Perversul neo-bolșevic, Nicușor Dan, a perorat de la tribuna ONU noua doctrină de cenzură a UE, încercând să argumenteze și anularea alegerilor, dar și cenzura celor care-l contestă online și pretutindeni

Nicușor Dan a urcat, pe 23 septembrie, la tribuna Adunării Generale a ONU ca să repete, cu precizie de elev silitor, noua doctrină de control pe care Ursula von der Leyen a enunțat-o cu doar o săptămână înainte, la Starea Uniunii. O doctrină care răsucește în mod dictatorial noțiunile, astfel încât contestarea populară este prezentată drept „manipulare”, votul neconvenabil drept „atac coordonat” și libertatea de exprimare a milioanelor de cetățeni drept „negarea libertății” a celor aflați la putere.

La 16 septembrie, von der Leyen a vorbit despre „războiul cognitiv”, despre „manipularea informațiilor și dezinformarea” care „divizează societățile” și „erodează încrederea în democrație”. A cerut urgent „European Democracy Shield”, un „Centru european pentru reziliență democratică”, care să monitorizeze și să detecteze manipularea, a anunțat EU Kids Act (interdicții dure pe rețelele de comunicare virtuală pentru minori) și Digital Fairness Act, inversând sarcina probei: platformele sunt obligate să dovedească ele că sunt „sigure”. A numit explicit „ultra-naționaliștii, anti-europenii, interferențele rusești și dezinformarea” ca pe forțe care vor să „zdrobească unitatea europeană”. Totul sub steagul protejării democrației.

Nicușor a preluat exact schema. A anunțat o „amenințare la adresa democrațiilor noastre” care „nu primește atenția pe care o merită: manipularea prin intermediul rețelelor de comunicare virtuală”. Și a formulat dogma:

„Principiul fundamental al democrației este «o persoană, o voce, un vot», însă dacă mii de conturi false se exprimă în mod coordonat, vocea cetățeanului nu mai este auzită, iar libertatea de exprimare este negată. Iar dacă mii de conturi false lansează un atac coordonat asupra ideilor exprimate de o persoană, ele îi descurajează pe alții să se alăture cauzei acelei persoane, iar libertatea de asociere este negată.”

Fraza e construită cu precizie de propagandist de partid. „Persoana” rămâne vag definită, dar aluzia e transparentă: e vorba de el și de sistemul pe care îl reprezintă. Contestarea masivă e reclasificată automat ca „atac asupra ideilor unei persoane”. Libertatea celorlalți de a-l critica devine, printr-un salt logic bolșevic, negarea libertății lui. Disidența e virus. Intervenția statului e vaccin.

Această retorică nu e nouă. A fost testată pe 6 decembrie 2024, când Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale. Atunci, valul de susținere pentru Călin Georgescu pe internet – în special pe TikTok – a fost prezentat ca produs al „miilor de conturi false” coordonate. Autoritățile au vorbit despre rețele activate brusc, promovare neetichetată, interferență străină. TikTok a negat categoric. Platforma a declarat că nu a găsit dovezi de operațiuni de influență acoperită sau de interferență străină legată de acele alegeri și a respins acuzațiile de tratament preferențial.

Totuși, anularea a avut loc. Nu pentru că s-ar fi dovedit fraude la urne. Ci pentru că susținerea online a fost declarată ilicită. Susținerea nu a rămas doar online. S-a manifestat fizic, prin vot. Și de atunci, în loc să se topească, a crescut. Numărul celor care îl susțin pe Călin Georgescu s-a multiplicat de cel puțin patru ori. Ceea ce s-a dorit să fie perceput ca un „atac coordonat de conturi false”, s-a dovedit a fi un fenomen real, persistent, de respingere a clasei politice dominante.

Acum, când el însuși e contestat pretutindeni – pe internet, pe stradă, la orice adunare publică – aceeași logică e reactivată. Nu mai e nevoie să demonstrezi că acele conturi sunt false. E suficient că sunt multe și că ținta este el. Odată ce acceptăm această premisă, opoziția populară încetează să mai fie opoziție. Devine „manipulare”. Votul care nu-ți convine devine „vot manipulat”. Libertatea de exprimare a celorlalți devine, paradoxal, o formă de negare a libertății tale.

Și aici intervine celălalt fir. Pe 1 septembrie, de la amvonul Catedralei Naționale, Nicușor Dan a încercat să lanseze „naționalismul sănătos”. Un naționalism de laborator, spălat, decent, constituțional, opus „demagogilor care se bat cu pumnul în piept” și „defetiștilor”. Mesajul era transparent: există un naționalism bun (al sistemului) și unul rău (al celor care chiar contestă puterea). A încercat să ocupe terenul identitar, să-l golească de conținut real și să fabrice o alternativă controlată care să deturneze mișcarea suveranistă autentică și să țină AUR departe de guvernare.

Reacția a fost exact cea pe care o merita: val de critică, ironie, respingere. Nu i-a mers. Oamenii au simțit falsul. Nu vor un naționalism capturat, ci unul care să atace problema reală – captura statului, pierderea suveranității, anularea votului. El a negat ulterior că ar vrea să creeze partide („nu este în sfera mea de preocupare”), dar a lăsat să se înțeleagă că „oameni politici din toate formațiunile” i-au scris. În paralel, ține cu dinții ca AUR să nu ajungă la guvernare, pe motiv că „nu e pro-occidental” și că direcția lor ar fi „aliniată cu Moscova”.

Când vezi că jocul de a fabrica un partid-fals naționalist eșuează, te duci la ONU și spui că „mii de conturi false” îți neagă libertatea de asociere.

Retorica e eficientă pentru că inversează rolurile cu cinism. Cel contestat devine victimă. Cei care contestă devin agresori. Libertatea de exprimare a majorității e prezentată ca formă de opresiune asupra minorității de la putere. Dacă milioane de români îl contestă pe stradă, pe internet sau la urne, iar el răspunde că e vorba de conturi false care „neagă” libertatea de exprimare, atunci orice formă de mobilizare împotriva puterii poate fi tratată ca amenințare. Anulările de alegeri, cenzura, reglementările – toate devin instrumente de guvernare.

Bolșevicul a vorbit la ONU despre „vocea persoanei” care nu mai e auzită. Dar vocea pe care o apără e, în esență, a sistemului, a cărui cap este. Restul – cetățenii care îi cer explicații despre anularea din 2024, care nu mai vor să-i vadă moaca, care resping „naționalismul sănătos” de laborator – sunt trecuți la capitolul „atac coordonat”.

Când un președinte român merge la ONU ca să ceară comunității internaționale să se preocupe de faptul că e contestat pretutindeni, problema nu e la rețelele de comunicare virtuală. Problema e la modul în care înțelege relația dintre putere și popor, adică democrația. Iar aceasta nu înseamnă că vocea liderului este necesar să fie protejată de zgomotul cetățenilor. Înseamnă exact contrariul.

Citiți și:
Nicușor Dan spune că 70-75% dintre români nu au încredere în justiție și ar putea considera arestarea lui Georgescu „un aranjament cu niște sfori trase din cine știe ce loc”
Despre cum se face „dreptate” în România: despre deținătorii „adevărului judiciar” corect politic și inutilitatea totală a probelor și pledoariilor

yogaesoteric
30 septembrie 2026