Planta de avocado – o sursă complexă de principii active care oferă o varietate de beneficii pentru sănătate

Se cunoaște deja că fructul de avocado, bogat în grăsimi sănătoase și vitamina C, protejează inima prin scăderea colesterolului rău și chiar are efecte în gestionarea diabetului zaharat, prin suprimarea creșterii postprandiale (după masă) a glicemiei și a insulinei.

Mai puțin cunoscute, frunzele plantei de avocado au și ele multe de oferit din punct de vedere al sănătății. Potrivit unui studiu publicat în revista Molecules, frunzele de avocado conțin o mulțime de compuși bioactivi cu numeroase proprietăți medicinale și de susținere a sănătății. De fapt, frunzele de avocado au fost folosite de secole ca medicament tradițional pentru o mare varietate de afecțiuni.

După ce au analizat componentele chimice ale frunzelor de avocado din soiurile mexicane, cercetătorii au identificat 41 de compuși activi ai plantelor, dintre care 18 erau compuși fenolici care nu au mai fost izolați până acum. Acești compuși polifenolici au prezentat toți o activitate antioxidantă ridicată, sugerând că frunzele de avocado au aplicații promițătoare atât ca aliment funcțional, cât și ca sursă de agenți farmaceutici.

Frunzele de avocado pot fi folosite cu succes și în bucătărie. Puteți adăuga frunze de avocado uscate în supe, tocane și sosuri, inclusiv sosuri de salată. Frunzele medii până la mari, odată uscate, pot fi folosite pentru a face macerate la rece, în timp ce frunzele fragede și tinere pot fi adăugate în cantități mici ca verdeață în salate.

O modalitate foarte eficientă de a folosi frunzele de avocado uscate pentru tratamentul sau prevenirea anumitor afecțiuni este de a le râșni fin și de a ține apoi sub limbă cam o linguriță din pulberea rezultată, umectată cu puțină apă. După aproximativ 15 minute, pulberea se înghite cu apă.

Iată 11 motive minunate pentru a adăuga frunze de avocado la mesele tale:

Protejează împotriva stresului oxidativ

Stresul oxidativ, care poate deteriora celulele sănătoase și componentele acestora, inclusiv ADN-ul, proteinele și lipidele, este cauzat de un dezechilibru între producția de radicali liberi a organismului și capacitatea acestuia de a neutraliza aceste produse reactive folosind antioxidanți. Stresul oxidativ este legat de multe afecțiuni cronice, cum ar fi boli cardiovasculare și neurologice, tulburări inflamatorii și diferite tipuri de cancer.

Fiind o sursă abundentă de antioxidanți naturali, frunzele de avocado pot oferi protecție împotriva stresului oxidativ. Un studiu publicat în Asian Journal of Scientific Research a raportat că ele conțin o mare varietate de flavonoide, saponine, taninuri, alcaloizi și fitosteroli, care sunt responsabili pentru proprietățile lor antioxidante și antiinflamatorii

Întăresc sistemul imunitar

Frunzele de avocado conțin o mare cantitate de vitamina C, un nutrient extrem de important pentru funcția imunitară. Studiile arată că vitamina C susține activitățile normale ale celulelor care alcătuiesc sistemul nostru imunitar înnăscut și adaptativ. Un antioxidant puternic în sine, vitamina C ajută, de asemenea, la protejarea pielii de deteriorarea oxidativă și promovează funcția de barieră epitelială, care ajută la menținerea agenților patogeni la distanță.

Pe lângă antioxidanți, cercetările au descoperit că frunzele de avocado conțin și compuși care stimulează creșterea numărului de celule albe din sânge, care sunt celulele imune responsabile de combaterea infecțiilor.

Ajută la prevenirea sau tratarea pietrelor la rinichi

S-a demonstrat că extractele de frunze de avocado previn formarea cristalelor la rinichi, care în cele din urmă devin pietre dacă nu se acționează la timp pentru a se evita aceasta. Acesta este motivul pentru care consumul de macerat la rece din frunze de avocado a fost mult timp remediul preferat de oameni din întreaga lume pentru tratarea sau prevenirea pietrelor la rinichi. Potrivit unui studiu pe animale realizat de cercetătorii de la Universitatea IPB din Indonezia, frunzele de avocado sunt un diuretic natural, contribuind astfel la eliminarea din organism a mineralelor care formează aceste pietre.

De asemenea, studiul a constatat că frunzele de avocado pot inhiba formarea cristalelor renale, în special a oxalatului de calciu, mai bine decât furosemidul, un diuretic de ansă cunoscut și sub numele de pilulă de apă. Potrivit cercetătorilor, acest beneficiu al frunzelor de avocado se datorează conținutului lor bogat în flavonoide și potasiu.

Protejează împotriva leziunilor hepatice

Hepatotoxicitatea, care se caracterizează prin leziuni hepatice sau afectarea funcției hepatice, poate fi cauzată de expunerea excesivă la medicamente, aditivi alimentari, alcool și alte substanțe chimice nocive. Potrivit unui studiu publicat în African Journal of Traditional, Complementary and Alternative Medicines, frunzele de avocado sunt pline de componente bioactive care pot proteja ficatul de hepatotoxicitatea indusă de substanțe chimice și de daune oxidative.

Într-un alt studiu, cercetătorii au analizat efectele extractului de frunze de avocado asupra colesterolului total, a trigliceridelor, a nivelelor de proteine și a markerilor hematologici și au descoperit că acesta contribuie la reducerea nivelului de colesterol și la prevenirea dezvoltării bolii hepatice grase.

Contribuie la scăderea tensiunii arteriale

Antioxidanții din frunzele de avocado ajută și la relaxarea vaselor de sânge. După cum am menționat mai devreme, s-a demonstrat că ele contribuie la reducerea nivelului de colesterol din sânge. Împreună cu efectul lor benefic asupra vaselor de sânge, frunzele de avocado ajută și la scăderea tensiunii arteriale în mod natural.

Pentru cele mai bune rezultate, consumați macerat la rece din frunze de avocado de cel puțin trei ori pe săptămână.

Inhibă dezvoltarea bacteriilor și a ciupercilor patogene

Frunzele de avocado conțin polifenoli și pinen – substanțe care inhibă creșterea bacteriilor. Un studiu publicat în revista Biochemistry Research International a raportat că extractele din frunze de avocado pot inhiba și dezvoltarea unor ciuperci precum Candida albicans și C. tropicalis, despre care se știe că provoacă infecții fungice în spitale.

Au rol în evitarea și calmarea crizelor convulsive

O criză convulsivă este rezultatul unui dezechilibru neurologic, cauzat de o prea mare activitate nervoasă a creierului. Cercetătorii au observat că frunzele de avocado îmbunătățesc transmiterea acidului gamma-aminobutiric (GABA), un neurotransmițător cu efect calmant asupra creierului, ceea ce reduce probabilitatea apariției convulsiilor. Dovezile științifice sugerează că frunzele de avocado pot fi utile chiar pentru gestionarea holistică a epilepsiei la copii.

Îmbunătățesc sănătatea digestivă

Compușii polifenolici și flavonoizii din frunzele de avocado joacă un rol în echilibrarea acidității stomacului, ceea ce ajută la prevenirea ulcerului. Ulcerele sunt frecvente la persoanele care experimentează un nivel ridicat de stres. Maceratul din frunze de avocado nu numai că poate ajuta la ameliorarea stresului, dar contribuie și la prevenirea ulcerului de stomac.

Consumul de macerat la rece din frunze de avocado cu miere îmbunătățește digestia și previne constipația. De asemenea, ajută la calmarea stomacului, la ameliorarea balonărilor și la îmbunătățirea sănătății digestive în general.

Contribuie la scăderea nivelului de glucoză din sânge

Potrivit unui studiu care a implicat șobolani diabetici, extractele de frunze de avocado au efect în reducerea nivelului de glucoză din sânge, prin inhibarea absorbției glucozei în intestin. Frunzele de avocado au promovat, de asemenea, regenerarea celulelor pancreatice numite insulele Langerhans, care sunt responsabile de secretarea insulinei.

Sunt utile pentru tratarea simptomelor de astm și a durerilor de cap

Pinenul din frunzele de avocado s-a dovedit a fi un bronhodilatator natural, care ajută la relaxarea și deschiderea căilor respiratorii, ceea ce explică efectul de calmare a crizelor de astm a consumului acestor frunze.

De asemenea, se spune că maceratul din frunze de avocado îmbunătățește fluxul de oxigen din creier, fiind astfel eficient împotriva durerilor de cap, la aceasta adăugându-se și efectul de calmare a stresului.

Ajută la prevenirea cancerului

Studiile arată, de asemenea, că pinenul și limonenul din frunzele de avocado pot inhiba creșterea celulelor canceroase și pot acționa ca agenți chimioprotectori.

În concluzie, putem spune că fructul de avocado și frunzele sale sunt alimente medicinale extraordinare, care vă pot îmbunătăți sănătatea, atunci când sunt încorporate într-o dietă sănătoasă.

Citiți și:
Fructul de avocado, unul dintre cele mai sănătoase şi delicioase alimente
Salată de vinete cu maioneză de avocado

 

yogaesoteric
23 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More