Plandemia: Cinci aspecte pe care regretatul dr. Zev Zelenko le-a afirmat înaintea tuturor și care s-au dovedit a fi adevărate
Cercetătorul evreu Uri Weiss a adunat pe blogul său o serie de postări ale lui Vigilant Fox de pe Twitter (X) în care sunt prezentate cinci adevăruri spuse de regretatul dr. Zev Zelenko înaintea tuturor și care au fost ulterior confirmate:
Dr. Vladimir „Zev” Zelenko a fost mai mult decât un medic; era o persoană benefic inspirată. Iar modul său curajos și fără menajamente de a spune adevărul a avut un impact puternic asupra lumii.
În timpul pandemiei covid, din epicentrul grav afectat al orașului New York, dr. Zelenko a tratat cu îndrăzneală pacienții din prima linie. În timp ce făcea asta, el a descoperit eficiența hidroxiclorochinei combinată cu zincul.
Această combinație de medicamente a ajuns o parte esențială din ceea ce a devenit cunoscut drept „protocolul Zelenko”, ducând la o rată de supraviețuire impresionantă de 99,96% în rândul celor 7.000 de pacienți cu covid tratați de echipa dr. Zelenko, depășind cu mult eficacitatea așa-numitelor vaccinuri.
Cu toate acestea, guvernatorul Cuomo a interzis hidroxiclorochina, iar dr. Zelenko și echipa sa nu au mai avut acces la acest medicament care salvează vieți. Fără a se lăsa descurajat, el a oferit lumii un protocol de tratament fără prescripție medicală, cunoscut și sub numele de Z-Stack – pe care l-a denumit „leac împotriva tiraniei”.
Numărul de vieți salvate și extraordinarul bine pe care l-a făcut dr. Zelenko pentru societate nu poate fi subliniat îndeajuns. Așa cum nu poate fi subliniat îndeajuns rolul dr. Zelenko ca om de știință de bună-credință care a cunoscut și a afirmat adevărul, înainte de a muri pe 30 iunie 2022.
Iată cinci aspecte pe care dr. Zelenko le-a enunțat aproape înaintea tuturor și care s-au adeverit:
1) „Nu toată lumea a primit același ser”
Într-un interviu cu Mel K, dr. Zelenko a spus: „Unele loturi au fost cu 5.000% mai letale decât altele – sau de 50 de ori. Așadar, să presupunem că un lot a ucis o persoană. Un alt lot a ucis 50 de oameni.”
„Dacă toată lumea ar fi primit același ser, ar fi existat o corelație clară că [«vaccinurile»] otrăvesc și nimeni nu le-ar fi acceptat”, a concluzionat dr. Zelenko. Astfel, răspunsul la întrebarea de ce unii oameni care au primit serurile sunt în regulă este: pentru că nu toată lumea a primit același ser.
Afirmația îndrăzneață a dr. Zelenko a fost confirmată în martie 2023, când un studiu realizat de Schmeling și colegii săi a constatat că 4,2% din loturi au produs 71% dintre evenimentele adverse.
2) „Nu acceptați sfaturile eugeniștilor referitoare la sănătate”
În timpul unui discurs din cadrul turneului ReAwaken America, dr. Zelenko a explicat de ce nu este cazul să avem încredere în Bill Gates.
În 2015, Bill Gates a susținut că ar fi necesar ca populația lumii să fie redusă cu 10 până la 15 la sută. Tot el a spus, în 2020, că 7 miliarde de oameni ar fi necesar să fie vaccinați.
Așadar, dr. Zelenko a pus această întrebare: „De ce aș accepta pentru sănătatea mea un vaccin care este finanțat și produs de cineva care vrea scăderea populației mondiale?” Și, dacă ți-ai pus această întrebare și ți-ai dat seama că nu e cazul să te vaccinezi, probabil că ai luat cea mai bună decizie din viața ta privind îngrijirea medicală.
3) „Vaccinul antigripal nu mai este cu adevărat necesar”
Într-un interviu cu dr. Bryan Ardis, dr. Zelenko a afirmat că este mai bine ca oamenii să ia EGCG, NAC, zinc, vitamina C și vitamina D, decât să se vaccineze anual împotriva gripei. „Dacă primești suficient zinc în celulele tale, vei fi protejat de virusurile ARN monocatenare”, a subliniat el. Aici intră toate tulpinile de covid, precum și gripa.
Această formulă a devenit cunoscută drept Z-DTOX, iar o altă formulă, Z-Flu cu fructe de soc, a devenit recomandarea de bază a dr. Zelenko pentru gripă.
În ianuarie 2023, un studiu realizat de Christiano Argano și colegii săi a constatat că administrarea în monoterapie a vitaminei D a redus riscul de deces și de internare la ATI din cauza infecției cu covid-19. Mai exact, riscurile de deces au scăzut cu aproximativ 51%, iar riscul de internare la ATI, cu aproximativ 72%.
De asemenea, în martie 2022, CDC a estimat că vaccinul împotriva gripei sezoniere a avut o eficacitate slabă, de doar 16%.
4) „Măștile nu au funcționat niciodată și sunt dăunătoare”
La scurt timp după ce o hotărâre judecătorească a eliminat regulile care obligau oamenii să poarte măști în avioane, dr. Zelenko a spus:
„[Măștile] nu au funcționat niciodată, deoarece dimensiunea găurilor din măștile tipice care erau folosite este de 0,4 microni iar dimensiunea particulei virale covid-19 este de 0,1 microni. Astfel că aceasta doar a trecut prin mască, în majoritatea cazurilor. Măștile nu au servit niciodată vreunui scop medical. Au servit, în schimb, la dezumanizarea și distrugerea psihologică a oamenilor.”
În februarie 2023, The New York Times a șocat lumea cu acest titlu: „Obligativitatea purtării măștilor nu a avut niciun efect. Se va învăța oare vreo lecție de aici?”
În 2023, un studiu realizat de Kisienlinski și colegii săi a descoperit probleme îngrijorătoare de sănătate asociate cu expunerea cronică la dioxidul de carbon și cu purtarea măștilor.
5) „Injectarea anti-covid afectează sistemul imunitar”
Dr. Zelenko a subliniat o serie de alte efecte adverse grave ale așa-ziselor vaccinuri:
• Cancere
• Boli autoimune
• Infecții favorizate de un sistem imunitar slab
• Cheaguri de sânge
• Atacuri de cord
• Accidente vasculare cerebrale
• Avorturi spontane
• Disfuncții ovariene și testiculare
• Scăderea fertilității
Moștenirea doctorului Zelenko va rămâne pentru totdeauna. Bunul doctor rămâne în amintirea soției sale și a celor opt copii, a pacienților săi și a oamenilor care au fost receptivi la mesajul său. Dr. Zelenko a salvat mii de oameni cu celebrul său protocol Zelenko. Dar a salvat în plus sute de mii de oameni transmițând în lume cunoștințele sale.
Dr. Zelenko nu a încetat să ajute oamenii, prin formulele sale care au rămas valabile, la zstacklife.com.
Citiți și:
Dr. Vladimir Zelenko avertizează împotriva unui genocid planetar
Raportul doctorului Zelenko privind decesele provocate de vaccinuri
yogaesoteric
19 decembrie 2023