm aici textul integral al scrisorii:
„Suntem, azi, într-un moment cu totul aparte în care asistăm la încercarea limitării libertăţii prin elaborarea unei legi nedrepte.
În care medicii sunt obligaţi să ia decizii în privinţa libertăţii şi bunurilor pacienţilor.
În care medicilor li se impune să accepte ca toţi copiii minori ai celor carantinaţi, deci şi proprii copii dacă se vor afla în această situaţie, să fie preluaţi de Asistenţa socială.
În care medicii sunt obligaţi să accepte detaşarea fără acord, oriunde doreşte o autoritate a statului. Departe de familie, de oricine are nevoie de serviciile lor medicale.
Suntem medici, nu gardieni, nici poliţişti, nici magistraţi să putem decide privarea de libertate şi de bunuri.
Suntem doar medici pentru pacienţii noştri.
Şi aşa vrem să rămânem.
Asta e menirea noastră, să îngrijim şi să vindecăm.
Nu putem face asta, dacă o lege, în loc să ne protejeze drepturile, ne vulnerabilizează şi lasă „poarta” deschisă abuzurilor… pentru noi şi pacienţi deopotrivă.
Legea este pentru noi toţi.
Legea protejează pacienţii asimptomatici cu COVID-19, care nu pot fi constrânşi să fie internaţi, carantinaţi, izolaţi, fără consimţământul lor.
Pentru că e anticonstituţional.
Legea protejează şi pacienţii cu afecţiuni psihice ce nu pot fi internaţi decât cu consimţământul lor.
Pentru că e anticonstituţional.
Dar e Constituţional să aplici alt regim medicilor? Întregului personal medical?
Corpul medical ţine piept îmbolnăvirilor de Covid-19 de aproape 4 luni.
Fără nicio ezitare.
Tocmai de aceea, încălcarea drepturilor cetăţeneşti, prin adoptarea unor măsuri abuzive îndreptate împotriva corpului medical nu sunt justificate nici legal, nici epidemiologic, şi, mai cu seamă, în niciun caz, moral.
Drepturile noastre sunt drepturile tuturor. Și reciproca e perfect valabilă.
Înainte de a fi medici, suntem cetăţeni ai acestei ţări, cu drepturi egale.
Singura resursă pe care s-a bazat necondiţionat şi fără limite sistemul sanitar a fost resursa umană.
Medici şi asistente, infirmiere şi îngrijitoare, brancardieri, personal sanitar şi auxiliar, au fost la datorie.
Ei au putut rezista, în plină pandemie, în costume de protecţie la 38 de grade, în cabinete, săli de operaţii, saloane de pacienţi, UPU, ATI, în laboratoare, săli de CT, în ambulanţe.
Tineri sau mai puţin tineri, sănătoşi sau mai puţin sănătoşi, oamenii în halate albe au rezistat.
Nu au făcut pasul înapoi.
Autorităţile au raportat 3.355 de cadre medicale infectate, în aproape 4 luni de pandemie.
Dacă după 4 luni nu există un număr enorm de decese cauzate de Covid-19, asta se datorează în primul rând eforturilor lor de multe ori dincolo de limita posibilului.
Ei au putut. Nu au spus „atât s-a putut”, precum Statul Român, de 30 de ani încoace.
Sintagma aceasta nu caracterizează personalul medical.
Datorită nouă, oamenilor săi, supravieţuieşte sistemul.
Cu toate problemele sale, generate de lipsa de viziune a politicienilor.
Sistemul sanitar din România este cel mai slab din întreaga Uniunea Europeană.
Nu o spunem noi, o spun Rapoartele Uniunii Europene de trei ani încoace.
Suntem pe ultimul loc la cheltuielile alocate pentru Sănătate, având sistemul cel mai prost finanţat.
De 30 de ani încoace, nu s-au găsit resurse.
Şi nu avem doar o lipsă acută de fonduri, dar şi de legi.
Nu avem legi sanitare care să umple vidul legislativ fără precedent. Fără definiţia actului medical, a gărzii, a carantinării, izolării.
De 30 de ani nu s-a construit niciun spital nou, funcţional, din fonduri publice, cu excepţia celui din Mioveni.
Nu s-a putut mai mult, ştim.
Noi, în calitate de corp profesional am putut întotdeauna. Chiar cu preţul vieţii sau al sănătăţii noastre.
Solicităm tuturor celor care reprezintă profesia luarea de poziţie oficială, neîntârziat.
Este obligaţia celor ce ne reprezintă, a Colegiului Naţional al Medicilor, a sindicatelor reprezentative pe ramură, a tuturor asociaţiilor profesionale ai căror membri suntem prin lege.
Nu vrem privilegii, vrem doar respectarea drepturilor fundamentale ale noastre şi ale pacienţilor noştri.
Dar nu vrem să ne transformăm în ceea ce nu dorim să fim.
Vrem să rămânem MEDICI.
Semnatari:
Dr. Livia Davidescu, SCJU CRAIOVA, Dr. Manuela Predila, Maternitatea Bucur Bucuresti, Dr. Alina Martau, UPU Piteşti, Dr. Bogdan Lazescu, SCJU Tg Mures, Dr. Albert Claudiu, SCJU Miercurea Ciuc”
Federaţia Sanitas din România a protestat de asemenea faţă de prevederile legii carantinării şi izolării, chiar înainte ca aceasta să fie votată de Senat:
„FEDERAȚIA SANITAS a urmărit cu interes și stupoare traseul LEGII privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic și biologic!
Interesul nostru este relativ, în principal, la următoarele aspecte, devenite deosebit de grave pe parcursul ultimelor 4 luni:
– Încălcarea în continuare a drepturilor personalului medical și auxiliar din sistemul sanitar public de stat și cel de asistență socială (vezi art. 15, alin. 3 – care permite detașarea personalului medical și auxiliar fără acordul acestuia);
– Supraîncărcarea cu obligații aproape anti-sociale a medicilor (vezi art. 6, alin. 2 și 3, art. 7, alin. 8 și 9) care vor fi responsabili de trimiterea în izolare/carantină a persoanelor suspecte!
– Încălcarea/limitarea în continuare a unor drepturi cetățenești!
Studiind modificările proiectului de lege, pe traseul legislativ, am constatat că atât guvernanții cât și parlamentarii români, indiferent de culoarea politică, au pus mână de la mână și au încărcat fără discernământ desaga și așa plină de responsabilități a salariaților din sistemul sanitar! Și dacă nu le-a fost suficient să fie numiți torționari, de acum vor putea fi numiți și distrugători de familii, de bunuri, din moment ce medicii vor fi obligați să decidă asupra libertății populației, a confiscării / distrugerii bunurilor celor suspecți și, apoteotic, asupra trimiterii minorilor în grija asistenței sociale!
Astfel, salariații din sănătate se găsesc într-o ipostază absolut halucinantă: sunt sclavi din punct de vedere al drepturilor / relațiilor de muncă și inchizitori din punct de vedere al obligațiilor la locul de muncă!
Și toate acestea în condițiile în care același personal medical este deja epuizat psihic și fizic, iar legiuitorii nu dau niciun semn că s-ar gândi la posibilitatea de a adapta un program redus de muncă pentru cei ce tratează COVID-19 de mai bine de 4 luni, un nou normativ de personal sau posibilități de recuperare a capacității de muncă pentru soldații în alb aflați în linia întâi!
Solicităm Senatului României să analizeze cu atenție acest proiect de act normativ și să corecteze toate anomaliile pe care este pe cale să le legifereze, înainte ca personalul din spitalele publice de stat, contaminat în număr nepermis de mare cu noul virus, epuizat și supraîncărcat de responsabilități să capituleze!”
Legea caratinei şi izolării, intrată în vigoare în luna iulie, prevede că românii infectaţi cu Covid-19 vor putea fi internaţi obligatoriu, iar cei care vin din zonele de risc vor fi carantinaţi. Senatorii au eliminat din lege toate menţiunile referitoare la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu coronavirusul, iar copiii ai căror părinţi se îmbolnăvesc de Covid-19 şi nu au rude apropiate care să aibă grijă de ei, vor intra în grija serviciilor de asistenţă socială.
Citiţi şi:
Câteva scurte consideraţii cu privire la nenorocirea juridică pe care o constituie legea internării medicale forţate şi a carantinării
Colții dictaturii mușcă din societate
yogaesoteric
5 octombrie 2020